Moscova este surprinsă că i se cere retragerea trupelor din Transnistria

vineri, 29 octombrie 2010

Moscova este surprinsă că i se cere retragerea trupelor din Transnistria
Foto: 1.bp.blogspot.com

Moscova reiterează că pacificatorii ruși nu vor părăsi regiunea transnistreană, deoarece retragerea lor ar putea duce la un conflict armat, relatează interfax.ru.


"Suntem cu adevărat surprinşi de faptul că în contextul actual, când procesul de negocieri oficiale a fost întrerupt încă în februarie 2006, din iniţiativa părții moldovenești, în lipsa unei perspective clare de a ajunge la o înțelegere politică reală, i se sugerează insistent Rusiei să renunțe la una dintre cele mai eficiente operaţiuni de menţinere a păcii", a declarat, astăzi, 29 octombrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, în cadrul unui briefing de presă susținut la Moscova.

Oficialul rus a subliniat că, cei care cer Rusiei retragerea trupelor din regiunea transnistreană ignoră faptul că acțiunea în cauză ar putea readuce părțile la o confruntare directă. "Noi considerăm că politicienii care încearcă să discrediteze rolul trupelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria, urmăresc interesele lor înguste, prejudiciind astfel soluţionarea conflictului transnistrean" a spus Nesterenko.

El a mai menţionat că "misiunea de a asigura protecţia depozitelor cu muniții și patrimoniului militar este în întregime responsabilitatea Federației Ruse." "Doar impasul politic în procesul de negocieri nu ne permite să purcedem la retragerea armamentului," a declarat purtătorul de cuvânt.
 
Sursa: UNIMEDIA cu referire la interfax.ru


Pentru dimineți mai luminoase, în noaptea dintre 30 și 31 octombrie vom schimba acele ceasornicul cu o oră în urmă

Pentru dimineți mai luminoase, în noaptea dintre 30 și 31 octombrie vom schimba acele ceasornicul cu o oră în urmă
Foto: wordpress.com

În noaptea dintre 30 si 31 octombrie, Moldova trece la ora de iarnă, iar moldovenii vor dormi cu o ora în plus în noapte zilei de sâmbătă. În ultima noapte din octombrie, ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va deveni cea mai lungă din an.


Trecerea la ora de vară are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii solare, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o ora în intervalul aprilie - octombrie.

În Moldova, în intervalul de timp în care funcționează ora de vară, diferența orară față de GMT este de 3 ore. În restul anului, diferența de fus orar față de GMT este de 2 ore.

În prezent, 70 de țări folosesc ora de vară pentru a beneficia la maxim de lumina solară.

UNIMEDIA precizează că între 1979-1996 s-a trecut la ora de vară în ultima duminică a lui martie și la ora de iarnă în ultima duminică a lui septembrie.  După 1997 se trece la ora de vară la ora 1 GMT din ultima duminică a lui martie (după 22 martie)  și la ora de iarnă  - la ora 1 GMT din ultima duminică a lui octombrie. 

Sursa: UNIMEDIA cu referire la acasa.ro


Voronin l-a decorat cu ordinul "Ştefan cel Mare" pe ucigaşul Annei Politkovskaia, spune analistul Petru Bogatu. Voronin: Vor trece ani şi vom deschide paranteze

Voronin l-a decorat cu ordinul
Anna Politkovskaia, jurnalista de la "Novaia Gazeta"
Foto: somalilandtimes.net

Într-un articol inserat la 6 octombrie 2008 în publicaţia „Novaia Gazeta”, autorii demonstrau că una dintre persoanele suspectate de asasinarea ziaristei Anna Politkovskaia, locotenent-colonelul FSB Pavel Reaguzov, era ofiţer al Direcţiei UKOI şi subaltern nemijlocit al generalului Uşakov. De unde şi concluzia că asasinatul a fost organizat şi executat de celebra structură a FSB-ului, specializată în omucideri la comandă. Deloc întâmplător, Reaguzov a fost ulterior achitat.

Jurnalistul Petru Bogatu susţine că desecretizarea unor decrete scandaloase, prin care Vladimir Voronin, în 2001 şi 2003, le-a conferit ordinul „Ştefan cel Mare” unor generali ruşi, este o "bombă" mediatică pe care jurnaliştii nu au putut-o "detona".


Declaraţia aparţine cunoscutului analist politic Petru Bogatu, care menţionează că fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, i-a agăţat ordinul "Ştefan cel Mare" la pieptul ucigaşului Annei Politkovskaia.

"În cazul în care PCRM revine la putere, ţara va fi condusă, de fapt, nu de generalul de carton Voronin, ci de adevăraţii generali Patruşev şi Lebedev. Iar generalul Uşakov, cu ordinul „Ştefan cel Mare” pe piept, va trebui să se ocupe, ca altădată în Belarus, doar de adversarii politici ai marionetei sale din Republica Moldova", afirmă Bogatu, care consideră că Partidul Comuniştilor nu este altceva decât filiala agenţilor ruşi în  Moldova.

UNIMEDIA menţionează că preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a desecretizat la 20 octombrie curent, două decrete ale ex-preşedintelui Vladimir Voronin privind conferirea Ordinului „Ştefan cel Mare” unor oficiali din Federaţia Rusă.

Rugat de jurnalişti să comenteze oferirea acestor ordine, Vladimir Voronin a spus că a acordat aceste distincţii generarilor ruşi pentru asistenţa statului nostru şi susţinere. "Nu este nici o încălcare. Un preşedinte are dreptul să facă aceasta. Este prematur să vorbim acum despre oferirea acestor ordine. Vor trece ani şi vom deschide paranteze", a subliniat liderul comunist.

Amintim că jurnalista de la "Novaia Gazeta", Anna Politkovskaia, a fost ucisă în faţa casei unde locuia în 2006. Principalul motiv al crimei - activitatea profesională. Anna Politovskaia a scris numeroase articole despre războiul din Cecenia, denunţând abuzurile militarilor ruşi şi a primit numeroase premii pentru activitatea sa. A criticat frecvent autorităţile din Cecenia, susţinute de Rusia, conduse de Akhmad Kadyrov şi de fiul acestuia, Ramzan Kadyrov.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la blogul lui Pentru Bogatu


Mihai Ghimpu: 1000% că vom avea peste 50% la alegerile parlamentare din 28 noiembrie

Mihai Ghimpu: 1000% că vom avea peste 50% la alegerile parlamentare din 28 noiembrie
Foto: evz.ro

Preşedintele interimar, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, se arată convins 1000% că alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie se vor solda cu victorie pentru partidele democratice componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană, "victorie care este deja în buzunarul AIE". Despre acesta, Mihai Ghimpu a vorbit în cadrul unui interviu pentru Radio Vocea Basarabiei și Radio România.


"1000% că vom avea peste 50%, adică formarea majorității parlamentare și sper să  ajungem și la 61. Dacă nu, să găsim atunci restul de mandate ca să depășim criza și să putem alege președintele", a menţionat Ghimpu. Acesta dă asigurări că de această dată AIE va putea da un președinte Republicii Moldova.

Referindu-se la pactul de neagresiune între liderii AIE, Ghimpu spune că acesta nu a fost semnat pentru că între cei 4 lideri au apărut anumite neînţelegeri legate de alegeri, ceea ce i-a oprit pe unii să semneze acest document. Cu toate acestea Mihai Ghimpu dă asigurări că mai există timp ca pactul să fie semnat.

sursa: Unimedia

Rubla va avea semnul său grafic

Rubla va avea semnul său grafic
Foto: realitatea.ro

Anul viitor, când se va alege una din cele trei variante propuse, rubla va avea, în sfârşit, semnul său grafic. Declaraţia aparţine lui Gheorghi Luntovski, prim vicepreşedintele Băncii Rusiei.


Variantele de semne existente au fost deja prezentate preşedintelui Băncii Rusiei şi Guvernului.

Potrivit lui Luntovski, semnul va fi sub forma literei „R”, dar încă nu s-a ajuns la un consens în ce priveşte stilul în care va fi reprezentat.

sursa: Unimedia

Îmbunătăţirea situaţiei din localităţile rurale este importantă în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

Îmbunătăţirea situaţiei din localităţile rurale este importantă în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană
Foto: emaramures.ro

Îmbunătăţirea situaţiei din localităţile rurale, în cadrul proiectelor de dezvoltare regională, este una din priorităţile Ministerului construcţiilor şi dezvoltării regionale pentru perioada 2010-2012. Prioritate se va acorda regiunilor de dezvoltare Nord, Centru şi Sud, ulterior fiind implementate proiecte de dezvoltare şi în celelalte trei regiuni.


Proiectele de dezvoltare regională au loc în cadrul implementării  Memorandumului interministerial între Republica Moldova şi Polonia şi cooperării în cadrul proiectului Twinning.

În cadrul unei întrevederi cu viceministrul moldovean, Veaceslav Guţuţui, şeful secţiei colaborare internaţională a Ministerului Dezvoltării Regionale al Poloniei, Monika Majcher, a vorbit despre specificul politicii regionale din Polonia și componentele cooperării transfrontaliere, precum şi despre instrumentele de cooperare teritorială. 

Majcher a menţionat că ministerul pe care îl reprezintă  implementează  strategii în domeniu care sunt în concordanţă cu politica de dezvoltare a Uniunii Europene, iar experienţa pe care experţii polonezi o vor transmite ţării noastre va fi, de asemenea, în contextul integrării RM în UE.

Sursa: UNIMEDIA


Moldovenii nu votează pentru AIE, ci împotriva PCRM

Moldovenii nu votează pentru AIE, ci împotriva PCRM
Foto: cojocari.ro

Mă întreabă lumea: cu cine votezi? De obicei răspund evaziv. Astăzi, însă, am luat o decizie: nu voi mai răspunde nimic. Nu voi spune pentru cine votez!


Mi se pare că votul este un act intim. În cazul meu şi responsabil. Unu, sunt jurnalist cu blog, niciodată nu ştiu unde vor lovi cuvintele mele. Doar vorbele sunt ca moleculele din mişcarea browniană, nu le cunoşti traiectoria. Doi, nu vreau să fiu catalogat: este pd-ist, pldm-ist, pl-ist.

Continuare pe blogul lui Vitalie Cojocari...

sursa: Unimedia

Colaboratorii postului vamal Criuleni anchetaţi pentru implicare în facilitarea contrabandei

Colaboratorii postului vamal Criuleni anchetaţi pentru implicare în facilitarea contrabandei
Foto: Serviciul Vamal

Serviciul Vamal a iniţiat o anchetă  de serviciu faţă de colaboratorii postului vamal Criuleni - pod al Biroului vamal Centru, pe unde se presupune că a trecut unitatea de transport, în vederea stabilirii implicării lor în facilitarea traversării peste postul vamal intern de control a mărfurilor, fără declararea şi achitarea plăţilor cuvenite.


Este vorba de un autocamion, în care, printre mărfurile declarate organului vamal, au fost depistate nedeclarate şi neprezentate organului vamal seturi de lengerie de pat, textile, plapume, ciorapi ş.a mărfurui.

Menţionăm că marfa nedeclarată din lotul cu valoarea totală de circa 1 mln.lei  urmează a fi estimată pentru a calcula prejudiciul adus statului prin acţiunea de nedeclarare a mărfii.

sursa: Unimedia

Valeriu Cosarciuc și AMN au primit avertizare din partea CEC pentru utilizarea resurselor administrative

Valeriu Cosarciuc și AMN au primit avertizare din partea CEC pentru utilizarea resurselor administrative
Iurie Ciocan, Secretar CEC
Foto: privesc.eu

Valeriu Cosarciuc și formațiunea Alianța Moldova Noastră au primit avertizare din partea Comisiei Electorale Centrale pentru utilizarea resurselor administrative. Anunțul a fost făcut în după amiază zilei de astăzi de către secretarul CEC, Iurie Ciocan.

"S-a constatat utilizarea resurselor administrative de către candidatul AMN, Valeriu Cosarciuc, care a fost suspendat din funcție prin decizia prim-ministrului. Prin activitatea sa, candidatul AMN a îndeplinit atribuțiile care îi revin ministrului Agriculturii. Acesta primește avertizare", a precizat Ciocan pentru presă.

Potrivit lui, Codul Electoral nu prevede un număr maxim sau minim de avertizări pentru un concurent electoral pentru ca ulterior, să fie aplicate măsuri mai drastice. "Hotărârea a fost adoptată anonim", a conchis Ciocan.


UNIMEDIA amintește că Valeriu Cosarciuc a oferit premii din partea Ministerului Agriculturii, după ce şi-a suspendat activitatea pe durata campaniei electorale. Acesta este candidat la funcţia de deputat pe lista Alianţei "Moldova Noastră".

sursa: Unimedia

(Video) La 18 ani de la moartea soților Teodorovici, au mai rămas tineri care nu le cunosc cântecele

(Video) La 18 ani de la moartea soților Teodorovici, au mai rămas tineri care nu le cunosc cântecele
Foto: UNIMEDIA

Doina și Ion Aldea Teodorovici comemorați la Chișinău

Ziua de 29 octombrie, de acum 18 ani, în care soții Doina și Ion aldea Teodorovici au decedat într-un tragic accident, a fost comemorată astăzi de un grup de tineri, care au interpretat în Scuarul Europei piesele celor doi artiști. Chiar dacă acțiunea i-a făcut pe mulți trecători să se oprească, puțini dintre ei cunosc piesele renumitului cuplu.


Potrivit organizatorilor acțiunii, care fac parte din Grupul de Inițiativă ”Spirit Românesc”, noaptea din 29 octombrie 1992 a luat viața ”apostolilor românismului din Basarabia”. ”Nimeni nu și-a mai cântat limba și statalitatea, așa cum au făcut-o Ion și Doina aldea Teodorovici, ei ne-au învățat să respirăm românește la noi în țară. Suntem obligați să le păstră memoria mereu, deși, din păcate, Ion și Doina sunt auziți mai mult la date exacte”, a spus unul din organizatori, Ion Pușcaș. 

Grupul de Inițiativă ”Spirit Românesc”  a fost format în 2006 și se declară un grup de rezistență anticomunistă și de valorificare a românismului în Republica Moldova. 

UNIMEDIA precizează că în noaptea de 29/30 octombrie 1992, soții Ion și Doina aldea Teodorovici au decedat într-un tragic accident rutier, lângă Coșereni, județul Ialomița. Soţii Teodorovici – români din Basarabia - au militat pentru unirea Basarabiei cu România și imediat după revoluţie au început activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii române în Basarabia. Printre cele mai cunoscute piese patriotice ale lor se numără piesele ”Eminescu”, ”Lacrima limbii noastre”, ”Răsai”., ”Lăsați-ne în pace”.

Sursa: UNIMEDIA


Antrenorul lui Manchester City se plînge că elevii săi se îmbată după fiecare meci. ”Mai bine o femeie decât băutură”, spune Mancini

Antrenorul lui Manchester City se plînge că elevii săi se îmbată după fiecare meci. ”Mai bine o femeie decât băutură”, spune Mancini
Foto: gsp.ro

Roberto Mancini a venit anul trecut la Manchester City cu obiectivul declarat de a duce echipa în Ligă şi apoi în fruntea Premier League. Dar în scurt timp de la sosirea în Insulă, noul manager şi-a dat seama că mai are ceva de făcut dacă vrea să reuşească: să-şi dezveţe jucătorii de a mai bea după meciuri până pică sub masă.


Nu prea i-a reuşit, deocamdată, în condiţiile în care alb-albaştrii au rămas clienţi fideli ai barurilor de noapte şi, implicit, ai  tabloidelor britanice. Abia ce se mai domoliseră ecourile după nopţile de pomină petrecute de portarul Joe Hart şi de coechipierul Gareth Barry în Spania, că ziarele i-au surprins iar pe cheflii doborâţi de alcool. De astă-dată în Scoţia, însoţiţi de încă doi colegi: Adam Johnson şi Shay Given.

Dacă oficialii lui City au refuzat să comenteze, Mancini nu s-a putut abţine: "E frustrant pentru mine să citesc despre ei asemenea lucruri. Înţeleg că face parte din cultura fotbalului englez să bei după meci, dar nici chiar în halul ăsta. Mai bine să ieşi cu o femeie decît să bei. Pe vremea cînd eram jucător activ, eu aşa procedam".    

Sursa: gsp.ro


Premieră: Moldova la expoziţia internaţională "Pack Expo Chicago"

Premieră: Moldova la expoziţia internaţională
Foto: reusables.org

În perioada 29 octombrie – 5 noiembrie 2010, un grup de 10 agenţi economici din Moldova participă cu o vizită de afaceri la expoziţia internaţională specializată de ambalaje „PACK EXPO CHICAGO 2010”, care se desfăşoară în Chicago, SUA. „La expoziţia respectivă iau parte companii-lideri de pe toate continentele, ceea ce este un avantaj. Întreprinzătorii din Moldova se vor familiariza cu tendinţe, tehnologii şi soluţii integrate din domeniu pentru a optimiza operaţiunile de producere", susţine şefa Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI a Moldovei, Marina Petrova.


Vizita de afaceri în SUA este organizată, în premieră, de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei cu suportul Ambasadei SUA în ţara noastră. Oamenii de afaceri vor vizita de asemenea şi Centrul de Business Internaţional din cadrul Centrului Expoziţional „McCormick Place”, precum şi alte centre de afaceri din Chicago, unde vor face schimb de experienţă.

Programul adiţional al expoziţiei „PACK EXPO Chicago” prevede şi organizarea Conferinţei de Excelenţă în Producere, unde vor fi abordate aspecte privind siguranţa produselor alimentare, durabilitatea sau fiabilitatea operaţională.

În acest an, la „PACK EXPO Chicago” participă peste 1600 întreprinderi, la compartimentele: Procesare, Brand-uri, Cofetărie, DistriPak, Ambalaje reutilizabile, Centrul Resurselor Siguranţei Alimentelor. Expoziţia „PACK EXPO Chicago 2010” este desfăşurată la iniţiativa Institutului Producătorilor de Utilaj pentru Ambalaje.

sursa: Unimedia

Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă concursul ”Tânărul savant al anului”

Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă concursul ”Tânărul savant al anului”
Foto: newsmoldova.md

”Savantul Anului” și ”Tânărul savant al anului ” sunt două concursuri menite să susțină dezvoltarea științei în Republica Moldova.


”Concursurile se organizează anual în scopul sporirii eficacităţii şi competitivităţii activităţii de cercetare-dezvoltare, popularizării şi stimulării activităţii ştiinţifice în Republica Moldova în vederea utilizării în practică a rezultatelor ştiinţifice şi atragerii investitorilor străini şi autohtoni la valorificarea realizărilor din sfera ştiinţei şi inovării”, anunță Serviciul de Presă al AȘM.

Concursul este deschis pentru participarea savanţilor organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării care activează pe teritoriul Republicii Moldova. Prioritate se va acorda realizărilor remarcabile care au un impact pozitiv asupra dezvoltării ştiinţei şi economiei naţionale şi contribuie la soluţionarea  rezolvării problemelor ce ţin de necesităţile curente ale societăţii.

În cadrul concursurilor se vor decerna şase premii, dintre care: 
Secţia de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii –   3 premii; 
Secţia de Ştiinţe Exacte şi Economice – 2 premii 
Secţia de Ştiinţe Socio-Umaniste  –        1 premiu

Termenul-limită de prezentare a dosarelor şi cererilor - 1 decembrie 2010.

Sursa: UNIMEDIA




Dezbateri electorale pentru alegerile parlamentare anticipate, de la 1 noiembrie, la Compania "Teleradio – Moldova"

Dezbateri electorale pentru alegerile parlamentare anticipate, de la 1 noiembrie, la Compania
Foto: moldova.md

Două runde a câte zece emisiuni la radio şi zece emisiuni la televiziune vor constitui arena unor confruntări de platforme, concepţii, opinii şi idei de dezvoltare în continuare a ţării. Acesta este formatul dezbaterilor electorale pentru alegerile parlamentare anticipate, care se vor desfăşura, în perioada 1-26 noiembrie, la Compania "Teleradio – Moldova".


Concurenţii electorali vor fi faţă în faţă cu alegătorii, cu reprezentanţi ai societăţii civile. Emisiunile vor contribui la o mai profundă informare a publicului, prin prezentare diferitor opinii  şi puncte de vedere contradictorii.

Precizăm că Moldova 1 are deja un talk-show săptămânal "Politica în direct". Emisiunea este difuzată în fiecare seară de luni cu începere de la ora 19:45 şi are o durată de 45 minute.

Sursa: UNIMEDIA


Topul celor mai bune laptopuri din lume

Topul celor mai bune laptopuri din lume
Foto: tehnopol.ro

Te intrebi ce laptop este cel mai bun sau care laptop are cele mai bune performante? Vrei sa-ti cumperi un laptop in perioada urmatoare sau sa ti-l schimbi pe cel actual? Care e cel mai important lucru pentru tine? Pretul sau calitatea? Cei de la cnet.com au intocmit un top al celor mai bune cinci laptopturi din lume, incercand sa imbine cele doua cerinte-cheie! Sa-l vedem!








Ordinea este aleatorie!

1. Apple MacBook Pro Spring 2010 (Core i7 2.66GHz, 4GB RAM, 500GB HDD, 15-inch). Este rapid, eficient, are Intel Core i5, i7, Nvidia. E un Apple veritabil.


 
2.Toshiba Portege R. Noul 13-inch Portege R705 este foarte aparoape de balansul perfect intre design, pret si performante.


 
3. HP Envy 17. Are un un extrordinar hardware la un pret decent!



4. Sony VAIO VPCZ128GX. Un laptop foarte bun: are un urias SSD hard drive si un design foarte interesant.



5. Alienware M11x (Core i7, Nvidia Optimus). Un laptop mic, dar capabil sa ruleze jocuri de ultima generatie.



Vezi aici la ce sa fii atent cand cumperi un laptop.

Sursa: incont.ro
 


A fost reţinut la înmormîntarea iubitei pe care a omorât-o cu un cablu electric

A fost reţinut la înmormîntarea iubitei pe care a omorât-o cu un cablu electric
Foto simbol
Foto: auto-blog.ro

Un tînăr în vîrstă  de 20 ani din r-ul Rezina şi-a bătut concubina cu un cablu electric, cu pumnii şi picioarele timp de aproximativ o oră, pînă aceasta a rămas fără suflare.  Potrivit probelor aduse de Procuratura Rezina, cei doi locuiau împreună. În una din seri aceştia s-au luat la ceartă, în scurt timp tînărul înfuriat i-a aplicat concubinei peste 40 lovituri cu un cablu electric, după care a luat-o la pumni. Victima s-a stins din viaţă în ochii agresorului.


După incident, tînărul a dispărut fără urmă, însă a fost depistat peste 3 zile chiar la înmormîntarea iubitei sale.

De menţionat că  victima în vîrstă de  25 ani avea un copil minor dintr-o altă relaţie, care din fericire n-a fost martor la teribilul omor.

Procuratura raionului Rezina anunţă că recent, inculpatul a fost condamnat la 15 ani privaţiune de libertate pentru omor intenţionat.

sursa: Unimedia

Preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova: Anual, la 31 octombrie, Ziua Internaţională a Economisirilor va fi marcată şi în Moldova

Preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova: Anual, la 31 octombrie, Ziua Internaţională a Economisirilor va fi marcată şi în Moldova
Foto: realitatea.net

"Procesul de globalizare a capitalului bancar a atins şi Republica Moldova, de aceea Ziua Internaţională a Economisirilor este un eveniment necesar pentru ţara noastră". Declaraţia aparţine preşedintelui Asociaţiei Băncilor din Moldova, Gheorghe Ursu, şi a fost lansată astăzi, 29 octombrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, marcarea acestei Zile va permite îmbunătăţirea climatului investiţional al Republicii Moldova, precum şi sporirea încrederii populaţiei în bănci.


Potrivit lui Gheorghe Ursu, în băncile comerciale din Republica Moldova, soldul depozitelor populaţiei reprezintă la zi 17,4 miliarde lei, dintre care 52% sunt depozite în valute liber convertibile (dolar şi euro) şi 48% în lei moldoveneşti. "Dacă e să determinăm gradul de economisire a populaţiei, după metoda de calcul practică în ţările europene, atunci în Moldova acest indicator ar fi negativ", spune Gheorghe Ursu. Aceasta pentru că, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică, cheltuielile populaţiei depăşesc veniturile acestora, nemaiputând fi vorba de disponibilităţi băneşti pentru economisire. Aceste date statistice arată că nu toate fluxurile de mijloace băneşti trec prin bănci şi că funcţionează economia tenebră.

Preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova s-a referit şi la volumul creditelor acordate în anul 2010, care au crescut cu circa 900 milioane de lei sau 8%. Dintre acestea, cele mai multe credite au fost acordate pentru consum şi pentru ipotecă. Gheorghe Ursu a ţinut să menţioneze că băncile din Moldova au portofolii de credite nu tocmai calitative, ponderea creditelor nefavorabile ridicându-se la 17%, în timp ce în ţările europene este de maxim 5,5%. O sursă importantă de credite nefavorabile sunt anumite creditele de consum, care constituie circa 30% din creditele nefavorabile.

O altă deficienţă menţionată de preşedintele Asociaţiei este cantitatea mare de bani lichizi în circulaţie. "Masa monetară este de 23 miliarde de lei, dintre care circa 9 miliarde sau 40% sunt bani lichizi în circulaţie", a spus Ursu. În gestiunea populaţiei, banii pot determina anumite fluctuaţii valutare bruşte şi îngreuna activitatea Băncii Naţionale, consideră preşedintele ABM.

Revenind la ziua de 31 octombrie, Gheorghe Ursu a menţionat că aceasta a fost marcată pentru prima dată în lume în 1924, în cadrul unui congres al băncilor de economii din Milano. Ulterior, aceasta s-a răspândit în întreaga Europa. "În această zi, toate băncile comerciale funcţionează şi îşi promovează produsele. Chiar dacă în acest an, data de 31 octombrie este duminică, băncile din Moldova vor avea program de lucru", a spus preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova.

sursa: Unimedia

Urât, dar sănătos: când defectele devin avantaje!

Urât, dar sănătos: când defectele devin avantaje!
Foto: perfecte.ro

Solduri late, picioare scurte, un nas borcanat si un piept plat? Si ce daca? Purtatoarele unora dintre aceste caracteristici – socotite “urate” in conformitate cu canoanele restrictive care guverneaza perceptia moderna asupra nurilor feminini – le-ar putea rade in nas “frumoaselor” peste cativa ani.

Caci cele cu defecte au mari sanse sa fie mai sanatoase, sa traiasca mai mult si, una peste alta, sa se bucure de viata mai mult (si calitativ, si cantitativ) decat splendorile cu proportii la moda. Asta pentru ca numeroase studii stiintifice au aratat ca anumite proportii corporale – socotite in ziua de azi cusururi – sunt asociate cu riscuri mai mici de a dezvolta cutare sau cutare boala sau de a muri prematur.


1. Un fund mare nu e chiar asa de rau - in orice caz, e preferabil unei burti mari, afirma specialistii. Persoanele care depoziteaza grasimea mai ales pe posterior prezinta un risc mai mic de a face diabet si stau mai bine cu colesterolul (niveluri mai mici de colesterol rau - LDL, niveluri mai ridicate de colesterol bun - HDL). Prin comparatie, grasimea depusa pe abdomen e mult mai primejdioasa: prezenta ei e asociata cu un risc mare de aparitie a diabetului si a bolilor de inima.



2. Soldurile baietesti, drepte, fara rotunjimi, sunt OK la manechine; in practica, mai toata lumea prefera, totusi, niste arcuiri mai sexy. Ce faci daca nu le ai? Te consolezi cu ideea ca, dupa cum sugerereaza un studiu realizat la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, esti mai putin - de vreo trei ori mai putin - expusa riscului de face cancer de san si de a transmite aceasta predispozitie fiicelor tale. Se considera ca un nivel crescut de estrogen - un hormon sexual feminin - mareste riscul aparitiei temutei maladii; femeile cu solduri late ar avea un nivel mai crescut de estrogen.


3. Stiti cum e omul: fiecare vrea ce n-are. Femeile cu bustul mic isi doresc unul mai mare, iar femeile generos inzestrate in regiunea pectorala se plang adesea de problemele generate de "zestrea" cu pricina. Cea mai comuna problema asociata cu prezenta unor sani mari e durerea de spate; greutatea bustului afecteaza coloana vertebrala care, silita sa suporte o incarcatura grea, se curbeaza exagerat, ceea ce duce la deformari si dureri.


4. Un nas mare nu e cea mai dorita trasatura faciala, mai ales la femei, desi exista unele care - in ciuda nasului lor mare, sunt atragatoare si au devenit celebre si pentru alte calitati (ca doar nu judecam o femeie numai dupa nas!) Barbra Streisand e doar un exemplu. In ceea ce priveste sanatatea, un nas mare e, categoric, un avantaj: posesorul sau inhaleaza cu cca. 7% mai putine substante si particule care pot declansa infectii si, probabil, si alergii. Un nas mai mare constituie o bariera mai eficienta in calea germenilor patogeni, asa ca proprietarul e mai putin expus racelilor transmise pe cale respiratorie.


5. Picioarele scurte si groase, desi sunt cu totul si cu totul in afara modei (care cere picioare zvelte si lungi pana la gat), nu sunt nici ele lipsite de avantaje. Ca sa spunem totul -si bune, si rele - prezenta lor e asociata cu un risc ceva mai mare de aparitie a unor boli de inima si diabet (asa ca atentie la alimentatie!) dar, totodata, asemenea picioare sunt dotate, adeseori, cu oase mai solide - un mare avantaj la batranete, mai ales la femei. Tinand seama de predispozitia femeilor la osteoporoza si la fracturile asociate cu rarefierea tesutului osos, e de bine sa ai oase mai scurte si mai groase - pur si simplu, acestea sunt mai greu de rupt.


7. Si urechile mari au un avantaj - pot contracara scaderea acutitaii auditive asociate cu imbatranirea. La varsta senectutii, persoanele dotate cu pavilioane auditive mai mari au sanse mari sa auda mai bine. Ati vazut vreodata cum, uneori, oamenii "isi fac mana palnie" in dreptul urechii, ca sa auda mai bine un sunet greu de deslusit? Asta e mecanismul: "palniile" mai mari ale urechilor localizeaza si capteaza mai eficient sunetele.



Dicţionar moldo-ruso-ucrainean, cu litere chirilice, ieșit de sub tipar în Transnistria

Dicţionar moldo-ruso-ucrainean, cu litere chirilice, ieșit de sub tipar în Transnistria
Colaj: UNIMEDIA

În Transnistria, a ieșit de sub tipar dicţionarul moldo-ruso-ucrainean, tipărit cu litere chirilice, care își propune să ajute la învățarea limbilor oficiale ale RMN, a declarat la un post local de televiziune, preşedintele Uniunii Moldovenilor din Transnistria, deputatul Valerian Tulgara.


După părerea lui "dicționarul va ajuta la menţinerea şi consolidarea unității poporului transnistrean".

"Pentru istoria mondială această ediţie va fi unică, deoarece limba moldovenească pe bază alfabetului chirilic, în prezent, s-a păstrat doar în Transnistria," susține deputatul. "Confirmarea că limbile română şi moldovenească sunt diferite este dicționarul moldo-român, editat recent de către profesorul Universității Pedagogice din Chişinău, Vasile Stati," a mai spus Tulgara.

Potrivit preşedintelui Uniunii Moldovenilor, în regiune se elaborează și un dicționar ruso-moldovenesc, care va fi editat în câteva volume.

sursa: Unimedia

Christina Aguilera s-a mutat la hotel, pentru că fostul ei soț refuză să părăsească locuința acestora

Christina Aguilera s-a mutat la hotel, pentru că fostul ei soț refuză să părăsească  locuința acestora
Foto: libertatea.ro

De când s-a despărţit de soţul ei, Jordan Bratman, Christina Aguilera a rămas pe drumuri. Nu este săracă, ci de când a intentat divorţ, Bratman refuză să părăsească locuinţa, aşa că blonda s-a mutat la hotel.


Cu toate că artista a afirmat că divorţul se va face pe cale amiabile, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Cei doi deja se ceartă pe casa în care au locuit alături de băieţelul lor. Totuşi, pentru a evita scandalurile, Christina a fost cea care a decis să stea la un hotel până se rezolvă problemele dintre cei doi. Cu toate că la început a plecat de bunăvoie, presa americană scrie că Aguilera ar începe deja să se cam supere pe ideea că nu mai are unde locui.

Artista şi soţul său, Jordan Bratman, erau căsătoriţi de cinci ani, după ce anterior au avut o relaţie de trei. Împreună au un băieţel, în vârstă de doi ani, pe nume Max. Aguilera declară că a divorțat de Bratman din cauza unor ”diferenţe ireconciliabile”.

Cele mai scumpe 5 sticle de vin din lume

Cele mai scumpe 5 sticle de vin din lume
Foto: businessmagazin.ro

Pentru o persoana care colectioneaza bijuterii cea mai buna alegere ar fi un model de la Cartier sau Tiffany, pentru un colectionar de masini cea mai mare realizare este sa-si achizitioneze un Ferrari Enzo sau un Bugatti Veyron, insa visul unui iubitor de vinuri este sa deguste unul din cele mai scumpe vinuri din lume.


Printre cele mai scumpe vinuri din lume se gaseste o sticla de Chateau Lafite 1787, care este considerata a fi cea mai scumpa din lume. Aceasta a fost achizitionata pentru colectia Forbes in anul 1985 pentru suma de 160.000 de dolari.

Si vinul Chateau Mouton Rothschild 1945 este considerat a fi unul din cele mai bune vinuri din lume. A fost vandut pentru suma de 114.614 dolari in anul 1997.Chateau d Yquem ocupa locul trei in topul celor mai scumpe sticle de vin vandute vreodata. Aceasta a fost cumparata in anul 1986 pentru suma de 56.588 de dolari si are inscriptionate initialele lui Thomas Jefferson.

Nu se compara nimic cu faptul ca stii ca in locuinta ta exista o varietate din cele mai fine si bune vinuri din lume, potrivit winexpert.com. In plus, adevaratii iubitori de vinuri isi cumpara si frigidere speciale pentru a depozita pretioasele sticle.

sursa: Unimedia

Monica Bellucci a pozat goală alături de fiica ei, în scopuri caritabile

Monica Bellucci a pozat goală alături de fiica ei, în scopuri caritabile
Foto: cancan.ro

Monica Bellucci a pozat goală alături de fiica sa pentru coperta revistei Vanity Fair. Actriţa a acceptat să fotografieze în această ipostază pentru a promova un album foto pe care îl va lansa în curând, în scopuri caritabile.


"Sunt înaltă, dar nu chiar atât de înaltă, am forme voluptuoase, dar nu am simţit niciodată nevoia de a ţine regim. Pentru a poza în faţa unui fotograf sau pentru a juca în filme trebuie să nu-ţi fie frică să descoperi cine eşti cu adevărat", spune actriţa.

Încasările obţinute din comercializarea acestui album de fotografie vor fi donate în favoarea a două organizaţii de caritate - o asociaţie a părinţilor ai căror copii sunt bolnavi de cancer şi o organizaţie de caritate franceză care le ajută pe femeile abuzate.

sursa: Unimedia

Expert rus: Conducerea Rusiei dorește să rezolve problema transnistreană în mod pașnic

Expert rus: Conducerea Rusiei dorește să rezolve problema transnistreană în mod pașnic
Foto: danutm.wordpress.com

"Aparent, relaţiile Rusiei cu autoritățile transnistrene, în prezent, nu sunt foarte calde, iar problema transnistreană a trecut undeva pe planul doi. Dorinţa conducerii Rusiei să rezolve această problemă împreună cu Europa în mod mai mult sau mai puţin paşnic există". Declaraţia a fost lansată de vicepreședintele Fundaţiei iniţiativelor civice "Strategia 2020", Boris Mejuiev, comentând la postul de radio Vocea Rusiei articolul recent al ziarului rus Nezavisimaia Gazeta, potrivit căruia Uniunea Europeană va sugera Rusiei să-i cedeze Transnistria, promiţând totodată Republicii Moldova deblocarea drumului spre UE în viitorul apropiat.


"Cu toate acestea, procesul nu este unul uşor. După summit-ul de la Deauville Medvedev a făcut unele declaraţii. Totuși, starea conflictuală a rămas, iar Rusia nu intenționează în ritm accelerat să îşi retragă toată infrastructura militară şi trupele de menţinere a păcii. Cu toate că, noua conducere a Republicii Moldova ne împinge spre aceasta”, a spus Mejuiev.

După părerea expertului, apariția României în lista actorilor internaționali de care depinde succesul în soluționarea conflictului transnistrean se datorează faptului că această țară este o putere regională importantă care are o anumită influenţă asupra acestei situaţii.

"Apariţia României în mod clar, în oarecare măsură, este în favoarea Rusiei. Deoarece implicarea României îngrijorează Transnistria, Ucraina cu care are probleme teritoriale, dar și-i nemulțumește un număr mare de politicieni moldoveni. Acest lucru îi face să adopte o atitudine pro-rusă mai pronunțată. Din acest motiv, atribuirea României unui statut de actor internațional într-un mod, paradoxal, contribuie la întărirea pozițiilor pro-rusești, inclusiv în Transnistria. Cred că Rusia încearcă să profite de acest lucru,” consideră  Mejuiev.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la ruvr.ru


Partidul Comuniștilor a șters comunicatele de presă de pe site-ul său oficial cu referire la incidentul de la Ungheni

Partidul Comuniștilor a șters comunicatele de presă de pe site-ul său oficial cu referire la incidentul de la Ungheni
Foto: pcrm.md

Partidul Comuniștilor a șters de pe site-ul său toate comunicatele de presă cu referire la incidentul de la Ungheni. Cel puțin așa arată baza de date a platformei on-line pcrm.md, care indică absența unor comunicate plasate pe site la 22 octombrie 20010. Site-ul televiziunii NIT indică totuși că informațiile au existat pe site-ul PCRM, doar că acestea au fost șterse.


Vedeți mai jos lista și ID-ul știrilor plasate pe site:
http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5140
http://www.pcrm.md/main/index.php?action=news&id=5140
(comunicat șters) http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5141
(comunicat șters)http://www.pcrm.md/main/index.php?action=news&id=5141
(comunicat șters)http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5142
(comunicat șters)http://www.pcrm.md/main/index.php?action=news&id=5142
(comunicat șters)http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5143
(comunicat șters)http://www.pcrm.md/main/index.php?action=news&id=5143
http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5144
http://www.pcrm.md/main/index.php?action=news&id=5144
http://www.pcrm.md/main/index_md.php?action=news&id=5145

UNIMEDIA amintește că în urma incidentului de la Ungheni, PCRM și PLDM au anunțat că se vor ataca reciproc în judecată pentru a-și apără onoarea și demnitatea.

sursa: Unimedia

Grigore Petrenco acuză guvernarea și presa de atac la adresa PCRM. Alexandru Tănase: Campania PCRM este construită exclusiv din minciună!

Grigore Petrenco acuză guvernarea și presa de atac la adresa PCRM. Alexandru Tănase: Campania PCRM este construită exclusiv din minciună!
Foto: Colaj UNIMEDIA

Declarații aprinse între Grigore Petrenco și Alexandru Tănase. Reprezentantul comuniștilor declară PCRM este ținta unui atac bine organizată de actuala guvernare și mass-media aservită de șantaj și intimidare a donatorilor. Totodată, acesta acuză Guvernarea și liderii AIE de spargerea digului de la Nemțeni, dar și de netransparența finanțării Partidului Liberal de către Mihai Ghimpu. "Chiar vă rog să verificați din ce venituri a sponsorizat Mihai Ghimpu Partidul Liberal. O să vedeți lucruri interesante", a menționat acesta în cadrul unei emisiuni la PublikaTV.

De cealaltă parte, prim-vicepreședintele PLDM, Alexandru Tănase, declară că PCRM spune adevărul doar când pronunță propriul nume. "Prima minciună care au spus-o - că li se va interzice simbolica. Nu s-a întâmplat. A doua minciună - că finanțatorii PCRM sunt intimidați. Fals! Oleg Voronin l-am văzut în piață, la sala de sport, e bine merci. A treia - contrabandiștii din anturajul lui Filat. Nu ați dat niciun nume până în prezent", a replicat Tănase.


Totodată, liberal democratul a menționat că toată campania electorală a PCRM este construită exclusiv pe minciună. "Nu am nicio problemă să polemizez cu reprezentanții PCRM pe probleme de fond, dar cum poți discuta când PCRM spune oamenilor din sate că aviația a bomdardat digul de la Nemțeni. Cum poți să discuți cu ei când agitatorul PCRM declara la o întâlnire la Zbieroaia că guvernarea special a stricat granița ca să poată trece jandarmii români și din cauza asta fac referendum ca să ne unească cu România", s-a arătat indignat Tănase în  intervenția sa.

Prim-vicepreședintele AMN, Victor Osipov, a susținut retorica ministrului Justiției, declarând că AIE nu are de ce se teme de PCRM. "PCRM s-a risipit deja", a precizat acesta. Boris Vieru, reprezentantul PL, declară și el că digul a fost spart doar în filmul propagandistic al PCRM. "Filmul PCRM este un fel de Atac asupra Moldovei 2", a precizat Vieru în cadrul aceleeași emisiuni.

sursa: Unimedia

Declarațiile "senzaționale" ale lui Victor Șelin despre inundațiile din 2008

Declarațiile
Victor Șelin, președinte PSD
Foto: terra.md

”Recunosc că anul acesta autoritățile nu au fost gospodari buni și au avut scăpări, deși în 2008 apă era mai multă, comuniștii s-au isprăvit. Vă spun cum. Pe partea română era o comisie care era responsabilă de deschiderea și închiderea barierelor de pe Prut la timp, pentru a evita inundarea localităților românești. Noaptea, însă, când comisia dormea, din partea moldvenească spre malul românesc se aduceau lăzi cu coniac pentru ca responsabilii pentru barierele de pe dig să le deschidă și noaptea apa să se scurgă încet în Prut”.


Declarația a fost făcută de președintele Partidului Social Democrat, Victor Șelin, ieri, în cadrul emisiunii Fabrika la Publika TV.

Șelin susține, însă, că acest ”act de corupție” a fost făcut pentru binele poporului, prin acest șiretlic comuniștii salvând mai multe sate moldovenești aflate în pericol.

La rândul său, reprezentantul comuniștilor, Grigore Petrenco, a declarat că nu confirmă, dar nici nu infirmă informația, deoarece nu cunoaște informații despre acest subiect.

UNIMEDIA precizează că PCRM a lansat recent teoria spargerii intenționate a digului de la Nemțeni, acuzând de acest fapt actuala guvernare, care a salvat, astfel, două orașe din România, cu prețul inundării satelor moldovenești.

sursa: Unimedia

BERD investeşte 75 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova. Lucrările de finisare a traseului Chişinău - Giurgiuleşti vor începe în primăvara 2011

BERD investeşte 75 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova. Lucrările de finisare a traseului Chişinău - Giurgiuleşti vor începe în primăvara 2011
Foto: Colaj UNIMEDIA

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a anunţat cea mai mare investiţie în Republica Moldova de până acum, 75 milioane de euro pentru finanţarea reconstrucţiei drumurilor. În dimineaţa zilei de azi, 29 octombrie, prim-ministrul Vlad Filat şi Sue Barret, Director BERD pentru Transport au semnat un Acordul de împrumut în acest sens. Este vorba de un împrumut pentru o perioadă de 15 ani, cu perioada de graţie de 3 ani şi rata dobânzii de 1%.


Împrumutul BERD, este divizat în trei tranşe, a anunţat Sue Barret, şi va fi utilizat  pentru a finanţa proiectele prioritare stabilite în planul de investiţii în sectorul drumurilor, care a fost elaborat cu susţinerea Băncii Mondiale. "BERD este încântat să semneze acest acord", a subliniat Director BERD pentru Transport, exprimându-şi dorinţa de a mai semna asemenea acorduri cu Republica Moldova.

Potrivit premierului Vlad Filat, prima tranşă a împrumutului, de 27 mnl euro, va finanţa reconstrucţia a două porţiuni de pe straseul M3 Chişinău - Giurgiuleşti, între oraşele Comrat şi Ciumai, cu o lungime totală de aproximativ 55 de km. "Traseul M3 Chişinău - Giurgiuleşti este unul foarte important în Moldova, asigurând legătura dintre Coridoarele Europene IV şi IX, dar şi accesul către Dunăre şi Marea neagră", a menţionat prim-ministrul.

Următoarele tranşe, de 25 şi 23 de milioane euro respectiv, vor fi folosite pentru a finanţa investiţiile adăugătoare în infrastructura de drumuri a Republicii Moldova. Filat a anunţat că nu se cunoaşte încă care porţiuni de drumuri vor fi reconstruite în urma acestor investiţii, Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor urmând să stabilească care sunt priorităţile.

Menţionăm că investiţia BERD este completată de granturi nerambursabile în valoare de 1,5 milioane euro, care for fi utilizate pentru a sprijini dezvoltarea reformei de întreţinere a drumurilor,  realizarea proiectului şi consolidarea instituţională a Administraţiei de Stat a Drumurilor, structura responsabilă de implementarea proiectului.

În total, de la începutul activităţii sale în Republica Moldova, BERD a investit pest 400 milioane euro în diferite sectoare ale economiei, mobilizând investiţii suplimentare de peste 320 de milioane euro.


sursa: Unimedia

Opt din primele 12 regiuni UE cu cel mai mare şomaj sunt din Spania

Opt din primele 12 regiuni UE cu cel mai mare şomaj sunt din Spania
Foto: gorjeanul.ro

Conform Eurostat, Spania domină clasamentele şomajului în Uniunea Europeană, atât la "general", cât şi în ceea ce priveşte şomajul în rândul femeilor sau în rândul tinerilor.


Biroul statistic european, Eurostat, revine cu veşti proaste pentru Spania în materie de şomaj, dat fiind că din cele 12 regiuni cu cea mai mare rată a şomajului din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene în 2009, opt sunt spaniole, informează ABC.

Astfel, după insula franceză Reunion, care avea o rată a şomajului de 27,1% în 2009, apar pe listă Insulele Canare, cu 26,2%, urmate de Andaluzia, cu 25,4% şi Melilla, cu 24,1%.

La polul opus se situează, cum deja a devenit o obişnuinţă, regiunile olandeze Zeeland (2,1% rată a şomajului) şi Gelderland (2,8%), urmate de regiunea din nordul Italiei, Bolzano (2,9%). Din cele 12 regiuni cu cea mai mică rată a şomajului din UE, jumătate, adică şase, sunt din Olanda, ţară cu o legislaţie a muncii foarte flexibilă, unde este o obişnuinţă munca part-time şi există multe posibilităţi de adaptare a orarului de muncă la necesităţile familiale.


În septembrie leul s-a depreciat faţă de euro şi dolar

În septembrie leul s-a depreciat faţă de euro şi dolar
Foto: lialdia.com

Leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu dolarul SUA, cursul oficial mediu de schimb majorându-se de la 12,1318 lei/dolar SUA în august la 12,2424 lei/dolar SUA în septembrie. În raport cu euro, leul moldovenesc de asemenea s-a depreciat, cursul fiind în creştere de la 15,6563 lei/euro în luna august 2010 la 15,9353 lei/euro în luna septembrie.


Cumpărările contra lei moldoveneşti ale principalelor valute străine pe piaţa valutară internă au constituit în septembrie 2010 echivalentul a 273,7 milioane dolari SUA, cu 16% mai mult decât în luna august curent.

În septembrie, cea mai cumpărată valută pe piaţa valutară internă a fost moneda europeană (echivalentul a 173,5 milioane dolari SUA sau 63,4% din totalul de cumpărări valutare), urmată de dolarul american (29,6%).

Vânzările principalelor valute străine au constituit în septembrie echivalentul a 65,6 milioane de dolari SUA, cu 16,5% mai puţin decât în luna august.

Cea mai vândută valută în septembrie a fost Euro (echivalentul a 37,6 milioane dolari SUA sau 57,3% din totalul de vânzări valutare), urmată de dolarul american (35,4%).

sursa: Unimedia

Noul Audi A6. Primele imagini fără "camuflaj"

Noul Audi A6. Primele imagini fără
Foto: money.ro

Britanicii de la Autoexpress au reuşit să surprindă imagini cu viitoarea generaţie de A6 fără obişnuitul "camuflajul" care este folosit în testele producătorilor.


Farurile sunt mai "încruntate" şi vor fi dotate cu tehnologie Full LED. Noul A6 va fi mai lung decât predecesorul său, iar partea frontală se remarcă prin grila radiatorului de mari dimensiuni.

Motorizări: 2.0 benzină, 2.0 TDI, 2.8 FSI, 3.0 TFSI, 3.0 TFSI, 3.0 TDI

Nemţii din Ingolstadt pregătesc şi o variantă Avant şi o versiune de top S6 cu motor V8 de 4 litri. Lansarea noului A6 va avea loc la Salonul Auto de la Geneva, în martie 2011 şi va ieşi pe piaţă în vara aceluiaşi an.



Sursa: money.ro


40 concurenţi electorali. VEZI aici ordinea provizorie de înscriere în buletinele de vot

joi, 28 octombrie 2010

40 concurenţi electorali. VEZI aici ordinea provizorie de înscriere în buletinele de vot
Foto: adevarul.it

În total 40 de concurenţi electorali s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Până în prezent de către Comisia Electoral Centrală au fost înregistraţi 21 de concurenţi electorali, dintre care 18 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi.


19 dosare sunt în proces de examinare, dintre acestea 17 aparţin persoanelor care au solicitat să fie înregistrate în calitate de candidaţi independenţi, iar două – partidelor politice.  

În ultima zi de depunere a dosarelor, 8 candidaţi s-au înscris în cursa electorală. În urma tragerilor la sorţ a fost stabilită ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează: Vitalie Ţaulean, Elena Leonte-Burghilă, Valentina Cuşnir, Alexandru Demian, Sergiu Iachim, Natalia Axenova, Vasile Lupaşcu şi Sergiu Banari.

Vezi mai jos ordinea provizorie de înscriere în buletinele de vot:

1. Partidul Naţional Liberal
2. Partidul Democrat
3. Partidul Liberal
4. Partidul "Moldova Unită"
5. Partidul Popular Creştin Democrat
6. Partidul Mişcarea Acţiunea Europenă
7. Partidul "Patrioţii Moldovei"
8. Partidul pentru Neam şi Ţară
9. Partidul Republican
10. Partidul Alianţa Moldova Noastră
11. Partidul Umanist
12. Partidul Comuniştilor
13. Partidul Liberal Democrat din Moldova
14. Valeriu Pleşca
15. Partidul Conservator
16. Gabriel Stati
17. Partidul Popular Republican
18. Paridul Social Democrat
19. Mişcarea social-politică "RAVNOPRAVIE"
20. Victor Stepaniuc
21. Mişcarea social-politică a Romilor din Republica Moldova
22. Gheorghe Russu
23. Evgheni Nazarenco
24. Partidul Muncii
25. Maia Laguta
26. Partidul Ecologist "Alianţa Verde" din Moldova
27. Tatiana Ţâmbalist
28. Romeo Cereteu
29. Afanasie Bîrladeanu
30. Leonid Volneanschi
31. Oleg Bolotnicov
32. Oleg Cazac
33. Vitalie Ţaulean
34. Elena Leonte-Burghilă
35. Valentina Cuşnir
36. Alexandru Demian
37. Sergiu Iachim
38. Natalia Axenova
39. Vasile Lupaşcu
40. Sergiu Banari

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Cristina Buzovschi


Organizația de Tineret a Partidului Liberal solicită Procuraturii, în mod repetat, reactivarea site-ului TorrentsMD

Organizația de Tineret a Partidului Liberal solicită Procuraturii, în mod repetat, reactivarea site-ului TorrentsMD
Foto: UNIMEDIA

Organizația de Tineret a Partidului Liberal solicită, în mod repetat, Procuraturii Generale, reactivarea  site-ului TorrentsMD, anexând o petiție electronică lansată la 20 octombrie curent și susținută de circa 800 utilizatori de internet din Republica Moldova și transmisă Procuraturii Generale astăzi, 28 octombrie.


”Punerea sechestrului pe serverele site-ului TorrentsMD și suspendarea activității acestuia în data de 13 octombrie 2010 nu a fost cea mai bună  opțiune pentru apărarea ordinii de drept și asigurarea aplicării legii”, se spune în solicitarea OTPL.

Amintim că site-ul TorrentsMD, cel mai mare site de sharing din Moldova, a fost suspendat la 13 octombrie curent după un dosar penal deschis de Procuratura Generală pe tema respectării drepturilor de autor. La 15 octombrie, OTPL a organizat un flash mob în fața Procuraturii Generale,  în cadrul căruia şi-au manifestat indignarea în legătură cu suspendarea site-ului Torrentsmd.com, care este una "inadmisibilă şi contrară legii".



Sursa: UNIMEDIA


Miguel Garcia nu va mai juca fotbal în urma infarctului suferit duminică!

Miguel Garcia nu va mai juca fotbal în urma infarctului suferit duminică!
Foto: adevarul.ro

Miguel Garcia, fotbalistul spaniol care a suferit un infarct duminică în timpul partidei pe care echipa lui, UD Salamanca a disputat-o pe teren propriu contra lui Betis, a fost anunţat de către medici că nu va mai putea juca fotbal.


Conform diagnosticului pus de medicii spanioli, Miguel Garcia nu va mai putea juca niciodată fotbal, dar jucătorul suportă destul de bine decizia, după cum au precizat aceleaşi surse: "Este o persoană cu un mental foarte puternic, în ciuda veştii primite". 

La ora 14:45, fotbalistul a părăsit clinica însoţit de directorul sportiv al clubului, Baltasar Sanchez şi de soţia sa. Garcia a ţinut să le mulţumească reprezentanţilor presei pentru discreţia de care au dat dovadă pe toată durata internării sale, dar şi suporterilor Salamancăi pentru suportul moral acordat: "Vă mulţumesc tuturor, mă simt perfect acum", au fost singurele vorbe ale jucătorului.

Amintim că  în timpul meciului de duminică, 24 octombrie, cu Betis Sevilla, fotbalistul Miguel Garcia, de la Salamanca, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa pe teren. Acesta a căzut brusc pe gazon, iar timp de 25 de secunde medicii au încercat să-l resusciteze, pentru că inima acestuia nu bătea.


Playboy îşi pune frumoasele să plătească

Playboy îşi pune frumoasele să plătească
Foto: barfitoarea.ro

Femeile trebuie acum să plătească pentru privilegiul de a-şi face publice formele worldwide în Playboy. Revista şi-a încălcat tradiţia de peste 50 de ani şi acum le cere în State candidatelor la dezgolire să-i ofere un onorariu cuprins între 19.95 şi 59.95 $ doar ca să le fotografieze la preselecţie.


Tam-tam-ul făcut de publicaţia Backstage The Actors's Resource la autorităţile californiene a obligat Playboy să renunţe la pretenţiile sale financiare ridicate în oraşul San Diego, care a adoptat anul trecut o lege, The Krekonian Act, ce protejează actorii de înşelătoriile scotocitorilor de talente. "Onorariul perceput de revistă la audiţii ne-a făcut să punem la îndoială legitimitatea castingului. Punctul nostru de vedere a fost că nu este legal să taxazi un potenţial angajat pentru a-i da posibilitatea să se poată înscrie ca să câştige un loc de muncă", a fost argumentul celor de la Backstage.

În urma sesizării autorităţilor, Playboy a renunţat în San Diego să mai ceară bani fetelor la casting şi chiar a anunţat că le va returna banii celor care au apucat să plătească, însă în New York sau în Las Vegas, unde actorii nu beneficiază de o asemenea lege precum Krekonian Act, pretenţiile financiare ale celor de la Playboy au rămas în picioare, siteul oficial al revistei anunţând în continuare aceleaşi tarife pentru castingurile din New York şi Las Vegas, scrie backstage.com.

sursa: Unimedia

CCCEC despre informaţiile din presă privind rapoartele financiare ale PCRM: Ar putea fi vorba de falsul actului public sau abuzul unei persoane care se ocupă de raportul financiar

CCCEC despre informaţiile din presă privind rapoartele financiare ale PCRM: Ar putea fi vorba de falsul actului public sau abuzul unei persoane care se ocupă de raportul financiar
Colaj: UNIMEDIA

Centrul pentru Combaterea Crimelor Ecomonice şi a Corupţiei anunţă că informaţia apărută în presă cu privire la un concurent electoral care are pe lista de donatori persoane care declară că prima dată aud de acest lucru poate conţine 2 componente de infracţiune: falsul actelor publice sau abuzul persoanei care este responsabilă, în formaţiunea politică, de întocmirea raportului financiar.

Bogdan Zumbreanu, director adjunct al Direcţiei Generale Urmărire Penală din cadrul CCCEC, a declarat azi, 28 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă că dacă, în urma investigaţiilor, se va stabili că este vorba de falsul actului public, infracţiunea ţine de competenţa Ministerului Afacerilor interne, iar dacă e abuzul persoanei - CCCEC. Cu toate acestea, Procuratura urmează să se pronunţe cine se va ocupa de investigarea cazului.

Referindu-se la sesizarea CEC prin care s-a solicitat verificarea provenienţei surselor virate în fondurile electorale a 12 formaţiuni politice înregistrate pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie, ofiţerii CCCEC au anunţat că acest lucru ţine de competenţa Inspectoratului Fiscal.


Acesta din urmă, la rândul său, dacă stabileşte că sursele de provenienţă financiară sunt dubioase, va sesiza CCCEC în privinţa investigării infracţiunii de Spălare de Bani.

Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate de Centru, se va stabili dacă sancţiunile vor fi aplicate de Comisia Electorală Centrală sau de către instanţa de judecată.

Menţionăm că sancţiunile care pot fi aplicate sunt: avertizare din partea CEC sau anularea, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, a înregistrării în cursa electorală a formaţiunii cu pricina.

sursa: Unimedia