“Cârdăşiile” cu Biserica şi “angajamentele europene” ale lui Filat

vineri, 27 mai 2011

“Cârdăşiile” cu Biserica şi “angajamentele europene” ale lui Filat
Foto: cenusadi.wordpress.com

Se discută intens despre imixtiunea agresivă a Bisericii în afacerile statului, despre ieşirile acesteia departe de cadrul religios, acordat fără condiţii stricte de conduită şi raportare faţă de alte culte din ţară. În termeni reali, Biserica se impune tot mai puternic, iar statul secular îşi pierde autoritatea în ochii publicului. 


Argumentele bazate pe art. 31 din Constituţie sunt tratate cu indiferenţă de opozanţii integrării tuturor minorităţilor şi acordării unei acoperiri legislative pentru toată populaţia, indiferent de cultul religios practicat sau de caracteristica orientării sexuale. O parte din vină pentru această nepăsare o poartă chiar politicienii, care au profanat de nenumărate ori legea supremă, transformând-o într-un obiect derizoriu, expus unor manipulări grave şi frecvente.

Tot pentru că nu se respectă Constituţia de către guvernanţi nu avem ales nici preşedintele ţării, iar partidele încearcă să evite alegerile anticipate mergând la tot felul de “cârdăşii” cu Biserica. Paradoxal, dar această amiciţie cu Biserica creştin ortodoxă reacţionară, este prezentată europenilor drept o necesitate vitală fără de care electoratul s-ar putea îndrepta din nou spre comuniştii “tradiţionalişti” şi pro-ruşi.

Continuare pe blogul lui Dionis Cenușă... 

sursa: Unimedia

0 Comments: