Satul Palanca sărbătoreşte 600 de ani de la înfiinţare

duminică, 24 octombrie 2010

Satul Palanca sărbătoreşte 600 de ani de la înfiinţare
Foto: blog.nouadreapta.org

Satul Palanca din raionul Ştefan-Vodă împlineşte astăzi 600 de ani de la prima atestare documentară. Cu această ocazie a fost organizată o festivitate, la care au participat sătenii şi oaspeţi din diverse raioane ale Republicii. În cadrul evenimentului, a fost acordat titlul de „Cetăţean de onoare al satului Palanca”, precum şi alte premii şi diplome pentru personalităţile statului.


Preşedintele raionului Ştefan Vodă Valeriu Beril susţine că, din moment ce Palanca se află la hotarele ţării, înseamnă că localitatea reprezintă faţa Republicii Moldova. De asemenea, Beril a adus la cunoştinţă decizia Consiliului raional de a acorda Primăriei Palanca un ajutor financiar în valoare de 10 mii lei.

„Prin ceea ce faceţi sunteţi un exemplu demn de urmat, căci de-a lungul timpului aţi dovedit că nu sunteţi doar gospodari, ci şi uniţi. Sunt sigur că împreună suntem capabili să construim un viitor frumos, aici, la noi acasă”, a spus prim-ministrul Vlad Filat, invitat la această sărbătoare.

Primăria satului Palanca a înmânat celor mai notorii personalităţi ai satului premii şi diplome. Titlul de „Cetăţean de onoare al satului Palanca” a revenit academicianului Gheorghe Dideran.

sursa: Unimedia

0 Comments: