NIT face partizanat pentru PCRM, N4 favorizează PLDM

joi, 5 mai 2011

NIT face partizanat pentru PCRM, N4 favorizează PLDM
Poză simbol
Foto: eleonora-lisnic.blogspot.com

Postul cu acoperire naţională NIT a promovat deschis candidaţii PCRM, nu numai prin spaţiul oferit materialelor despre aceştia, ci şi prin modul de selectare şi prezentare a ştirilor. Majoritatea ştirilor puse pe post de NIT au fost părtinitoare, iar cele care au vizat alţi concurenţi decât PCRM deseori au fost denigratoare. Postul promovează limbajul jurnalistic agresiv, utilizează imagini ce contravin principiilor profesionale şi deontologice.


Totodată, publicaţiile Moldova Suverană şi Nezavisimaia Moldova au făcut partizanat deschis în favoarea candidatului PCRM şi în defavoarea celorlalţi concurenţi electorali din partea PL, PLDM şi PDM. 

La aceste concluzii a ajuns Centrul pentru Jurnalism Independent, care a lansat astăzi, 5 mai, rezultatele primei etape de monitorizare a modului în care este reflectată campania electorală pentru alegerile generale locale de către principalele mass-media din Republica Moldova. 

În primele două săptămâni de campanie electorală (18 aprilie - 1 mai 2011), majoritatea mass media monitorizate nu au admis abateri grave de la standardele profesionale şi deontologice. Cu excepţia postului de televiziune şi a celor două ziare, menţionate mai sus, nu se observă favorizarea evidentă a vreunui concurent electoral. 

Potrivit raportului prezentat, posturile Prime TV, Euro TV şi Jurnal TV au avut un comportament echilibrat, fără abateri evidente de la standardele profesionale şi deontologice. 

Postul cu acoperire regională N4 favorizează uşor PLDM atât prin ştiri de la evenimente electorale, cât şi prin ştiri de imagine cu prezenţa premierului Filat. 

Ziarele Adevărul, Timpul de dimineaţă şi Jurnal de Chişinău au reflectat începutul campaniei echilibrat, fără a se situa de partea unor sau altor concurenţi electorali. Nu au fost înregistrate abateri evidente de la standardele profesionale şi deontologice. 

Moldova Suverană şi Nezavisimaia Moldova au carenţe la capitolul imparţialitate şi echilibrul surselor, menţinându-se tendinţa de a prezenta informaţie mai mult unilaterală, bazată pe o singură sau mai multe surse, dar care exprimă aceleaşi puncte de vedere, precum şi la capitolul limbaj utilizat. 

Scopul acestui proiect este de a monitoriza şi informa publicul referitor la comportamentul mass-media audiovizuale în campania electorală, inclusiv a accesului concurenţilor electorali la mass-media şi asigurarea pluralismului de opinie. 

Raportul este realizat în cadrul proiectului „Monitorizarea mass-media în campania electorală”, cu susţinerea financiară a Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei (DANIDA).

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: