Departamentul de Urgenţă a Spitalului municipal pentru copii a fost redeschis după 20 de ani

vineri, 6 mai 2011

 Departamentul de Urgenţă a Spitalului municipal pentru copii a fost redeschis după 20 de ani
Foto: chisinau.md

Astăzi, 6 mai, a avut loc inaugurarea Departamentului Medicină de Urgenţă din cadrul Spitalului municipal pentru copii „V. Ignatenco”. Timp de 20 de ani, secţia respectivă a spitalului a fost închisă, din cauza condiţiilor inadecvate şi a utilajului învechit.


Departamentul Medicină de Urgenţă al Spitalului „V.Ignatenco” a fost instituit în luna decembrie anul 2008, prin comasarea secţiei internare şi a punctului traumatologic. Anual, în Departamentul de Urgenţă al spitalului se adresează circa 32 mii de copii, dintre care peste 17 mii cu diverse traumatisme neurochirurgicale, a cutiei toracice şi aparatului locomotor.

Consiliul municipal Chişinău a alocat suma de 1,7 milioane lei pentru reparaţia Departamentului Medicină de Urgenţă. Până acum s-a finalizat reparaţia în prima anexă a Departamentului Medicina de Urgenţă, destinată acordării asistenţei medicale pacienţilor cu patologie medico-chirurgicală urgentă. Au fost amenajate şi dotate cu utilaj medical sala de operaţie, unde zilnic se efectuiază 10 – 12 operaţii şi sala de resuscitare pentru pacienţii aflaţi în stare gravă. Sala de resuscitare este dotată cu utilaj medical din cele mai performante. 

La moment sunt efectuate lucrări de reconstrucţie a infrastructurii la a doua anexă a Departamentului Medicina de Urgenţă şi crearea condiţiilor optime de acordare a asistenţei medicale pacienţilor cu patologie programată. Pentru aceste lucrări, Consiliul municipal Chişinău a alocat suplimentar 467,6 mii lei. Aceste lucrări vor fi încheiate pe parcursul anului curent.

La evenimentul de inaugurare a fost prezent şi primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă. Acesta a declarat că sănătatea cetăţenilor municipiului Chişinău, în special sănătatea copiilor, rămâne prioritatea Primăriei Capitalei.  „Chişinăul trebuie să devină o capitală a sănătăţii pentru toţi locuitorii săi”, a mai spus Chirtoacă.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: