A început echiparea căminelor studențești cu computere conectate la internet

joi, 25 noiembrie 2010

A început echiparea căminelor studențești cu computere conectate la internet
Foto: gov.md

Două săli de calculatoare şi internet au fost deschise astăzi, 25 noiembrie, în incinta căminului nr. 2 al Universităţii de stat de medicină şi farmaceutică “N. Testimiţanu” şi a căminului nr.4 al Colegiului de medicină, de către Guvernul Republicii Moldova.


Potrivit consilierului pe politici de tineret al prim-ministrului Republicii Moldova, Tudor Darie, aceste acțiuni fac parte dintr-un proiect care a fost elaborat în vederea sporirii accesului la informaţie în rândurile studenţilor, îmbunătăţirii procesului educaţional şi creării condiţiilor pentru realizarea plenară a potenţialului tinerilor.

Premierul Vlad Filat, prezent la lansare, a promis studenților că toate cele 90 de cămine studenţeşti ale instituţiilor de învăţămînt superior, 68 ale colegiilor şi 117 cămine ale şcolilor profesionale vor fi dotare cu calculatoare, iar această acțiune va avea un impact pozitiv pentru circa 42 mii de studenţi.

Potrivit icomunicat.md acoperirea financiară a acestui proiect va fi realizată din sursele atrase de la partenerii de dezvoltare şi din alocaţiile bugetare pentru dotarea unei săli de calculatoare în toate căminele studenţeşti.

Amintim că o decizie de Guvern cu privire la echiparea tuturor căminelor studențești cu computere conectate la internet a fost adoptată la 3 noiembrie curent.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


0 Comments: