Antrenorul lui Manchester City se plînge că elevii săi se îmbată după fiecare meci. ”Mai bine o femeie decât băutură”, spune Mancini

vineri, 29 octombrie 2010

Antrenorul lui Manchester City se plînge că elevii săi se îmbată după fiecare meci. ”Mai bine o femeie decât băutură”, spune Mancini
Foto: gsp.ro

Roberto Mancini a venit anul trecut la Manchester City cu obiectivul declarat de a duce echipa în Ligă şi apoi în fruntea Premier League. Dar în scurt timp de la sosirea în Insulă, noul manager şi-a dat seama că mai are ceva de făcut dacă vrea să reuşească: să-şi dezveţe jucătorii de a mai bea după meciuri până pică sub masă.


Nu prea i-a reuşit, deocamdată, în condiţiile în care alb-albaştrii au rămas clienţi fideli ai barurilor de noapte şi, implicit, ai  tabloidelor britanice. Abia ce se mai domoliseră ecourile după nopţile de pomină petrecute de portarul Joe Hart şi de coechipierul Gareth Barry în Spania, că ziarele i-au surprins iar pe cheflii doborâţi de alcool. De astă-dată în Scoţia, însoţiţi de încă doi colegi: Adam Johnson şi Shay Given.

Dacă oficialii lui City au refuzat să comenteze, Mancini nu s-a putut abţine: "E frustrant pentru mine să citesc despre ei asemenea lucruri. Înţeleg că face parte din cultura fotbalului englez să bei după meci, dar nici chiar în halul ăsta. Mai bine să ieşi cu o femeie decît să bei. Pe vremea cînd eram jucător activ, eu aşa procedam".    

Sursa: gsp.ro


0 Comments: