marți, 23 noiembrie 2010
Foto: CJI
|
Postul privat NIT rămâne singurul postTV care a făcut partizanat politic deschis în favoarea concurentului electoral PCRM pe parcursul întregii campanii electorale. În același timp, în luna noiembrie, Jurnal TV a favorizat ușor PNȚ, N4 a favorizat PLDM, iar în știrile postului Prime se observă o ușoară favorizare a PDM, reiese din cele 5 rapoarte de monitorizare a modului de reflectare a campaniei electorale de către mass media din RM, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Potrivit celor cinci rapoarte ale CJI, NIT nu a asigurat pluralism de opinie în buletinele de ştiri, a prezentat Partidul Comuniștilor doar în lumină pozitivă, pe când celelate partide constituante ale Alianţei au fost prezentate numai în context negativ. O parte din concurenţii electorali au apărut la NIT în dezbateri sau când le-a fost oferit timpi de antenă gratuiţi.
Aceeași situație se atestă și în cazul presei scrise și electronice, afiliate comuniștilor. ”Comportamentul editorial al site-ului Omega şi al ziarelor Nezavisimaia Moldova şi Moldova Suverană dă dovada partizanatului politic şi al implicării ideologice al acestor instituţii în campania electorală de partea PCRM, concurent electoral pe care îl promovează masiv în ştiri care deseori nu au surse de informaţie sau se bazează pe declaraţiile făcute de înşişi candidaţii PCRM la funcţia de deputat. În contrast, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) şi partidele componente ale acesteia, în special PLDM şi PL, sunt criticate vehement şi acuzate de ilegalităţi, fără oferirea dreptului la replică”, se spune în rapoartele CJI.
În săptămâna 8-14 noiembrie 2010, Agenţia de ştiri Infotag şi portalul de știri UNIMEDIA au avut un comportament editorial relativ echilibrat, prezentând opinii şi poziţii diferite ale partidelor în contextul campaniei electorale.
UNIMEDIA precizează că proiectul „Monitorizarea mass-media în campania electorală” se realizează în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente şi Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău. Perioada de monitorizare este 28 septembrie – 28 noiembrie 2010. Rezultatele sunt făcute prin rapoarte săptămânale.
Sursa: UNIMEDIA
0 Comments:
Post a Comment