Piaţa de consultanţă juridică din Moldova estimată la 30 milioane de euro

joi, 25 noiembrie 2010

Piaţa de consultanţă juridică din Moldova estimată la 30 milioane de euro

Compania naţională Popa & Asociaţii şi Muşat & Asociaţii din România au încheiat un parteneriat exclusiv, în vederea consilierii investitorilor străini din Republica Moldova şi România. „Există un raport direct între valoarea investiţiilor intrate în ţară şi calitatea serviciilor oferite de casele de avocatură de business, deoarece investitorii vor să cunoască riscurile investiţionale şi mecanismele de diminuare”, susţine managing partner Popa & Asociaţii, Igor Popa. „Împreună vom oferi servicii avocaţiale la cele mai înalte standarde”, asigură coordonatorul birourilor teritoriale Muşat & Asociaţii, Gelu-Titus Maravela. 


În vederea facilitării exporturilor spre Uniunea Europeană, la sediul Popa & Asociaţii, din str. Vlaicu Pârcălab 77, va fi disponibil un avocat de la Muşat & Asociaţii, care va oferi consultaţii oamenilor de afaceri din Republica Moldova privind normele de accedere pe pieţele europene, în special a României, privind relaţiile tranzacţionale cu partenerii europeni şi altele. 

De asemenea, un reprezentant al Popa & Asociaţii va fi delegat la oficiul Muşat & Asociaţii din Bucureşti pentru a asista investitorii din România interesaţi de piaţa din Moldova. Prin acest program, nu doar vor fi asistate şi facilitate fluxurile informaţionale dintre cele două pieţe, dar se vor diminua şi costurile de deplasare ale oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi ale investitorilor străini, susţin reprezentanţii companiilor partenere.

Potrivit lui Popa şi Maravela, Muşat & Asociaţii şi  Popa & Asociaţii au în prezent în derulare 5-6 proiecte majore de investiţii în Republica Moldova, care vor fi implementare în scurt timp. Indiferent că optează pentru investiţii greenfield sau achiziţii, investitorii interesaţi să activeze pe o piaţă emergentă, cum este cea din Republica Moldova, solicită asistenţă juridică în aspecte ce ating toate ramurile de drept, spun partenerii. În acest sens, Muşat & Asociaţii, împreună cu Popa & Asociaţii, vine în întâmpinarea investitorilor interesaţi să îşi extindă activitatea în Republica Moldova, oferindu-le tot sprijinul legal de care au nevoie. 

Potrivit unei estimări realizate de compania Consult Group, în prezent, valoarea totală a pieţei locale de consultanţă juridică din Republica Moldova se situează la circa 30 milioane euro, adică la o cincime comparativ cu piaţa avocaturii de business din ţări precum România şi Ucraina. În acest context, încheierea unor parteneriate strategice, precum cel dintre Popa & Asociaţii şi Muşat & Asociaţii, încurajează creşterea nivelului de expertiză în acest domeniu.


sursa: Unimedia

0 Comments: