vineri, 29 octombrie 2010
Foto: lialdia.com
|
Leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu dolarul SUA, cursul oficial mediu de schimb majorându-se de la 12,1318 lei/dolar SUA în august la 12,2424 lei/dolar SUA în septembrie. În raport cu euro, leul moldovenesc de asemenea s-a depreciat, cursul fiind în creştere de la 15,6563 lei/euro în luna august 2010 la 15,9353 lei/euro în luna septembrie.
Cumpărările contra lei moldoveneşti ale principalelor valute străine pe piaţa valutară internă au constituit în septembrie 2010 echivalentul a 273,7 milioane dolari SUA, cu 16% mai mult decât în luna august curent.
În septembrie, cea mai cumpărată valută pe piaţa valutară internă a fost moneda europeană (echivalentul a 173,5 milioane dolari SUA sau 63,4% din totalul de cumpărări valutare), urmată de dolarul american (29,6%).
Vânzările principalelor valute străine au constituit în septembrie echivalentul a 65,6 milioane de dolari SUA, cu 16,5% mai puţin decât în luna august.
Cea mai vândută valută în septembrie a fost Euro (echivalentul a 37,6 milioane dolari SUA sau 57,3% din totalul de vânzări valutare), urmată de dolarul american (35,4%).
0 Comments:
Post a Comment