joi, 28 octombrie 2010
![]()
Foto: Colaj UNIMEDIA
|
"Dacă se adeverește că persoane care nu au nimic în comun cu PCRM au
donat sute de mii de lei acestei formațiuni, atunci comuniștii depășesc
toate limitele obrăzniciei. Este o chestie care depășește limita
legalității. Toate partidele sunt obraznice, dar să pui un șomer în
lista ta cu o donație de 250 mii lei chiar e prea de tot. Acest partid
nici nu s-a obosit să aleagă candidaturi credibile în acest sens și
obrăznicia sa reprezintă rezultatul toleranței AIE". Declarația aparține
analistului politic Anatol Țăranu, făcute pentru UNIMEDIA.
De cealaltă parte, Igor Boțan, consideră că aceasta e o simplă scăpare a
PCRM. "Nu e o chestie cu bătaie lungă. Mass-media stă cu ochiul pe
PCRM, dar și pe toate partidele. Comuniștii la fel au făcut și în
trecut, pentru că opoziția de atunci proceda la fel și nu puteau
contracara fenomenul.
Sigur, erau și firme, dar acum, din inerție, PCRM face ce a făcut dintotdeauna. Și democrații procedează la fel. Ar fi o greșeală dacă partidul condus de Vladimir Voronin ar fi scos din campania electorală", a subliniat acesta la solicitarea UNIMEDIA.
Cei doi experți au respins ipoteza precum că acțiunile PCRM din ultima perioadă ar fi menite pentru ca aceștia să fie scoși înafara campaniei electorale. Chiar și dacă comuniștii ar putea fi excluși din cursă, rămân celelalte partide, dar alegerile nu se vor mai repeta, spun experții. "Aici nu avem prag electoral și nu este referendum pentru a repeta scutinul în iarnă", a conchis Boțan pentru UNIMEDIA.
UNIMEDIA aminteşte că tatăl unui tânăr de 23 de ani, care figurează în lista de donatori a Partidului Comuniștilor, declară că prima dată aude de acest lucru. Potrivit PCRM, acesta ar fi donat 250 mii lei comuniștilor pentru campania electorală. Serviciul de presă al formațiunii învinuiește presa de un atac la adresa Partidului Comuniștilor.
0 Comments:
Post a Comment