luni, 25 octombrie 2010
![]()
Foto: REALIATEA.NET
|
După ce în urmă cu mai bine de trei ani fundaşul Antonio Puerta, de la FC Sevilla, murea în urma unui stop cardio-respirator suferit pe teren, fotbalul spaniol a fost la câteva secunde de o nouă dramă.
Fotbalistul Miguel Garcia, de la Salamanca, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa pe teren într-un meci cu Betis Sevilla, din liga secundă spaniolă. Mai exact, la 25 de secunde, timp în care inima sa a încetat să mai bată.
În minutul 60 al întâlnirii, Miguel Garcia s-a prăbuşit din senin pe gazon. Colegi şi adversari, care şi-au dat seama de gravitatea situaţiei, l-au înconjurat imediat făcând semne disperate către medici, iar aceştia au intervenit de urgenţă pentru a-i acorda primul ajutor. Coechipierii plângeau disperaţi, consolaţi de adversari, iar în acest timp Garcia era resuscitat cu ajutorul unui defibrilator. După ce şi-a recăpătat semnele vitale, fotbalistul a fost intubat şi transportat de urgenţă la spital, unde a fost stabilizat.
Miguel Garcia va rămâne internat până la identificarea cauzei care a fost la un pas de a provoca o nouă tragedie în fotbalul spaniol.
0 Comments:
Post a Comment