CIDO: Partidul Liberal are cel mai mare punctaj la capitolul "ponderea Drepturilor Omului în programele electorale", iar Partidul Umanist - cel mai mic

joi, 25 noiembrie 2010

CIDO: Partidul Liberal are cel mai mare punctaj la capitolul
Foto: stiriong.ro

Din 27 concurenţi care dispun de un program electoral, doar un singur concurent electoral, Partidul Liberal, propune un program care a atins un punctaj de 25 puncte - şi care astfel se califică ca program minim sub aspectul integrării drepturilor omului.Totodată, Partidul Umanist propune un program electoral atentant la drepturile fundamentale ale omului, acumulînd -10 (minus zece) puncte, potrivit Raportului de evaluare a ponderii Drepturilor Omului în Programele Electorale ale Concurenţilor Electorali în cadrul electoralei Parlamentare 2010, realizat de Centrul de Informare pentru Drepturile Omului (CIDO).


Partidul Democrat şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova propun un
program marginal sub aspectul integrării drepturilor omului, acumulînd respectiv 9,5 şi 6 puncte, în timp ce 23 partide propun un program ignorant sub aspectul integrării drepturilor omului, acumulînd între 0 şi 5 puncte.

Cu toate că Republica Moldova are deficienţe istorice foarte grave la capitolele: a) asigurarea
integrităţii fizice şi psihice, combaterea şi prevenirea torturii, tratamentelor inumane şi degradante din partea agenţilor statali; b) asigurarea libertăţii persoanei, combaterea şi prevenirea aresturilor arbitrare şi nejustificate; c) asigurarea libertăţii întrunirilor şi a asocierii – nici un concurent electoral nici măcar tangenţial nu a abordat aceste subiecte în programele sale electorale.

Astfel, Studiul ponderii Drepturilor Omului în programele concurenţilor electorali în cadrul alegerilor Parlamentare 2010 a demonstrat că subiectul asigurării drepturilor fundamentale ale omului este foarte departe de a fi prioritar în agendele concurenţilor electorali la alegerile parlamentare anticipate 2010.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: