vineri, 23 iulie 2010
Foto: ukrainians.ca
|
Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale (AEREC) va stimula fluxul de investiţii europene în Republica Moldova, prin crearea Agenţiei pentru întreprinzătorii italieni, a declarat ieri, 22 iulie 2010, preşedintele Academiei Ernesto Carpintieri, în cadrul întrevederii de lucru cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
"Suntem convinşi că astăzi este momentul cel mai potrivit pentru a
investi în Republica Moldova, deoarece actuala conducere a statului
creează toate condiţiile pentru aceasta şi există un câmp mare pentru
aplicarea investiţiilor. Cred că peste 5 ani va fi târziu, deoarece
totul va fi ocupat", a accentuat Carpintieri.
Preşedintele AEREC a ţinut să asigure că primele investiţii în Moldova
vor veni prin intermediul Agenţiei la începutul anului 2011, sferele
prioritare fiind cele din sectorul agrar.
"Voi face tot posibilul ca investitorii, care doresc să vină în ţara
noastră, să nu se confrunte cu nici o problemă în activitatea lor", a
declarat în acest context preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
Menţionăm că AEREC este un departament al Organismului Naţional de
Dezvoltare a Industriei, Comerţului şi Artizanatului, constituit în 1981
cu scopul de a promova industria italiană în lume prin crearea
schimburilor economice şi culturale cu organizaţiile şi insituţiilor
internaţionale.
0 Comments:
Post a Comment