sâmbătă, 2 iulie 2011
Cel mai așteptat meci de box la categoria grea din ultima perioadă dintre Vladimir Klitschko și David Haye s-a terminat noaptea trecută cu victoria ucraineanului. Triplul campion mondial a câștigat la puncte în cele 12 reprize în fața englezului.
David Haye nu a reușit să-l dea jos pe ucrainean, alergând mult în jurul ringului. Acesta a căzut de mai multe ori și a fost avertizat că acestea îi vor fi numărate. Partida a fost echilibrată, dar dominată de boxerul din Ucraina. După ce arbitrii au afișat punctele, victoria lui Klitschko s-a decis în unanimitate.
Pe parcusul tuturor rundelor, Haye l-a provocat pe Klitschko mișcându-se rapid. Pe parcursul ultimelor 3 minute, britanicul a încercat câteva lovituri puternice, însă ucraineanul a fost de nemișcat.
În perioada de dinaintea meciului, Haye a adresat un șir de amenințări la adresa lui Klitschko. În 2009 aceștia urmau să se dueleze, meciul însă, a fost amânată din cauza faptului că britanicul se accidentase. Klitschko a declarat atunci că adversarul său nu era pregătit pentru ring în acel moment.
Astfel, uriașul ucrainean a unificat ieri seara 4 centuri, WBA, WBO, IBF și IBO. Împreună cu fratele său, Vitali, dețin acum toate centurile de la categoria grea.
Pe arena din Hamburg (Germania), acolo unde a avut loc meciul, au fost prezenți peste 45.000 de spectatori.
Reporter: Vadim Zgherea