PLDM gata de judecată: Scrisorile noastre nu ajung la destinație

joi, 26 mai 2011

PLDM gata de judecată: Scrisorile noastre nu ajung la destinație
Lansarea PLDM în cursa electorală pentru alegerile din 5 iunie
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

PLDM va acționa Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” în judecată. Despre aceasta a anunțat astăzi, 26 mai, șeful staff-ului electoral al PLDM, Vadim Pistrimciuc. Potrivit acestuia, 5 mii de scrisori ale liberal-democraților nu au ajuns la destinație. 

”Partidul Liberal Democrat încearcă să comunice cu alegătorii prin intermediul întâlnirilor, dar și prin scrisori. Ieri am primit dovezi, care demonstrează că în cadrul întreprinderii ”Poșta Moldovei” există persoane care nu-și exercită obligațiunele”, a declarat Pistrinciuc. 

Acesta a spus că PLDM a încheiat un contract cu ÎS ”Poșta Moldovei” și că achită serviciile oferite de întreprinderea respectivă.


”Am intrat în posesia unui pachet de scrisori care vizau o secție poștală, însă acestea erau date trecătorilor cu scopul de a fi expediate. De asemenea, în orașul Soroca, scrisorile nu ajung la membrii noștri”, a enunțat Pistrinciuc.

Potrivit sursei citate, circa 5 mii nu au ajuns la destinație, astfel ”Poșta Moldovei” nu a respectat condițiile contractuale și a încălcat dreptul la corespondență. ”Cerem explicații de la întreprindere, dar vom depune și o cerere în judecată”, a conchis șeful staff-ului PLDM.

De cealaltă parte, Vladimir Ceban, directorul general al ÎS ”Poșta Moldovei”, respinge acuzațiile liberal-democraților și le solicită să vină cu dovezi. ”Știu că suntem în campanie electorală, însă noi nu suntem cointeresați de a nu expedia scrisorile. Am vorbit cu reprezentanții ”Poșta Moldova” de la Soroca și mi-au spus că în adresa întrprinderii nu au parvenit plângeri precum că scrisorile nu ajung”, a declarat acesta pentru UNIMEDIA.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: