Curtea Constituţională acuză politicienii şi jurnaliştii de angajare în campania de denigrare a instituţiei: "Este un daltonism!"

joi, 22 iulie 2010

Curtea Constituţională acuză politicienii şi jurnaliştii de angajare în campania de denigrare a instituţiei:
Foto: gdb.rferl.org

"Întrucât startul campaniei de denigrare a Curţii Constituţionalea a fost dat de înalţii demnitari de stat, imediat după pronunţarea, la 12 iulie a hotărârii Curţii ce constată neconstituţionalitatea Decretului privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice, suntem în drept să bănuim existenţa unui interes dirijat pentru denigrarea instituţiei pe care o reprezentăm", se spune într-o declaraţie oficială a Curţii Constituţionale.


Potrivit declaraţiei, cazul "picnicului constituţional", comentat de "cui nu îi este lene", este folosit în interese politice şi electorale. Curte Constituţională insistă asupra faptului că nimeni din judecătorii CC nu au participat la picnic şi la pelerinajul la mănăstire, care "constituie o tradiţie a angajaţilor Curţii".

"Oamenii cît de puţin avizaţi nu şi-ar permite „daltonismul” de care s-a dat şi se mai dă dovadă. Credem că nu şi-ar permite nici pretinşii jurnalişti, pretinşii politicieni ce tot dezbat a doua săptămînă  „picnicul constituţional”, dacă nu ar fi angajaţi într-o campanie  bine dirijată pentru a forma o opinie radical critică despre unica autoritate de jurisdicţie constituţională din ţară".

Serviciul de presă al CC atenţionează asupra ameninţărilor la telefon şi inscripţiilor jignitoare pe sediul Curţii, care fac parte dintr-un plan,scopul căruia "poate fi doar intuit".

În comunicat se mai spune că guvernarea comunistă "a pus la îndoială necesitatea existenţei Curţii Constituţionale". "Dacă actuala campanie de denigrare are acelaşi scop, cei de o alimentează, inclusiv prin lipsa de reacţii a politicienilor şi autorităţilor statului, împing societatea pe un făgaş periculos, căruia e puţin să-i zici antidemocratic", se spune în finalul declaraţiei.

UNIMEDIA aminteşte că la 13 iulie curent, în zi de lucru, angajaţii CC au fost surprinşi la un popas în pădure, având automobile cu plăcuţe de înmatriculare ale Parlamentului. Ulterior, preşedintele CC, Dumitru Pulbere, a prezentat acte care demonstrează că cei 17 angajaţi au acţionat cu consimţământul administraţiei.

sursa: Unimedia

0 Comments: