Preşedintele Grupului Băncii Mondiale Zoellick vine în Moldova să discute despre dezvoltare şi impactul crizei

vineri, 6 august 2010

Preşedintele Grupului Băncii Mondiale Zoellick vine în Moldova să discute despre dezvoltare şi impactul crizei
Foto: ljatimes.com

În Moldova, în perioada 11 – 12 august, Preşedintele Grupului Băncii Mondiale Robert B. Zoellick va vizia Moldova pentru a se întâlni cu cabinetul de Miniștri, ambasadori, reprezentanți ai societății civile şi şefi ai agenţiilor donatoare. “Sunt în așteptarea unor discuții cu privire la măsurile pe care le-a întreprins Guvernul Republicii Moldova în vederea depăşirii impactului crizei economice şi reorientării economiei spre integrarea europeană, și rolul Băncii în realizarea progreselor în contextul obiectivelor trasate”, a declarat Zoellick.


"Moldova promovează reforme pentru a stabiliza, redresa şi asigura creșterea economică, în acelaşi timp acordând o atenție deosebită protecției persoanelor vulnerabile. La acest capitol au fost înregistrate progrese substanțiale odată cu implementarea amplă a noului sistem de asistenţă socială bazat pe venituri. Însă, inundaţiile devastatoare care au lovit Republica Moldova în această vară au ridicat noi provocări sociale şi economice,” a subliniat Zoellick.

Venirea preşedintelui Grupului Băncii Mondiale în Moldova face parte dintr-un şir de vizite pe care acesta le va întreprinde în perioada 9-13 august în Europa. Bulgaria şi Letonia sunt celelalte două ţări în care Zoellick va merge să discute aspecte ce ţin de dezvoltare şi impactul crizei economice mondiale.
 
UNIMEDIA menţionează că Grupul Băncii Mondiale este format din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care oferă membrilor finanţare, alte servicii financiare şi de analiză, de consolidare a capacităţilor şi servicii tehnice; Asociaţia  Internaţională pentru Dezvoltare, care oferă împrumuturi fără dobândă şi granturi pentru ţările sărace; Corporaţia Financiară Internațională, care face investiţii în capital şi împrumuturi, garanţii şi servicii de consultanţă afacerilor din sectorul privat în ţările în curs de dezvoltare; şi agenţia de asigurare a riscurilor politice din cadrul Grupului Băncii - Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor.

sursa: Unimedia

Geta Burlacu va cânta live de pe acoperişul Coliseum Palace

Geta Burlacu va cânta live de pe acoperişul Coliseum Palace
Foto: profile.md

Geta Burlacu este următoarea vedetă care cânta pe scena acoperişului Coliseum Palace. Cei care vor veni miercuri, pe 11 august, la ora 20:30, în scuarul sectorului Râşcani, vor savura plăcerea muzicii live şi a talentului interpretei.


Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Pian pe acoperiş”, care pe parcursul întregii veri a creat impresii de nedumerire şi totodată admirare la trecătorii scuarului şi locatarii sectorului Râşcani ai capitalei.

În fiecare seară de miercuri şi vineri, de pe acoperişul complexului locativ Coliseum Palace, se auzeau melodii cunoscute, interpretate de  muzicieni profesionişti.  La începutul proiectului pe scenă a fost adus un pian alb, care  ziua, prin neobişnuinţa sa, atrăgea atenţia tuturora, iar seara la pian cânta o interpretă cunoscută. Mai apoi în scenă au fost invitaţi şi aţi muzicieni – saxofonişti, viorişti, chitarişti, etc.


sursa: Unimedia

MAI se pregătește de reforme

MAI se pregătește de reforme
Foto: MAI

”Reformarea și modernizarea serviciului polițienesc moldovenesc, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale și europene”, acesta este scopul sesiunii de lucru, organizată de Ministerul Afacerilor Interne.


În cadrul sesiunii de lucru, anunțate pentru 9-13 august, va fi elaborată o foaie de parcurs (Road Map Police Reform) necesară procesului de reformare a MAI - un document strategic care va prilejui atât la plasarea ministerului într-un context interinstituțional, cât și la utilizarea acestuia ca și bază pentru viitoarele inițiative de asistență din partea organizațiilor finanțatoare externe.Pentru punerea în aplicare a „foii de parcurs” va fi realizat un plan de acțiuni concret și detaliat.

La eveniment vor participa ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan și Wolfgang Behrendt, șeful secțiunii politice a Delegației Uniunii Europene la Chișinau.

UNIMEDIA precizează că evenimentul este organizat la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu susținerea Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, Delegației UE în Republica Moldova, Misiunii UE la Nivel Înalt pentru Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova (EUHLPAM) şi a proiectului finantat de UE „Suport pentru implementarea acordurilor dintre RM si UE”.



Sursa: UNIMEDIA

 


Anatol Stati intră în topul celor mai bogați businessmani din CSI cu 500 milioane dolari SUA

Anatol Stati intră în topul celor mai bogați businessmani din CSI cu 500 milioane dolari SUA
Foto: delo.ua

Agenţia de presă rusă "Dela" a publicat astăzi, 6 august 2010, topul Celor mai bogaţi oameni din Comunitatea Statelor Independente. În acest rating au intrat reprezentanţi din 6 ţări, printre care şi Moldova. Conform evaluării "Dela", cel mai bogat moldovean este Anatol Stati, care deţine o avere de circa 500 milioane dolari SUA.

Celelalte state aflate în clasamentul realizat de "Dela" sunt Rusia, Kazahstan, Ucraina, Belorusia, Georgia, Moldova ocupând poziţia a şasea.

Vezi aici top 10 cei mai bogaţi oameni din Moldova, conform evaluării DELA.


În Rusia cel mai bogat om de afaceri este Vladimir Lisin ce deţine o avere de 15,8 miliarde de dolari SUA, conform Forbes. Renat Ahmetov este cel mai bogat ucrainean, având 17,8 miliarde de dolari, conform evaluării Korrespondent şi 5,2 miliarde, conform Forbes. În Georgia cel mai avut businessman este Bidzina Ivanishvili, care după evaluarea the Georgian Times deţine 8 miliarde de dolari SUA, iar conform Forbes, acesta are doar 4,8 miliarde de dolari SUA. Vladimir Kim, cu o avere de 3,7 miliarde de dolari americani, conform evaluării Forbes, este cel mai bogat om din Kazahstan. Vladimir Peftiev, cu miliardul său de dolari, este desemnat de "Dela" drept cel mai avut om din Belorusia.

Cea mai credibilă informație cu privire la evaluarea averii celor mai bogați oameni din Republica Moldova este considerată cea realizată de VIP Magazin. "Dela" consideră însă că cifrele prezentate de mass-media moldovenească nu sunt certe, fiind mai mult bazate pe zvonuri. Cei mai bogaţi moldoveni de obicei sunt implicaţi în afaceri în diverse domenii, averea acestora suprapunându-se adeseori cu capitalul afacerilor. "Dela" presupune că din acest motiv oamenii de afaceri din Moldova nu intră sub incidenţa evaluării Wprost, care realizează topul celor mai bogaţi oameni din Rusia şi Ucraina.

Amintim că pe 19 iulie curent agenţia de presă rusă Rosbalt a publicat un top al celor mai bogaţi oameni din Moldova, în care apar Gabriel Stati (cu o avere de 2,5 miliarde de dolari) Vladimir Plahotniuc (2 miliarde de dolari) şi Vlad Filat (1,2 miliarde de dolari). Patru zile mai târziu, pe 23 iulie 2010, portalul informațional-analitic AVA a făcut un clasament al celor mai bogați oameni din Republica Moldova, după frecvenţa apariţiei în mass-media şi gradul de influenţă asupra deciziilor politice. În top 10 se află Anatol Stati, Nicolae Ciornâi, Gabriel Stati, Vladimir Plahotniuc, Ion Sturza, Vlad Filat, Veaceslav Platon, Mitropolitul Vladimir, Ilan Șor şi Oleg Voronin.

sursa: Unimedia

Jurnaliştii Companiei „Teleradio Moldova” sunt instruiţi cum trebuie să realizeze dezbaterile TV şi radio privind referendumul constituţional

Jurnaliştii Companiei „Teleradio Moldova” sunt instruiţi cum trebuie să realizeze dezbaterile TV şi radio privind referendumul constituţional
Foto: moldova.md

Jurnaliştii şi colaboratorii Companiei „Teleradio Moldova”, în perioada 6-7 august, participă la un training  cu genericul „Planificarea şi realizarea dezbaterilor TV şi Radio privind referendumul constituţional”. Trainingul este organizat în scopul pregătirii şi ajustării la normele europene ale tele şi radiojurnalismului din cadrul instituţiei.


Cursul de instruire este efectuat în cadrul Programului comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene privind susţinerea democraţiei în Republica Moldova la solicitarea conducerii Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului (IPNA).

Agenda trainingului include analiza de către participanţi a emisiunilor de dezbateri politice din cadrul campaniilor electorale şi referendumului din străinătate, sugestii practice cu privire la design-ul dezbaterilor radio şi TV. Moderatorii cursului sunt experţii internaţionali Robert Heukels (Olanda) şi Cătălin Gamboş (România).

Sursa: UNIMEDIA


Trafic rutier suspendat pe str. Bucureşti în perioada 7-9 august

Trafic rutier suspendat pe str. Bucureşti în perioada 7-9 august
Foto: monument.sit.md

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre suspendarea traficului rutier pe str. Bucureşti, tronsonul cuprins între str. M. Cibotari – str. Sfatul Ţării, de pe data de 7 august 2010 (ora 00.00), până pe data de 09.08.2010 (ora 05.00). Traficul rutier va fi suspendat în legătură cu efectuarea lucrărilor de pozare a reţelelor tehnico-edilitare.


În context, pe perioada executării lucrărilor pe str. Bucureşti, 90, circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează:
 
Ruta de troleibuz nr. 29:
Tur – de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. M. Kogălniceanu, str. C. Stere, str. A. Şciusev, str. Mihai Viteazul şi în continuare pe traseul stabilit.
 
Rutele de microbuz nr. 115, 125, 135 şi 154:
Tur – de pe str. Bucureşti pe str. M. Cibotari, str. A. Şciusev, str. S. Lazo, str. Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit; Retur – de pe str. Bucureşti pe str. S. Lazo, str. 31 August 1989, str. M. Cibotari, str. Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit.
 
Rutele de microbuz nr. 101 şi 111:
Tur – de pe str. Bucureşti pe str. M. Cibotari, str. A. Şciusev, str. S. Lazo, str. Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit; Retur – pe traseul stabilit.
 
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă. 

Sursa: UNIMEDIA


"Familia Voronin a arendat cu 16 mii de lei pe an un teren de 700 de ha din pădurea Țiganca din Orhei", anunță ziarul raional

Foto: UNIMEDIA

Arendată cu 23 de lei pe an pentru un hectar, potrivit contractului de arendă din 2007, pădurea Ţiganca din Orhei, cu o suprafaţă de 696 ha, rămâne a fi un mister la capitolul proprietarii oficiali – Biotex-com SRL, dar şi neoficiali – familia Voronin. Pe lângă acestea, localnicii din satul Trebujeni se plâng, de câţiva ani, că terenurile lui Voronin se extind din ce în ce mai mult, acesta construind case de odihnă deja şi în afara pădurii, iar mistreţii de acolo le distrug zeci ha de culturi anual.

Contactat de UNIMEDIA, primarul s. Trebujeni, Ion Creţu, a spus că numai în 2009 au  fost distruse circa 100 ha, iar în acest an suprafaţa este deja de 20 ha. Potrivit acestuia, Procuratura Orhei, se arată cam indiferentă şi le spune oamenilor să-şi păzească câmpurile şi să împuște cu gloanţe oarbe.Arendată cu 23 de lei pentru un hectar, potrivit contractului de arendă din 2007, pădurea Ţiganca din Orhei, cu o suprafaţă de 696 ha, rămâne a fi un mister la capitolul proprietarii oficiali – Biotex-com SRL, dar şi neoficiali – familia Voronin. Pe lângă acestea, localnicii din satul Trebujeni se plâng, de câţiva ani, că terenurile lui Voronin se extind din ce în ce mai mult, acesta construind case de odihnă deja şi în afara pădurii, iar mistreţii de acolo le distrug zeci ha de culturi anual.


La rândul său, procurorul raionului Orhei, Valeriu Smohină, neagă aceste declaraţii subliniind că „sunt basme ale primarului”, iar locuitorii din Trebujeni vor doar să poată vâna mistreţii. „Nu-i nimic straşnic acolo, dacă iese câte un porc, doi pe săptămână... şi cât poate să mănânce el?”, a mai spus Smohină.

Şeful Agenţiei de Stat „Moldsilva”, Gheorghe Vdovâi, a confirmat pentru UNIMEDIA că pădurea din Orhei este luată în arendă de Biotex-com SRL, care potrivit Camerei Înregistrării de Stat are doi fondatori, Margareta Malcoci şi Angela Scripcaru, deși neoficial, se vehiculează că proprietarul acestor terenuri este ex-preşedintele Vladimir Voronin împreună cu fiul său Oleg. Vdovâi a mai precizat că Agenţia desfăşoară acum o investigaţie a situaţiei fondului forestier din Republica Moldova.

Menționăm că în urma contractului de arendă din 2007 beneficiari ai pădurii Ţiganca erau Asociaţia obştească „Far” şi cetăţeanul Ion Popescu, iar mai apoi, la 10 martie 2008, Moldsilva a semnat cu Biotex-com SRL un contract de arendă a terenurilor, plata fiind stabilită de 315 lei/ha. Acest transfer a fost  efectuat cu multe încălcări ale legislaţiei în vigoare iar Procuratura Generală a iniţiat o cauză penală, în baza art. 328, alin. 1, Cod Penal — excesul de putere. Concomitent, a fost înaintată la Curtea de Apel Economică o cerere de chemare în judecată privind rezilierea contractului respectiv de arendă, care în iunie 2010 a respins cererea de reziliere a contractului de arendă a celor aproape 700 ha de pădure din Orhei îngrădite cu sârmă ghimpată.

La acest subiect a scris mult şi ziarul Consiliului raional Orhei, “Plaiul Orheian”. Redactorul-şef, Vasile Roman, a efectuat şi o investigaţie la această temă care a fost publicată de Ziarul de Gardă. Roman a povestit echipei UNIMEDIA că continuă să investigheze situaţia pădurii Ţiganca, împreună cu o comisie raională, din care face parte, după care va reveni cu detalii.

Investigaţia integrală poate fi citită în Ziarul de Gardă.


Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Fumul de la incendii îneacă Moscova. Locuitorii poartă măşti de protecţie

Fumul de la incendii îneacă Moscova. Locuitorii poartă măşti de protecţie
Foto: REALITATEA.NET

Fumul produs de incendiile de pădure şi vegetaţie au învăluit vineri dimineaţa Moscova, unde temperatura atmosferică urma să se apropie de valoarea de 40 de grade Celsius, lucru care-i obligă pe locuitorii capitalei ruse să utilizeze măşti pentru a putea respira, relatează AFP.

Pe stradă, trecătorii erau afectaţi de fum, iar, încă de la prima oră, temperatura se ridica la 25 de grade Celsius. Mulţi dintre locuitorii Moscovei purtau măşti de protecţie, ale căror vânzări au crescut spectaculos în ultimele zile, iar alţii îşi acopereau faţa cu batista.


"Fumul invadează tot oraşul, situaţia se agravează", a declarat Aleksei Popikov, directorul întreprinderii publice însărcinată cu protecţia mediului, Mosecomonitoring, pentru postul de televiziune Părvi Kanal.

Vizibilitatea redusă, la doar 375 de metri, a perturbat funcţionarea aeroportului Domodedovo (sudul Moscovei)."Permitem decolarea avioanelor fără restricţii, dar, în privinţa aterizărilor, comandanţii de zbor sunt cei care iau acestă hotărâre", a declarat purtătoarea de cuvânt a aeroportului, Elena Galanova, citată de agenţia Itar-Tass.

"De joi seara, se observă o creştere a nivelului poluării aerului (...). Ne aşteptăm la o poluare foarte puternică", a declarat un oficial din cadrul Departamentului pentru Protecţia Mediului din Moscova, citat de agenţia Interfax. "Este un motiv serios să renunţe să iasă pe stradă, atât persoanele bătrâne, copiii sub trei ani, femeile însărcinate, persoanele care suferă de boli cardiovasculare şi respiratorii, cât şi persoanele sănătoase", a declarat ea pentru cotidianul Rosiskaia Gazeta.

Vara lui 2010 urmează să bată toate recordurile de căldură înregistrate la Moscova de la data începerii monitorizării temperaturilor, în urmă cu 130 de ani, potrivit serviciului meteorologic. Săptămâna trecută, în capitală s-a înregistrat o valoare-record a temperaturii aerului, de 38,2 grade Celsius.

Zeci de mii de pompieri, militari şi salvatori continuă să lupte împotriva incendiilor de pădure, care au devastat mii de hectare, în partea de vest a ţării, şi în urma cărora au murit 50 de persoane.

O fată de 18 ani şi-a vândut virginitatea pe eBay, la licitaţie

O fată de 18 ani şi-a vândut virginitatea pe eBay, la licitaţie
Foto: 2.bp.blogspot.com

O adolescentă de 18 ani din Ungaria şi-a vândut virginitatea unui britanic, prin intermediul Ebay-ului, într-o licitaţie în care s-a oferit 200.000 de lire sterline.


Licitaţia a început pe eBay, dar site-ul a închis repede acţiunea tinerei. Ofertele au continuat însă pe email. La sfârşit au rămas doar doi ofertanţi, un irlandez şi un englez, cel din urmă câştigând cu suma de 200.000 de lire sterline. Fata va pleca în curând în Anglia după ce câştigătorul licitaţiei i-a cumpărat deja un bilet de avion.

„Familia mea are datorii şi nu ne mai putem permite să le plătim. Mama s-a împrumutat cu foarte mulţi bani, în franci elveţiei, şi după criza economică din Ungaria ratele s-au triplat. Nu mai putem plăti înapoi”.

Potrivit thesun.co.uk, fata nu a vrut să detalieze cum va duce la îndeplinire afacerea.

Lungmetrajul "Nuntă în Basarabia", selectat la Montreal World Film Festival

Lungmetrajul
Foto: Facebook/ Nunta in Basarabia

Filmul Nuntă în Basarabia în regia lui Nap Toader, coproducţie România, Republica Moldova şi Luxembourg, a fost selectat să participe la prestigiosul Montreal World Film Festival în cadrul secţiunii Focus on World Cinema, se anunţă pe site-ul oficial al lungmetrajului.

Festivalul de la Montreal va avea loc între 26 august şi 6 septembrie, iar prin selecţia de filme din peste 70 de ţări se constituie într-unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din America de Nord.


Comedia a primit premiul special al juriului la Festivalul "Black Nights" de la Tallinn, în decembrie 2009.  "Nuntă în Basarabia" este un film care transmite un puternic mesaj de toleranţă şi speranţă şi care a ajutat să fie înţeleasă realitatea unei regiuni puţin cunoscute, Basarabia, un univers care celebrează umanitatea şi bucuria de a trăi, a spus cunoscutul producător rus Alexander Rodniansky, preşedintele juriului competiţiei oficiale EurAsia la gala de premiere a festivalului, relatează REALITATEA.NET

Nuntă în Basarabia este o comedie romantică - povestea unor tineri, el bucureştean, ea din Chişinău, proaspăt căsătoriţi, care decid să facă nuntă, în speranţa că vor scoate banii necesari avansului pentru o locuinţă. Comedia a fost filmată în iulie 2008 în Chişinău şi a fost lansat în primăvara anului 2010.

Sursa: UNIMEDIA


"Transplantatorii negri": Cum o grupare criminală din Ucraina a obţinut venit de 40 milioane de dolari din traficul de rinichi a moldovenilor

Foto: rooxx.blogspot.com

Organele de drept din Ucraina au reţinut o grupare criminală, care practica traficul ilegal de organe umane ale cetăţenilor străini, printre care şi cetăţeni ai Republicii Moldova. În grupare erau implicaţi chirurgii Institutului Naţional de Transplantologie din Ucraina, transmite interfax.com.ua

Potrivit autorităţilor ucrainene, gruparea activa timp de trei ani, iar victimele acesteia erau cetăţeni ai Republicii Moldova, Belarus şi Uzbekistan. Donatorii erau transportaţi în Azerbaidjan şi Ecuador, pentru a le transplanta rinichii recipienţilor din Israel.


Din grupare făceau parte 12 membri, în frunte cu un cetăţean israelian, care a atras în schemă patru chirurgi ai Institutului Naţional de Transplantologie. Patru membri ai grupării sunt reţinuţi. În urma investigaţiilor, au fost stabilite 50 de victime, care primeau câte 10 mii de dolari pentru fiecare rinichi donat. 

Infractorii îşi găseau victimele prin anunţurile, plasate pe Internet. Donatorii erau, de regulă, femei sănătoase, cu vârsta între 18 şi 25 de ani, care aveau nevoie de bani. Aceştia erau supuşi unor analize chiar în cadrul Institutului de Transplantologie, iar israelianul identifica beneficiarii de organe.

Operaţiile de transplantare a organelor se desfăşurau în Azerbaidjan şi Ecuador, dar câteva operaţii au avut lo chiar în cadrul instituţiei medicale de stat.

Venitul total al grupării a constituit circa 40 milioane de dolari. Chirurgii primeau de la 15 la 20 de mii de dolari, în timp ce beneficiarii de organe plăteau pentru acestea în jur de 150 de mii de dolari.

În prezent, reţinuţii, dar şi victimele identificate sunt audiate.



Sursa: UNIMEDIA cu referire la interfax.com.ua


Expert-Grup: Un plus de investiţii private de 100 lei pe cap de locuitor aduce un plus de 14 lei la salariu mediu

Expert-Grup: Un plus de investiţii private de 100 lei pe cap de locuitor aduce un plus de 14 lei la salariu mediu
Foto: curierulnational.ro

De ce este important de atras investiţii private? Pentru că acestea sunt un factor esenţial care explică nivelul salariilor, determină gradul de ocupare a forţei de muncă, furnizează venituri fiscale şi influenţează nivelul recoltei, au declarat experţii de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, astăzi, 6 august 2010, la o masa rotundă cu tema „Ameliorarea atractivităţii investiţionale: o abordare regională". În profil teritorial, conform datelor din anul 2008, cele mai multe investiţii străine pe cap de locuitor se înregistrează în Chişinău, de aproape 3 ori mai mult decât în Rezina, localitate aflată în acest clasament pe locul 2. Din top fac parte şi localităţile Călăraşi, Cahul, Drochia şi municipiul Bălţi.


Expert-Grup a realizat un rating al performanţei investiţionale regionale, potrivit căruia municipiul Chişinău este pe primul loc, demonstrând cel mai înalt nivel al investiţiilor pe cap de locuitor în comparaţie cu toate celelalte regiuni. În acelaşi timp, Chişinăul influenţează pozitiv şi câteva regiuni adiacente, în mod special Regiunea de dezvoltare Nord.

Experţii atestă că dacă acum 10 ani nu exista nicio diferenţă dintre ratingul investiţional al Regiunii de dezvoltare Sud şi cel al Unităţii Teritorial-Autonome Găgăuzia, în prezent UTAG stă mult mai bine la acest capitol şi chiat faţă de Regiunea de Dezvoltare Centru. Valeriu Prohniţchi, directorul Expert-Grup, consideră că aceasta s-a datorat faptului că UTAG a avut mai multă autonomie, de aceea este necesar ca aceasta să fie acordată şi altor regiuni. "Altfel, funcţionează hazardul moral, manifestat prin dezinteresul localităţilor de a atrage investiţii când sunt asigurate cu bani de la bugetul de stat", a declarat Prohniţchi.

Colaboratorii Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale (MCDR), prezenţi la masa rotundă, consideră că soluţiile propuse de Expert-Grup trebuie să fie extinse la nivel regional şi nu local sau raional. Aceasta pentru că dezvoltarea unei localităţi depinde şi de investiţiile care se fac în cele adiacente ei, adică per întreaga regiune, explică reprezentanţii MCDR. Experţii au ţinut să menţioneze că regiunile din Moldova sunt unele funcţionale, dar nu şi administrative şi nu dispun de instrumentele necesare pentru a putea îndeplini eficient aceste soluţii.

Directorul Societăţii Academice Române Sorin Ioniţă a susţinut ideea celor de la Expert-Grup luând în calcul practica ineficientă a statelor europene în ce priveşte înfiinţarea de Agenţii regionale şi elaborarea de strategii regionale de dezvoltare. "Astea sunt tone de vorbe, sunt uşor de făcut. Important este să fie create nişte butoane care să funcţioneze la nivel naţional şi local". Ioniţă a pus de asemenea accent pe necesitatea promovării pe internet, dar nu prin publicarea strategiilor de dezvoltare, dar în primul rând prin prezentarea hărţii cadastrale a localităţii. Aceasta pentru ca "eu, ca investitor, dacă vin, să ştiu ce-mi oferiţi", a explicat directorul Societăţii Academice Române.

sursa: Unimedia

Vezi care sunt meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor

Vezi care sunt meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor
Foto: moldova.sports.md

Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a play-off-ului Ligii Campionilor, ultimul tur înaintea startului grupelor.

Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, s-a calificat pentru al doilea an la rând în play-offul Ligii Campionilor, după ce a învins cea mai puternică echipă din Croaţia, Dinamo Zagreb. Tiraspolenii își pot asigura un loc în Liga Campionilor, dacă câștigă și următorul meci. 


Partea echipelor campioane
Red Bull Salzburg - Hapoel Tel Aviv
Rosenborg - FC Copenhaga
Basel - Sheriff Tiraspol
Sparta Praga - MSK Zilina
Partizan Belgrad - Anderlecht

Partea echipelor bine clasate
Young Boys - Tottenham
Sporting Braga - Sevilla
Werder Bremen - Sampdoria
Zenit - Auxerre
Dinamo Kiev - Ajax


Partea echipelor bine clasate
Capi de serie
FC Sevilla (Spania)
Werder Bremen (Germania)
Zenit St. Petersburg (Rusia)
Tottenham (Anglia)
Ajax (Olanda)

Adversari
Dinamo Kiev (Ucraina)
Sporting Braga (Portugalia)
Sampdoria (Italia)
Auxerre (Franţa)
Young Boys (Elveţia)


Partea echipelor campioane
Capi de serie
Basel (Elveţia)
Anderlecht (Belgia)
FC Copenhaga (Danemarca)
Hapoel Tel-Aviv (Israel)
Sparta Praga (Cehia)

Adversari
Rosenborg (Norvegia)
Red Bull Salzburg (Austria)
Partizan Belgrad (Serbia)
MSK Zilina (Slovacia)
Sheriff Tiraspol (Moldova)

Sursa: UNIMEDIA cu referire la gsp.ro


ŞOCANT. Un copil de 13 ani a decedat după ce a fost împuşcat de fratele său de 14 ani

ŞOCANT. Un copil de 13 ani a decedat după ce a fost împuşcat de fratele său de 14 ani
foto simbol
Foto: floridacriminaldefenselawyerblog.com

Un copil de 13 ani, din satul Alexeevca, raionul Floreşti, a fost împuşcat, din greşeală, de fratele său de 14 ani. Incidentul a avut loc ieri, 4 august curent, în jurul orelor 10.30. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, arma a fost adusă de părinţii acestora din Federaţia Rusă chiar cu o zi înainte.

Este vorba de o armă pneumatică de  model „Grosman AIR-GUNS-2100 classic 177” pe care copii au vrut s-o încerce cum funcţionează. Din neatenţie, fratele mai mare de 14 ani a apăsat pe trăgaciul armei, glontele nimerind în fratele mai mic, cauzându-i o plagă penetrantă în regiunea cutiei toracice din partea dreaptă.

Copilul a fost transportat imediat la spitalul raional Floreşti, unde la orele 20.00, ca rezultat a hemoragiei toracice interne a decedat.


Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, în rezultatul cercetării la faţa locului a gospodăriei oamenii legii au ridicat: arma pneumatică şi cartuşele pentru ea. La fel, în cadrul necropsiei cadavrului, a fost ridicat cartuşul armei pneumatice.

În acest caz a fost pornită o cauză penală în baza art. 149 alin. 1 Cod Penal al RM „Lipsirea de viaţă din imprudenţă”.

Sursa: UNIMEDIA


Expert-Grup: Investiţiile de capital nicidecum nu continuă să scadă

joi, 5 august 2010

Expert-Grup: Investiţiile de capital nicidecum nu continuă să scadă
Foto: expert-grup.org

În ianuarie-iunie 2010 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de 3305,1 milioane lei, cu 3,6% mai puţin faţă de ianuarie-iunie 2009, arată datele publicate de Biroul Naţional de Statistică. Centrul analitic independent Expert-Grup susţine că, dacă analizăm mai detaliat datele statistice, se observă că investiţiile nicidecum nu se reduc. "Estimările noastre arată că, în bază anuală, rata de creștere este de circa 4%", declară analiştii de la Expert-Grup.


O altă constatare a experţilor este că cel mai puternic, în cifre reale, au crescut investițiile finanțate din mijloacele proprii ale agenților economici și ale populației, cu circa 17,5%. De asemenea, s-au majorat în expresie reală și investițiile finanțate din mijloacele bugetelor locale - cu circa 14,4% față de trimestrul doi al anului 2009.

Investițiile de capital finanțate din resursele investitorilor străini au continuat să scadă – estimativ cu 20%, cele finanțate din bugetul de stat – cu 30%, iar cele finanțate din alte surse, inclusiv credite bancare, au scăzut și ele cu circa 20%, arată analiza Expert-Grup.

Potrivit experţilor, este sugestiv și faptul că investițiile în utilaj și mijloace de transport a crescut cel mai mult, cu circa 16,5%. Un alt indicator, considerat relevant de analiştii de la Expert-Grup, este că investițiile în case de locuit au crescut cu circa 12% față de trimestrul corespunzător al anului 2009.

"Aceasta înseamnă că procesul investițional în economie începe să se restabilească, confirmând ieșirea tot mai clară a economiei naționale din criză. Din păcate, perspectivele investiționale pe termen scurt și mediu prea mult depind de climatul politic, care încă nici pe departe nu este stabilizat", menţionează experţii de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup.

sursa: Unimedia

România Liberă: În R.Moldova sunt 30 partide politice, cu 300.000 membri în total

România Liberă: În R.Moldova sunt 30 partide politice, cu 300.000 membri în total
Foto: REALITATEA.NET

În Republica Moldova sunt 30 de partide politice, înregistrate la Ministerul Justiţiei. Numărul total de membri este de peste 300 de mii, relatează România Liberă.


Partidul cu cel mai mare număr de membri este Alianţa Moldova Noastră, cu 50.000 de înscrişi. Apoi urmează Partidul Comuniştilor cu 30 de mii de membri şi Partidul Liberal Democrat - cu 23 de mii. Partidele Social Democrat şi Popular Creştin Democrat au câte 20 de mii de persoane înregistrate pe listele acestora.

Formaţiunile politice care au cei mai puţini membri sunt Partidul pentru Neam şi Ţară şi Patria Rodina, cu aproximativ şase mii de membri.

Există însă şi formaţiuni politice mai puţin votate de cetăţeni. Este vorba despre partidele Patrioţii Moldovei, Mişcarea Forţa Nouă, Partidul pentru Neam şi Ţară, Noul Partid Naţional Moldovenesc, Partidul Legii şi Dreptăţii.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la România Liberă


În ultima zi, CEC a mai înregistrat 5 partide pentru participarea la referendum

În ultima zi, CEC a mai înregistrat 5 partide pentru participarea la referendum
Foto: UNIMEDIA

Astăzi, 5 august, ziua în care expiră termenul de depunere la Comisia Electorală Centrală (CEC) a cererilor pentru participarea în campania de organizare a referendumului constituţional din 5 septembrie, CEC a mai înregistrat cinci participanţi.


Astfel, Partidul „Moldova Unită - Eдиная Молдова” a fost înregistrat cu opţiunea „pentru” problema supusă referendumului; Partidului Politic ,,Patrioţii Moldovei” cu opţiunea „contra” problema supusă referendumului; Partidul Social Democrat care a anunţat decizia de îndemna cetăţenii să boicoteze acest referendum; Partidul Socialist din Moldova care nu şi-a exprimat nici una din opţiunile „pentru” sau „contra” în problema supusă referendumului; Partidul Politic „Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”, cu opţiunea „pentru” problema supusă referendumului.
 
UNIMEDIA aminteşte că anterior alte 20 partide au fost înregistrate de Comisia Electorala Centrală pentru participarea la referendumul republican constituţional, 15 exprimându-şi opţiunea "pentru" şi 5 "împotrivă".

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Cătălin Botezatu lansează cămaşa Michael Jackson!

Cătălin Botezatu lansează cămaşa Michael Jackson!
Foto: myconfidential.ro

Cătălin Botezatu îşi îmbogăţeşte oferta de haine pret-a-porter, disponibile pe cbstore.eu, cu un nou produs: o camaşă inspirată din stilul lui Michael Jackson.

Piesa vestimantară este destinată bărbaţilor, este de culoare albă, realizată din bumbac şi are ca element distinctiv pe partea frontală, în zona pieptului, un model ce imită lamele metalice orizontale pe care Megastarul obişnuia să le poarte pe inconfundabilele geci cu care ieşea în public.


Eleganta cămaşa, care poate fi purtată atât cu o pereche de pantaloni de stofă cât şi la jeanşi, şi poate fi comandată din magazinul on-line al designerului cbstore.eu.

Cătălin Botezatu a admirat dintotdeauna stilul vestimentar unic al Megastarului.
 
După tragica lui dispariţie, designerul roman a mărturisit pentru revista Story: “Michael avea viziune. Ştia să combine materiale, texturi, să pună accesorii. A fost singurul artist care ne-a reamintit câtă eleganţă conferă unui bărbat o pălărie de calitate, şic. Eu mi-am cumpărat primii pantofi de lac negru pentru ca mi-au plăcut ai lui. De la el am învăţat să pun preţ pe accesoriile preţioase".

Sursa: unica.ro


Banca Mondială susține Republica Moldova în Managementul Dezastrelor şi Riscurilor Climatice cu 10 milioane de dolari SUA

Banca Mondială susține Republica Moldova în Managementul Dezastrelor şi Riscurilor Climatice cu 10 milioane de dolari SUA
Foto: fabricadebani.ro

Consiliul de Directori al Băncii Mondiale a aprobat astăzi, 5 august 2010, un credit pentru Republica Moldova în sumă de 10 milioane dolari SUA pentru Proiectul Managementul Dezastrelor şi Riscurilor Climatice. Principalul obiectiv al proiectului se axează pe fortificarea capacităţii Serviciului Hidrometeorologic de Stat în prognozarea condiţiilor meteorologice adverse şi ameliorarea capacităţii Republicii Moldova de pregătire şi răspuns la dezastrele naturale.


Proiectul vizează reducerea susceptibilităţii Republicii Moldova la calamităţile naturale, în special în sectorul agrar şi sectoarele afiliate, și diminuarea vulnerabilităţii economice a ţării la secete, inundaţii şi alte șocuri naturale.

“Proiectul este o expresie a colaborării eficiente pe care Republica Moldova o are cu Banca Mondială, un partener sincer şi de nădejde al ţării noastre”, a subliniat ministrul de stat Victor Bodiu.

“Seceta din 2007, inundaţiile din 2008 şi cele din acest an confirmă necesitatea imperativă a unor acţiuni în vederea diminuării impactului calamităţilor naturale asupra oamenilor şi economiei Moldovei”, a menționat Melanie Marlett, managerul de țară al Băncii Mondiale în Moldova. “Sperăm că suma de 10 milioane dolari SUA, aprobată astăzi, va contribui la echiparea adecvată a ţării în vederea unei pregătiri și a unui răspuns mai bun la dezastrele naturale, de exemplu, prin consolidarea sistemului de prognozare meteorologică”, a mai adăugat Marlett.

sursa: Unimedia

Polonia acordă 100 mii euro Republicii Moldova pentru depăşirea urmărilor inundaţiilor

Polonia acordă 100 mii euro Republicii Moldova pentru depăşirea urmărilor inundaţiilor
Foto:MAEIE

Polonia va acorda un ajutor umanitar în valoare de 100 mii euro pentru depăşirea urmărilor inundaţiilor din Moldova. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către şeful diplomaţiei poloneze Radoslav Sikorski, astăzi 5 august, în cadrul întrevederii cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.


De asemenea, în cadrul discuţiilor a fost subliniată importanţa valorificării oportunităţilor oferite de către Parteneriatul Estic, în vederea atingerii obiectivelor de integrare  europeană a ţării noastre. 

Sikorski a remarcat dinamica extrem de pozitivă a relaţiilor bilaterale pe parcursul ultimului an şi a ţinut să evidenţieze susţinerea şi promovarea continuă de către Polonia în cadrul instituţiilor UE a mesajelor în favoarea integrării  europene a ţării noastre, subliniind că în procesul de negociere a Acordului de Asociere RM-UE, Polonia va sprijini activ liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Sursa: UNIMEDIA


(FOTO) Cea mai scumpă maşina din lume va fi prezentată la un muzeu din California

(FOTO) Cea mai scumpă maşina din lume va fi prezentată la un muzeu din California
Foto: automarket.ro

Un Bugatti Type 57SC Atlantic va fi prezentat la Muzeul Mullin din California. Acest model este primul dintr-o serie de trei şi a devenit cel mai scump automobil din lume după ce a fost vândut în 2010 contra unei sume de peste 30 de milioane de dolari.


Cea mai scumpă maşină din lume, un Bugatti 57SC Atlantic, va fi prezentată în cadrul Muzeului Mullin din California. Modelul din 1936 este deţinut de un colecţionar privat şi a fost vândut pentru o sumă între 30 şi 40 milioane de dolari la începutul acestui an. Exemplarul care va fi prezentat la Muzeul Mullin este unul din trei 57SC Atlantic construite şi unul dintre cele două exemplare despre care încă se ştie ceva. Modelul a fost cumpărat de Dr. Peter Williamson în 1971 contra sumei de 59.000 de dolari şi a câştigat premiul "Cea mai bună maşină a expoziţiei" la Concursul de Eleganţă de la Pebble Beach în 2003.

Apariţiile publice ale unui asemenea model sunt extrem de rare, iar prezenţa sa este apreciată în cadrul Muzeului Mullin datorită rarităţii acestui model. Modelul Bugatti 57SC Atlantic va fi prezent în cadrul muzeului începând cu 10 august. Muzeul Mullin şi-a deschis porţie în data de 15 aprilie şi se concentrează pe artă franţuzească şi automobile din anii 1920-1930.

Modelul 57SC Atlantic este derivat din prototipul Bugatti Aerolithe Electron Coupe. Conceptul respectiv a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris din 1935 şi a generat o senzaţie în rândul vizitatorilor acestui salon de la acea vreme. Fiind primul exemplar din această serie, unele voci spun că modelul preia elemente direct de la conceptul Aerolithe Electron.





Au fost descoperite rămăşiţele lui Ioan Botezătorul?

Au fost descoperite rămăşiţele lui Ioan Botezătorul?
Foto: telegraph.co.uk

Arheologii din Bulgaria au descoperit fragmente de oase dintr-o teasta, maini si dintii unei persoane, despre care ei sustin ca este Ioan Botezatorul, varul lui Iisul Hristos, care l-a profetit si botezat in raul Iordan. Ramasitele umane au fost gasite la o excavatie a unei manastiri veche din secolul al 5 lea, de pe Insula Sveti de la Marea Neagra.


Potrivit Digital Journal, concluzia ca oasele ar apartine Sfantului Ioan, a fost trasa de catre liderul echipei de excavatori, Kaimir Popkonstantinov, care a gasit inscriptia datei de 24 iunie pe capacul de piatra a raclei. Foarte multe biserici celebreaza nasterea lui Ioan botezatorul la aceasta data.

"A  gasit relicvele lui Ioan botezatorul, exact ceea ce au preconizat si arheologii", a declarat Bozhidar Dimitrov, fostul director al Muzeului National de Istorie din Bulgaria, care a fost prezent la fata locului, cand urna de piatra a fost rasturnata. 
 
Potrivit The Telegraph, este un mister cum relicvele au ajuns acolo, insa Dimitrov a declarat ca acestea au fost donate de catre Biserica Ordotoxa din Constantinopol, cand Bulgaria a devenit parte din Imperiul Bizantin. Insa alti experti pun la indoiala aceasta afirmatie, deoarece doar testele informatiilor de carbon prelevate de pe oase ar putea confirma faptul ca Ioan Botezatorul este persoana identificata in Insula Sveti.

Sursa: 9am.ro


Carnea din Brazilia este vândută sub marca ”made in Moldova”. Un fost colaborator al Serviciului Vamal explică schema

Carnea din Brazilia este vândută sub marca ”made in Moldova”. Un fost colaborator al Serviciului Vamal explică schema
Foto: Publika TV

”Carne importată din Brazilia, amestecată cu sare și piper în Moldova, căreia i se aplică ștampila Serviciului Vamal că ar fi de origine autohtonă, trece prin postul vamal Tavrița fără a fi supusă impozitelor”. Potrivit fostului șef la Direcției Origine Mărfuri, Veaceslav Balacci, aceasta este schema, aplicată timp de doi ani de către întreprindere ”Carne Sud” din Moldova, în colaborare cu Serviciul Vamal.

Balacci susține că a fost demis din funcția sa, pentru că s-a opus schemei frauduloase de importare a cărnii. Din spusele lui, la 16 martie 2008, întreprinderea ”Carne Sud” a solicitat obținerea certificatului, care ar confirma că aceasta produce carne de origine autohtonă în zona economică liberă Tvardița.


”În realitate, întreprinderea importa carne de origine braziliană de la o companie off-shore prin postul vamal Tavrița, o amesteca cu sare și piper și intenționa să o distribuie pe teritoriul Moldovei drept marfă de origine autohtonă.” Instanța de judecată a decis restabilirea lui Balacci în funcție, dar, până în prezent, acesta activează într-o altă subdiviziune a Serviciului Vamal.

Potrivit fostului colaborator al Serviciului Vamal, el, împreună cu doi colaboratori, au fost de nenumărate ori presați de conducerea Serviciului Vamal să ofere un răspuns pozitiv solicitării SRL ”Carne Sud”. Veaceslav Balacci, în calitatea sa de șef la Direcției Origine Mărfuri, a refuzat de trei ori să ofere acest certificat, chiar dacă SRL ”Carne Sud” a obținut o hotărâre pozitivă a Curții de Apel, care a obligat Serviciul Vamal să ofere un certificat de origine a mărfii pentru export. ”Era vorba despre importul cărnii și nu despre export, de aceea și nu m-am supus deciziei instanței”, a explicat Balacci.

Ca urmare, SRL ”Carne Sud” a depus o plângere la Procuratura Generală, la CCCEC, unde lui Veaceslav Balacci i s-a propus, din spusele lui, mită în valoare de 1000 dolari pentru fiecare camion de carne, care va trece postul vamal, iar după ce a fost mustrat aspru de către directorul general al Serviciului Vamal, Viorel Melnic și deplasat la Biroul Vamal Bălți, Veaceslav Balacci a fost concediat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, la 14 decembrie 2009.

La 1 aprilie 2010, Serviciul Vamal a aprobat importul ilegal al cărnii marca SRL, ”Carne Sud”, cu scutirea de impozite. Veaceslav Balacci a fost restabilit la 16 iulie curent în funcția pe care o deținea, dar, până în prezent, decizia instanței nu a fost executată.

Legea cu privire la tariful vamal stipulează că marfa fabricată integral în ţara respectivă se consideră sau animalele vii ce s-au născut şi au fost crescute în ţară sau marfa care a fost supusă unor operaţii de producţie sau tehnologice suficiente pentru a considera drept ţară de origine ţara unde au fost efectuate aceste operaţii. ”Cu alte cuvinte, prelucrarea cărnii din Brazilia cu condimente, nu poate schimba originea mărfii”, a explicat Balacci.

UNIMEDIA precizează că întreprinzătorii, care activează în zona economică liberă, sunt scutiți de plata accizelor şi taxelor vamale la import. TVA aplicat este redus în jumătate. Astfel, acești agenți economici instituie un monopol de preț, pentru că carnea, pe care o livrează aceștia pe teritoriul Moldovei, este de două ori mai ieftină. Totodată, potrivit legislației în vigoare, acești agenți economici sunt obligați să exporte 70 la sută din marfă și doar 30% să fie importată.

UNIMEDIA amintește că la cârma serviciului vamal al R. Moldova, o dată cu instalarea noii guvernări, a fost numit Tudor Balițchi. Acesta este fost administrator al afacerilor premierului Vlad Filat. 



Sursa: UNIMEDIA


Participarea moldovenilor la Jocurile Olimpice de la Singapore a costat circa 150 mii de dolari

Participarea moldovenilor la Jocurile Olimpice de la Singapore a costat circa 150 mii de dolari
Foto: gov.md

21 de membri ai delegației Republicii Moldova vor pleca în ziua de 9 august la Singapore, pentru a participa la primele Jocuri Olimpice pentru Tineret. Din componenţa lotului moldovenesc, care va participa la această primă ediţie a JTO, fac parte 11 tineri sportivi. Ei vor evolua la 9 probe sportive: atletism, nataţie, tenis de masă, tir cu arcul, box, canoe, judo, taekwondo şi lupte feminine.


Pentru acest proiect, Comitetul Național Olimpic a cheltuit circa 92 de mii de dolari, iar premierul Vlad Filat a oferit membrilor echipei olimpice suma de cinci mii de dolari pentru cheltuieli de buzunar.

Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, a menţionat că majoritatea membrilor echipei vor constitui nucleul delegaţiei moldoveneşti la Olimpiada de la Londra (2012). El a spus că, în premieră, numărul de probe la care participă sportivii moldoveni este atît de mare.

Prim-ministrul a înmânat, astăzi, 5 august, Drapelul de Stat al Republicii Moldova lui Vladislav Arventii, medaliat cu bronz la Campionatul Europei de la Sankt-Petersburg la proba taekwondo, desemnat port-drapel al echipei olimpice moldoveneşti. CNO a ţinut să menţioneze că echipamentul sportiv pentru atleţi a fost  achiziţionat de la agenţii economici autohtoni.

În scopul pregătirii sportivilor pentru Jocurile Olimpice de la Singapore, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat peste 600 mii de lei. MTS a înaintat Guvernului un proiect, potrivit căruia, sportivii moldoveni, care vor aduce în Moldova medalia de aur a JOT vor primi un premiu bănesc de 15 mii de euro, medalia de argint - 10 mii de euro şi, respectiv, 5 mii de euro pentru medalia de bronz. Guvernul nu s-a pronunţat deocamdată pe marginea acestui proiect.

UNIMEDIA precizează că prima ediţie a Jocurilor Olimpice pentru Tineret se va desfăşura la Singapore în perioada 14-26 august, 2010 cu participarea a 3.500 de sportivi din toată lumea, cu vîrste cuprinse între 14 şi 18 ani, care se vor întrece, după modelul Jocurilor Olimpice de vară, la 26 de discipline sportive. Competiţia are ediţii de vară şi de iarnă, care alternează la fiecare doi ani.


Sursa: UNIMEDIA


Muzeul Holocaustului din SUA cere României să renunţe la "moneda rasistă"

marți, 3 august 2010

Muzeul Holocaustului din SUA cere României să renunţe la
Foto: upload.wikimedia.org

Unul dintre cele mai importante grupuri de comemorare a Holocaustului din intreaga lume cere Bancii Nationale a Romaniei sa retraga din circulatie o moneda comemorativa cu portretul patriarhului Miron Cristea. Potrivit gruparii, patriarhul, care a condus biserica Ortodoxa din Romania intre 1925 si 1939, era antisemit si a cerut evreilor sa paraseasca Romania, informeaza Associated Press.


Radu Ioanid, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite s-a declarat socat de decizia BNR de a bate o moneda cu chipul patriarhului Cristea. Ioanid sustine ca patriarhul, care a fost si prim ministru intre 1938 - 1939, a fost principalul responsabil pentru revizuirea legii de cetatenie, care le-a luat cetatenia romana la aproximativ 225.000 everi, adica la 37% din populatia evreiasca, transmite Associated Press.

Primul patriarh al BOR este cunoscut, intr-adevar, pentru atitudinile sale antisemite. Miron Cristea scria in 1937, in publicatia "Apararea Nationala": "Iti vine sa plangi de mila bietului popor roman, caruia evreul ii stoarce si maduva din oase. A nu reactiona impotriva evreilor, inseamna a ne duce de vii la pieire... A ne apara este o datoria nationala si patriotica, iar nu “anti-Semitism”...[A]veti destule calitati si posibilitati, ca sa va cautati si gasiti si castigati undeva un loc, un pamant, o tara, o patrie inca nelocuita de altii.Traiti, ajutati-va, aparati-va, si exploatati-va unii pe altii; dar nu pe noi si pe alte popoare, carora cu rafinatiile etnice si talmudice le duceti si acaparati tot belsugul", scrie realitatea.net.

Cererea de retragere a monedei a fost trimisa catre Mugur Isarescu pe data de 29 iulie. Purtatorul de cuvant al BNR, Mugur Stet, a declarat ca moneda face parte dintr-o serie de 5 monede de colectie, batute in argint, reprezentand cei cinci patriarhi ai Romaniei, care au condus Biserica Ortodoxa din 1925 pana acum, si nu este vorba de o moneda dedicata special lui Miron Cristea.

Romania are in prezent doar 6000 de evrei, iar guvernul tarii neaga in continuare exterminarea a peste 300.000 de evrei si tigani in timpul Holocaustului.

sursa: Unimedia

Grănicerii ucraineni au descoperit marfă de contrabandă într-un portbagaj: un moldovean!

Grănicerii ucraineni au descoperit marfă de contrabandă într-un portbagaj: un moldovean!
Foto: odessa-daily.com.ua

"Grănicerii moldoveni au descoperit în portbagajul unui automobil, care mergea în Ucraina din Republica Moldova, un cetăţean moldovean", transmite portalul most-odessa.info, cu referire la Serviciul de Grăniceri al Ucrainei.

Călătorul infractor a fost depistat, când automobilul trecea prin punctul vamal "Udobnoe". Astfel, doi ucraineni au încercat să-l introducă ilegal pe teritoriul Ucrainei.


Ulterior, s-a aflat că cetăţeanul Republicii Moldova, în vîrstă de 22 de ani a încălcat, anterior, legislaţia statului vecin, de aceea nu putea traversa frontiera, în mod oficial. În aceeaşi zi, el a fost reîntors în Moldova din punctul vamal "Starokazacie", pentru depăşirea termenului de şedere pe teritoriul Ucrainei în trecut.

Dar moldoveanul a vrut să treacă frontiera cu orice preţ. Cu ajutorul unei cunoştinţe, acesta "s-a ascuns" în portbagaj, fapt pentru care a primit 15 zile de arest administrativ.

Cei doi cetăţeni ucraineni riscă de la 3 la 7  ani de privaţiune de libertate pentru transportul ilegal a persoanelor fizice prin frontiera de stat a Ucrainei.


Sursa: UNIMEDIA cu referire la most-odessa.info


Oleinic: Plăcuţele de înmatriculare vor costa de două ori mai ieftin

Oleinic: Plăcuţele de înmatriculare vor costa de două ori mai ieftin
Poză simbol
Foto: media.roportal.ro

„În urma trecerii în subordinea întreprinderii de stat „Registru” a procesului de producere a plăcuţelor de înmatriculare, preţul va fi redus de aproape două ori”. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic şi a fost lansată astăzi, 3 august, în cadrul unei conferinţe de presă.


„În urma trecerii în subordinea întreprinderii de stat „Registru” a procesului de producere, va fi asigurată o calitate mai înaltă, o securitate a informaţiilor şi un grad mai înalt de evidenţă a numerelor de înmatriculare”, a mai spus Oleinic.

Acum preţul pentru o placă de înmatriculare este de circa 360 lei.

Conform datelor statistice prezentate de către MTIC, în ianuarie-iunie 2010 au fost eliberate 24935 de plăcuţe de înmatriculare.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Cristina Buzovschi


(Video) S-a inventat stick-ul USB cu memorie infinită?

(Video) S-a inventat stick-ul USB cu memorie infinită?
Foto: infinitec.com

Pentru cei care cred ca nicun stick nu este destul de mare, Infinitec a lansat primul USB cu memorie infinita. Infinite USB Memory (IUM) este primul USB cu memorie nelimitata. Acest stick este special pentru ca toate memoria din interiorul sau este eliminata si transferata prin intermediul unei retele WiFi.


Streamingul ad hoc consta in conectarea stick-ul IUM la un PC dotat cu placa de retea wireless. Potrivit Engaget, urmatorul pas este instalarea aplicatie Infinite Portal, apoi selectarea directoarele de pe HDD unde se afla fisierele multimedia.

De asemenea, este selectat un director pe o partitie pentru stocare de date. Odata deconectat de la PC-ul gazda, stick-ul IUM realizeaza o conexine ad-hoc cu acesta atunci cand este introdus in portul USB al unui alt calculator sau dispozitiv. Atunci cand IUM este conectat la un alt calculator, el este recunoscut si se comporta la fel ca un stick USB obisnuit, relateaza go4it.

Informatia setata in PC-ul gazda este vazuta de noul PC ca fiind in memoria stick-ului IUM. Orice informatie scrisa pe stick-ul IUM este transferata prin intermediul retelei ad-hoc in memoria PC-ului gazda. In aceste conditii, memoria disponibila pe stick-ul de la Infinitec este limitata la capacitatea HDD-ului din PC-ul gazda si poate depasi lejer 1 TB.

Dispozitivul dispune de o tehnologie numita dual-WiFi. Stick-ul se poate conecta la o retea wireless disponibila in zona si poate facilita conectarea PC-ului gazda la Internet prin intermediul conexiunii ad-hoc dintre ele.

Pentru doritori, acest stick poate fi precomandat de aici, la pretul de 120 de dolari, acesta urmand sa fie disponibil incepand cu 31 august.



sursa: Unimedia

Atletul moldovean Ion Luchianov s-a clasat pe locul patru la Campionatul European de la Barcelona

Atletul moldovean Ion Luchianov s-a clasat pe locul patru la Campionatul European de la Barcelona
Foto: worldharmonyrun.org

Atletul moldovean, Ion Luchianov, a fost la un pas de medalia de bronz La Campionatul European de la Barcelona. În finala probei de alergări pe distanţa de 3000 metri cu obstacole, sportivul nostru s-a clasat pe locul 4.


Luchianov în vârstă de 29 de ani a parcurs distanţa în 8 minute 19 secunde şi 64 sutimi, acesta fiind cel mai bun rezultat personal al sezonului. El a fost depăşit de spaniolul Jose Luis Blanco în ultima parte a cursei.

Aceste europene au fost meritorii pentru sportivii moldoveni. 5 din cei 6 au atins finala. Surorile Zalina şi Marina Marghiev s-au clasat pe locurile 5, respectiv, 6 la aruncarea ciocanului. Oxana Juravel şi Vladimir Letnicov au ocupat poziţia a 12 la alergări pe distanţa de 3000 de metri cu obstacole, respectiv triplu salt.

Cele mai multe medalii la Barcelona le-au cucerit sportivii din Rusia: 24 dintre care 10 de aur. Campionatul European de Atletism s a desfăşurat în perioada 27 iulie - 1 august 2010.

Sursa: sports.md


(Video) Un tsunami solar poate lovi Pământul!

(Video) Un tsunami solar poate lovi Pământul!
Foto: blogspot.com

Pământul este lovit astăzi de un val de căldură extremă cauzat de o explozie solară masivă. Oamenii de ştiinţă anunţă că la sfârşitul săptămânii trecute sateliţii NASA au înregistrat mai multe explozii solare care au şocat astronomii din întreaga lume.


Explozia a fost direcţionată către planeta noastră şi astfel a luat naştere un tsunami solar despre care se spune că poate atinge Pământul în cursul zilei de azi şi va lovi scutul magnetic natural care protejează Terra.

Acest gen de erupţie poate distruge sateliţii şi afectează energia şi comunicaţiile de pe tot globul.



sursa: Unimedia

(Video) Şocant ! Un traficant de droguri este executat de poliţia braziliană în plină stradă

(Video) Şocant ! Un traficant de droguri este executat de poliţia braziliană în plină stradă
Foto: cancan.ro

Un filmuleţ în care poliţiştii brazilieni execută în plină stradă un traficant de droguri circulă în ultima perioadă pe internet. Imaginile fac parte dintr-un documentar difuzat în Marea Britanie şi arată secvenţe de groază în care un tânăr, bănuit de poliţia din Brazilia că este liderul unei grupări ce se ocupă cu traficul de stupefiante, este omorât cu sânge rece în plină stradă de autorităţi.


Bărbatul este imobilizat, perchiziţionat şi fără investigaţii sau proces este împuşcat în cap de oamenii legii care urcă apoi trupul neînsufleţit în dubă.

Singurul lucru de care poliţiştii se feresc este obiectivul camerei de filmat.

Vezi video aici.

sursa: Unimedia

(Video) A făcut cancer de piele la 25 de ani din cauza solarului!

(Video) A făcut cancer de piele la 25 de ani din cauza solarului!
Foto: bayerwald-wellness.de

O tânără asiatică şi-a dat seama mult prea târziu că vizitele la solar îi afectează sănătatea. Medicii i-au spus că mai are de trăit doar câteva săptămâni.


Atât solarul cât şi razele directe ale soarelui sunt extrem de periculoase dacă expunerea nu se face în mod responsabil.

Tot mai multe tinere se îmbolnăvesc de cancer de piele pentru că refuză să ţină cont de sfaturile specialiştilor şi pielea bronzată li se pare mai la modă.



sursa: Unimedia

Voronin se arată neafectat de decizia CC: Este o ispravă primitivă şi dovada unei frici a regimului Ghimpu

Voronin se arată neafectat de decizia CC: Este o ispravă primitivă şi  dovada unei frici a regimului Ghimpu
Foto: UNIMEDIA

"Decizia Curţii Constituţionale nu poate în nici un fel să mă afecteze pe mine personal. Eu niciodată nu m-am agăţat de putere", a declarat liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, astăzi, 3 august, în cadrul unui briefing.

Voronin a menţionat că nu avea de gând să candideze pentru a treia oară la postul de preşedinte al ţării: "Încă un an în urmă eu am vorbit în principiu despre faptul că nu intenţionez să mai ocup careva funcţii înalte în stat, cu excepţia celei de deputat."


Fostul preşedinte al ţării califică sesizarea Curţii Constituţionale drept o "ispravă primitivă", care denotă "frică":  "Însăşi faptul adresării la Curtea Constituţională denotă o anumită frică a actualului regim. A trecut un an de cînd guvernează ţara, iar ratingul lui Voronin, la fel ca şi ratingul Partidului Comuniştilor rămâne cel mai înalt. Şi iată că, de frica unei înfrîngeri zdrobitoare, ei singuri se adresează Curţii Constituţionale, pentru a obţine o decizie care, cred ei, ar demoraliza susţinătorii partidului nostru."

Liderul comuniştilor a menţionat că actuala guvernare tinde să anticipeze evenimentele, în contextul în care perspectiva alegerilor prezidenţiale nu este clară. "Încă pe departe nu se cunoaşte rezultatul aşa-zisului referendum privind modificarea Constituţiei, încă nu este clar dacă vor avea loc sau nu alegeri prezidenţiale directe. Noi, comuniştii şi eu personal încă nu am meditat asupra schemei de preşedinţie pe care o vom urma, iar ei deja vor să se reasigure", a spus Voronin.

Totodată, vorbind despre planurile partidului, Vladimir Voronin a precizat că va insista pe organizarea alegerilor parlamentare şi a declarat că Partidul Comuniştilor are o echipă puternică, "pentru a obţine victoria în această competiţie, dar şi pentru a înainta candidatura la funcţia de preşedinte şi alte funcţii înalte în stat".

UNIMEDIA precizează că astăzi,3 august, Curtea constituţională a decis că Vladimir Voronin nu poate candida pentru a treia oară la postul de preşedinte al statului, din cauza interimatului, care a survenit la expirarea celor două mandate consecutive.


Sursa: UNIMEDIA


Studiu: Cei care dorm prea puţin sau prea mult riscă să nu ajungă la vârsta de 65 ani

Studiu: Cei care dorm prea puţin sau prea mult riscă să nu ajungă la vârsta de 65 ani
Foto: pro-fitness.ro

Cei mai mulţi oameni se plâng că nu apucă niciodată să doarmă suficient şi nici nu e de mirare, dacă ne gândim la viteza cu care se derulează evenimentele în lumea în care trăim. Pe de altă parte însă, şi prea mult somn poate fi dăunator. Se pare că există o serie de riscuri asociate cu excesul de somn, la fel cum se întâmplă în cazul în care ne odihnim prea puţin. Din punctul de vedere al sănătăţii, să petreci prea mult timp în lumea viselor nu e întotdeauna cea mai buna idee, relatează Hotnews.ro


Efectele excesului de somn pot fi mai grave decât o simplă stare de oboseală resimţită a doua zi. Un studiu realizat de British Sleep Society în 2007 arată că atât excesul, cât şi privarea de somn se regăsesc printre cauzele creşterii mortalităţii. Cercetătorii britanici au descoperit că lipsa somnului poate dubla riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare. Ei susţin însă că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul excesului de somn.

Hipersomniacii se pot confrunta cu efecte precum, oboseală nejustificată, proastă dispoziţie, senzaţia de „cap greu”, cefalee, iritabilitate, apatie sau constipaţie. de asemenea, excesul de somn a fost asociat cu riscul crescut de diabet, atac de cord şi obezitate, în cazul persoanelor care depăşesc nouă ore de somn pe noapte. Excesul de somn nu vine întotdeauna ca urmare a oboselii acumulate după o perioadă aglomerată, ci poate apărea ca efect al unor afecţiuni precum apneea în somn sau depresia sau chiar al unor boli mai grave, precum bolile autoimune, bolile metabolice şi cancerul. 

Cercetătorii britanici şi italieni avertizează că persoanele care dorm mai puţin de 6 ore în fiecare noapte prezintă un risc de a muri înainte de vârsta de 65 de ani cu 12% mai ridicat decât cei care îşi fac timp pentru un somn optim. 

Concluziile au fost trase dupa analizarea a 16 studii care au adunat 1,3 milioane de oameni şi 100.000 de decese. În general, adulţii au nevoie de aproximativ 7 – 8 ore de somn pe noapte, pentru a fi în formă maximă a doua zi. 

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Hotnews.ro


"Principiul Divin – o noua expresie a adevărului pentru omenire în sec. XXI" - cartea ce dezvăluie secretele Biblice şi istorice

luni, 2 august 2010

Foto: bebedream.ro

Pe parcursul istoriei oamenii au căutat răspunsul la întrebările fundamentale despre viaţă şi univers. Însă până acum nu s-a găsit un răspuns satisfăcător la aceste întrebări, din motiv că nimeni nu a înţeles principiul fundamental care a stat la baza creării omului şi a universului. Duminică, 1 august 2010, în incinta Bisericii unificării, a fost lansată cartea moderna ce dezvăluie secretele Biblice şi istorice în limba română - "Principiul Divin - o noua expresie a adevarului pentru omenire în sec. XXI".


Vedeţi aici câteva citate scurte din carte:

Fiecare om depune eforturi pentru a evita nenorocirile şi a atinge fericirea. De la lucrurile mărunte ce privesc o singură persoană şi până la marile evenimente care influenţează întreaga istorie – toate sunt manifestarea dorinţei îndreptate către o fericire cât mai mare.

Toţi oamenii posedă sufletul originar, care tinde să alunge răul şi să urmărească binele. Cu toate acestea, toţi oamenii, fără să-şi dea seama, sunt conduşi de forţele răului, lăsând la o parte binele dorit de sufletul originar şi săvârşind fapte rele pe care nu doresc să le săvârşească. Astfel, sub această influenţă a răului continuă istoria păcatului. În creştinism stăpânul acestei forţe a răului este numit Satan. Omul nu a putut lichida această influenţă a răului din motiv că nu cunoaşte identitatea lui Satan şi modul în care acesta a apărut.

Pentru credincioşii creştini una dintre cele mai importante întrebări, care trebuie elucidată, este dacă aceste evenimente vor avea loc întocmai cum este scris în Biblie sau aceste versete simbolizează ceva, la fel ca alte versete biblice. Pentru a lămuri această problemă, trebuie să înţelegem mai întâi problemele fundamentale care ţin de scopul lui Dumnezeu pentru creaţie, semnificaţia căderii omului şi scopul providenţei de salvare.

Suntem mişcaţi şi nu ne putem reţine lacrimile, văzând de fiecare dată cum în toate colţurile lumii nenumărate vieţi care rătăceau în întuneric primesc lumina acestui nou adevăr şi renasc. Ne dorim mult ca lumina adevărului să umple cât mai repede întreg globul pământesc.

sursa: Unimedia

VIDEO: Lovitura săptămânii în box! Vezi cum l-a luat somnul!

VIDEO: Lovitura săptămânii în box! Vezi cum l-a luat somnul!
Foto: boxnews.com.ua

Un rus a reuşit în weekend, cea mai tare lovitură a săptămânii în ringul de box! Vezi cum şi-a pus adversarul la podea.

Daniel Jacobs - speranţa americanilor la categoria mijlocie, a păţit-o rău de tot. Nu va uita toată viaţa KO-ul încasat de la rusul Dmitri Pirog, care i-a furat titlul WBO nord-american.



Meciul a avut loc la Los Angeles. Pentru boxerul rus, acesta este primul titlu din cariera profesională. În total Pirog a susţinut 17 meciuri pe ringul profesional şi a obţinut 17 victorii.


Sursa: UNIMEDIA cu referire la kombat.ro


Pe nămolul staţiei de epurare vor creşte plante din Grădina Botanică

Pe nămolul staţiei de epurare vor creşte plante din Grădina Botanică
Foto: UNIMEDIA

Staţia de epurare din Chişinău s-ar putea transforma în filiala Grădinii Botanice. Cel puţin aşa presupune directorul SA "Apă Canal", Constantin Becciev. Potrivit lui, perimetrul depozitului, în care se află nămolul evacuat, va fi înseminţat cu seminţele unor plante, care prelucrează nămolul.


Becciev a confirmat că, în prezent, "Apă Canal" colaborează cu Academia de Ştiinţe a Moldovei şi cu conducerea Grădinii Botanice. "Acum începem a înseminţa perimetrul platformei unde ase află nămolul, cu  nişte plante speciale şi sperăm ca într o lună, două, ele să înceapă a creşte"

Astfel, peste un an, toată suprafaţa depozitului va fi acoperită cu plante, care vor extrage toate substanţele organice din nămol.


Sursa: UNIMEDIA


China a devenit a doua cea mai mare economie a lumii

China a devenit a doua cea mai mare economie a lumii
Foto: gestur.com.do

China a depasit Japonia si a devenit a doua mare economie a lumii, dupa trei decenii de crestere sustinuta a PIB, a anuntat seful autoritatii de administrare a cursului de schimb de la Beijing, Yi Gang, citat de Reuters, informează wall-street.ro.


In functie de cat de rapid va creste cursul de schimb al yuanului, China ar putea depasi si SUA peste aproximativ 15 ani, potrivit proiectiilor Bancii Mondiale, grupului american Goldman Sachs si altor institutii financiare, scrie Mediafax.

Economia chineza a fost anul trecut foarte aproape de a depasi Japonia, astfel ca anuntul lui Yi nu a constituit o surpriza.

"China este de fapt acum a doua mare economie a lumii", a spus oficialul intr-un interviu acordat revistei China Reform.

Faptul ca a depasit Japonia ofera Chinei anumite motive de mandrie, insa venitul anual pe cap de locuitor, de circa 3.800 de dolari, este mult mai redus decat cel al Japoniei sau Statelor Unite.

Economia statului asiatic a crescut cu 11,1% in prima jumatate a anului, comparativ cu perioada similara din 2009, iar pentru anul in curs specialistii anticpeaza un avans de peste 9%.

sursa: Unimedia

Cetăţenia română sau bulgară: Care din ele este mai atractivă pentru moldoveni?

Cetăţenia română sau bulgară: Care din ele este mai atractivă pentru moldoveni?
Foto: unstory.com

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni moldoveni aplică pentru cetăţenia bulgară ca să scape de vizele pentru Uniunea Europeană, informează presa de la Sofia.

Cetăţenii moldoveni încep să manifeste un interes crescut faţă de dobândirea cetăţeniei bulgare, pentru că obţinerea unui paşaport bulgar le-ar permite să scape de obligativitatea vizei, a declarat, într-un interviu pentru Focus News, ambasadorul Bulgariei la Chişinău, Gheorghi Panaiotov, citat de NewsIn.


Etnicii bulgari din R. Moldova care solicită paşaport bulgar nu se gândesc neapărat la emigrarea în Occident, susţine ambasadorul, care recunoaşte însă că există un interes crescut faţă de recentele schimbări aduse Legii cetăţeniei bulgare.

"Oamenii vor să obţină cetăţenia mai repede. Pentru ei, obţinerea cetăţeniei bulgare este în primul rând legată de depăşirea dificultăţilor referitoare la procedurile de acordare a vizei. Deţinerea unui paşaport bulgar face ca procedurile să se desfăşoare mai uşor", a precizat ambasadorul Bulgariei la Chişinău. "Există un interes foarte mare faţă de cetăţenia bulgară şi ar trebui să-l încurajăm", a adăugat ambasadorul.

Acelaşi diplomat bulgar a precizat că ţara sa se aşteaptă la o creştere a numărului de vize eliberate în R. Moldova. "Vizele reprezintă o problemă foarte mare, deoarece afectează relaţiile dintre Republica Moldova şi Bulgaria. Acestea reprezintă, desigur, o parte a acordului Bulgariei cu UE, dar, de fapt, cei mai afectaţi sunt etnicii bulgari din R. Moldova care aplică pentru viză", a menţionat ambasadorul Bulgariei la Chişinău. 

De la începutul anului, 1500 de moldoveni au obţinut cetăţenia bulgară.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la România Liberă