Roșca critică Partidul Popular European că a acceptat în rândurile sale PLDM

marți, 23 noiembrie 2010

Roșca critică Partidul Popular European că a acceptat în rândurile sale PLDM
Foto: UNIMEDIA

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca l-a îndemnat pe preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens să renunţe la intenţia sa de a sprijini PLDM la alegerile din 28 noiembrie și de a admite partidul premierului Filat în marea familie a creştin-democraţilor europeni.


„Personal nu aş dori ca o decizie pripită a partenerilor noştri din PPE să îi pună în situaţia foarte dificilă, când un coleg de familie politică să ajungă pe banca acuzaţilor pentru crime deosebit de grave, cum ar fi dezordini în masă cu atacarea forţelor de ordine şi cauzarea unui prejudiciu material imens şi crime cu caracter economic, cum ar fi contrabandă în proporţii deosebit de mari şi altele de acest fel”, a declarat Iurie Roşca în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu ocazia vizitei în Republica Moldova a preşedintelui PPE, Wilfried Martens.

Potrivit lui Roșca sprijinul direct acordat lui Filat de Wilfried Martens în actuala campanie electorală poate aduce grave prejudicii de imagine PPE şi instituţiilor europene în ansamblu.

Menționăm că până la aderarea PLDM la Partidul Popular European, PPCD era unicul partid din Republica Moldova care făcea parte din PPE, având statut de membru observator din 2005.

UNIMEDIA precizează că ieri, 22 noiembrie, președintele PPE, Wilfried Martens, aflat în vizită la Chișinău, a anunțat că Partidul Liberal Democrat a devenit oficial membru cu statut de observator al formațiunii sale. Declarația a fost făcută în cadrul unei ceremonii speciale, organizată de PLDM la Manej, în prezența a zeci de membri și simpatizanți ai formațiunii. Martens, a declarat în fața celor prezenți la eveniment, că PLDM este cel mai puternic partid din Republica Moldova și dacă ar avea drept de vot, la 28 noiembrie ar vota pentru Vlad Filat și echipa sa.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la flux.md


0 Comments: