În primul semestru al anului 2010 s-au înregistrat 246 cazuri de trafic de persoane

miercuri, 21 iulie 2010

În primul semestru al anului 2010 s-au înregistrat 246 cazuri de trafic de persoane
Foto: procuratura.md

În decursul primului semestru al anului 2010 în republică au fost înregistrate 246 de infracţiuni ce se referă la categoria traficului de persoane. Dintre acestea, 91 cazuri de trafic de fiinţe umane, 5 cazuri de trafic de copii, 6 tentative de scoaterea ilegală a copiilor din ţară, 77 de cazuri de proxenetism (îndemnarea sau constrângerea cuiva să practice prostituția pentru a trage foloase materiale personale - n.r.) şi 67 de infracţiuni ce ţin de organizarea migraţiei ilegale, comunică Serviciul de Presă al Procuraturii Generale.


În primele 6 luni ale anului au fost trimise în judecată pentru examinare 113 cauze penale, dintre care 27 cauze penale cu privire la infracţiunea de trafic de fiinţe umane, 2  - trafic de copii, 3 -  scoaterea ilegală a copiilor din ţară, 52 -  proxenetism, 29 - organizare a migraţiei ilegale.

Din cele 80 persoane în privinţa cărora au fost pronunţate sentinţe, la 13 din ele le-a fost aplicată pedeapsa închisorii, 15 – închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei, 39 – amendă. În cazul a 10 persoane procesul a fost încetat, iar 3 persoane au fost achitate.

În primul trimestru al anului trecut au fost înregistrate 307 de infracţiuni ce se referă la categoria traficului de persoane, adică cu 61 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului curent. Astfel, traficul de fiinţe umane, traficul de copii, cazurile de scoatere ilegală a copiilor din ţară, de proxenetism s-a redus, în acelaşi timp fiind în creştere infracţiunile ce ţin de organizarea migraţiei ilegale.

sursa: Unimedia

0 Comments: