Mihai Petrache: Cea mai mare greşeală politică a Uniunii Centriste este colaborarea cu Tarlev

joi, 28 octombrie 2010

Mihai Petrache: Cea mai mare greşeală politică a Uniunii Centriste este colaborarea cu Tarlev
Foto: miscareadreapta.org

"Se consideră inoportună şi iraţională participarea separată a Uniunii Centriste din Moldova în alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010". Declaraţia aparţine liderului UCM Mihai Petrache şi a fost lansată astăzi, 28 octombrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, decizia aceasta a fost luată după ce s-a analizat raportul de forţe politice existente şi şansele lor de reuşită în campanie, dar şi din cauza conflictului din interiorul partidului. "Cea mai greşeală politică a Uniunii Centriste este cooperarea cu ex-premierul Vasile Tarlev", a spus Petrache.


Amintim că Vasile Tarlev a intrat în rândurile UCM, după ce şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru în martie 2008. În acest partid, Tarlev nu a avut relaţii tocmai bune cu Mihai Petrache, cu care a ajuns chiar să se judece.

UCM a participat în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie, avându-l pe Vasile Tarlev în fruntea listei. În urma alegerilor, UCM nu a acces în Parlament, clasându-se sub pragul de 6% dintre voturile alegătorilor.

Deşi Uniunea Centristă din Moldova nu va participa la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010, liderul actual al acesteia, Mihai Petrache, cheamă la vot cetăţenii şi le sugerează să voteze pentru partidul care este mai aproape, ca valori, de UCM. "Doctrina politică cea mai apropiată de Uniunea Centristă este cea promovată de PDM. Cu toate acestea, noi nu îndemnăm cetăţenii să voteze pentru un partid concret", a declarat Mihai Petrache.

sursa: Unimedia

0 Comments: