joi, 22 iulie 2010
Foto: mai.md
|
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 35 de ani, originar din raionul Nisporeni. Potrivit cercetărilor poliţieneşti, acesta se află la evidenţa spitalului de psihiatrie din localitatea sa. Audiat de poliţie, suspectul a declarat că are diagnoza şizofrenie paranoică şi a recunoscut cele incriminate, motivându-şi fapta.
„Anterior, am solicitat de nenumărate ori întrevedere cu ambasadorul Rusiei la Chişinău. Deoarece nu mi-am atins scopul, am decis să mă răzbun printr-o glumă de acest gen” a spus tipul.
Reamintim, la data de 19 iulie curent, în jurul orei 09.00, în anticamera Ambasadei Federaţiei Ruse din municipiul Chişinău, a parvenit un apel telefonic, de la un bărbat necunoscut, care, a comunicat că instituţia este minată. Ca rezultat al acţiunilor poliţieneşti, s-a stabilit că alarma a fost falsă, iar suspectul a fost identificat şi reţinut ieri, 20 iulie chiar la domiciliul său.
0 Comments:
Post a Comment