Rusia facilitează imigrarea legală a moldovenilor, prin patente şi salarii mari

joi, 22 iulie 2010

Rusia facilitează imigrarea legală a moldovenilor, prin patente şi salarii mari
Foto: ferghana.ru

Numărul moldovenilor care imigrează în Rusia ar pute să se mărească, graţie schimbării politicii migraţionale la Moscova. Patentele recent introduse pentru persoanele fizice vor oferi posibilitatea de a munci pe teritoriul Federaţiei Ruse fără a mai ţine cont de cota pentru lucrătorii străini.

Totodată, autorităţile ruse au elaborat şi un mecanism de atragere a cadrelor înalt calificate din ţările CSI. Muncitorii calificaţi vor beneficia de unele înlesniri  în procesul de stabilire în Rusia.


În cadrul unei conferinţe de presă, directorul Serviciului Federal de Migraţie al Rusiei, Ecaterina Egorova, a declarat că patentele pot fi obţinute, începând cu luna iulie curent, inclusiv şi de către cetăţenii Republicii Moldova, care intenţionează să muncească în Federaţia Rusă. Pentru a obţine patentul, solicitanţii trebuie să se adreseze la Serviciul de Migraţie, unde vor prezenta cardul de migraţie şi vor achita 1000 de ruble ruseşti lunar, adică circa 400 de lei. Patentul poate fi prelungit pe toată durata valabilităţii contractului de muncă, prin achitarea lunară a acestuia.

Potrivit Ecaterinei Egorova, până în prezent au fost primite circa 12 mii de cereri pentru patent, ceea ce oferă speranţa că "acest mecanism va fi unul solicitat".

Autorităţile ruse au elaborat un mecanism şi pentru atragerea cadrelor înalt calificate din străinătate, noţiune ce va fi atribuită de către angajator. Acesta va fi obligat să plătească unui muncitor calificat un salariu de cel puţin 2 milioane de ruble anual, adica 800 de mii de lei. Specialiştii vor obţine mai uşor viza de reşedinţă şi vor putea trăi şi activa legal în Rusia până la trei ani.

UNIMEDIA precizează că anual, circa 500 de mii de moldoveni vin să muncească în Rusia, Republica Moldova fiind a cincea ţară după numărul de imigranţi în Rusia. În fiecare an, Guvernul Federatiei Ruse aprobă cota pentru lucrătorii străini, pentru anul 2010 aceasta fiind de 1,25 milioane de oameni. Termenul legal de aflare pe teritoriul acestei ţări este de 90 zile cu condiţia că pe parcursul a trei zile de la momentul intrării în Federaţia Rusă, cetăţeanul moldovean s-a înregistrat la una din subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Federal Migraţiune. Dacă angajatorul va oferi un loc de muncă pentru imigranţii ilegali, acesta riscă să achite circa o mie de dolari pentru repatrierea lui.



sursa: Unimedia

0 Comments: