Puterea.ro: Anual, 5000 de români merg la studii în străinătate, iar 14.000 de străini vin să înveţe la noi

sâmbătă, 24 iulie 2010

Puterea.ro: Anual, 5000 de români merg la studii în străinătate, iar 14.000 de străini vin să înveţe la noi
Foto: puterea.ro

Aproape 5.000 de tineri români merg să studieze în universităţi din străinătate în fiecare an, iar 14.000 de absolvenţi străini, din care peste jumătate din Republica Moldova, vin să înveţe în instituţiile din România, a declarat, vineri, Ion Ciucă, director în Ministerul Educaţiei. 


Ministrul a precizat că toate universităţile din lume au cel puţin unul sau doi studenţi români la pregătire, iar în România învaţă 14.000 de studenţi străni, mai mult de jumătate fiind cetăţeni moldoveni. "Din păcate, tinerii de azi nu vor să mai înveţe atât de mult matematica, fizica sau chimia, din acest motiv sunt probleme în aceste domenii. Acestea sunt domenii fundamentele, care în străinătate sunt foarte dezvoltate. Spre exemplu, din cei 2.000 de matematicieni români cu rezultate bune, în ţară au mai rămas cel mult 700. În SUA există cel puţin un român cu catedră de matematică", a mai spus Ion Ciucă.

Oferta în învăţământul superior de stat şi particular din România este generoasă, fiind peste 220.000 de locuri fără bani, cu taxă sau în privat, iar concurenţa este pe măsură în anumite specializări. Mulţi dintre candidaţi îşi încearcă şansele mai întâi în sistemul de stat, pe locuri finanţate de la buget, unde însă concurenţa este mare. Astfel, la Universitatea Bucureşti, specializarea Limbi Moderne Aplicate sunt 124 de candidaţi pe un loc, la Studii americane şi Portugheză sunt 30, la Italiană sunt 26,3, iar la Administrarea Afacerilor, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, peste 19 concurenţi pe un loc. Concurenţă mare a fost şi la Academia de Poliţie, la Facultatea de Drept, la Medicină sau Jurnalism. În universităţile de stat, pentru anul universitar 2010-2011 sunt 62.600 de locuri fără taxă şi aproximativ 75.000 cu taxă, dar vor fi ocupate cel mult 55.000. La acestea se adaugă peste 65.000 de locuri în universităţile private. Oferta este mai mare decât cererea întrucât sunt mai puţini absolvenţi de bacalaureat faţă de 2009, a mai spus Ciucă.

Pentru fiecare student statul plăteşte o anumită sumă, în funcţie de profil şi specializare, la fiecare profil existând un anumit indicator. Astfel, pentru pregătirea unui student în profilul socio-uman, care are indicatorul 1, statul plăteşte pe an 2.900 de lei, în profilul tehnic, cu indicatorul 1,75, statul plăteşte 5.075 de lei. De asemenea, la Medicină, unde indicatorul este 2,25, un student costă statul 6.525 de lei, la Teatru, unde indicatorul este 5,37, statul plăteşte 15.573 de lei, la Film (7,40) - 29.007,4 lei, la Interpretare muzicală (5,37) - 15.573 de lei, la Muzică şi Arte (3) - 8.700 de lei, la Sport (1,86) - 5.394 de lei, la Economic (1) - 2.900 de lei, la Matematică (1,65) - 4.785 lei, la Fizică, Chimie, Biologie (1,90) - 5.510 lei. La masterat, alocaţiile pentru pregătire sunt duble, iar la rezidenţiat sunt de 7.560 de lei. Taxele stabilite de către universităţile de stat pentru locurile plătite de candidaţi trebuie să fie cel puţin egale cu alocaţiile pentru locurile bugetate, pentru că dacă sunt mai mici universitatea este sancţionată.

0 Comments: