(Video) Ghimpu îl vrea pe Voronin prezent în ședința de judecată: ”Vreau să-l întreb cum doarme noaptea, după toate minciunile pe care le-a spus”

miercuri, 20 octombrie 2010

(Video) Ghimpu îl vrea pe Voronin prezent în ședința de judecată: ”Vreau să-l întreb cum doarme noaptea, după toate minciunile pe care le-a spus”
Foto: colaj UNIMEDIA

Ghimpu vrea prezența lui Voronin la ședința de judecată

Președintele interimar, Mihai Ghimpu, îl vrea prezent în cadrul ședinței de judecată pe liderul comuniștilor, Vladimir Voronin  pentru a-i adresa câteva întrebări pe marginea dosarului despre filmul ”Atac asupra Moldovei”, în care potrivit liberalilor, se aduc acuzații grave la adresa PL.

Instanța de judecată, însă, a respins cererea Partidului Liberal, considerând că prezența reprezentantului lui Voronin, Sergiu Sârbu, în cadrul ședințelor este suficientă.


Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă și reprezentantul PL, Ion Casian, susțin că învinuirile aduse în comiterea unei lovituri de stat sunt excepționale și fostul șef al statului ar trebui să răspundă în fața înstanței la întrebări, la care reprezentantul nu ar putea răspunde. 

”În film a avut curajul să spună poporului, lasă-l să vină și să spună în fața instanței. Vreau să-l întreb cum doarme el după toate minciunile pe care le-a spus”, a explicat Ghimpu. La rândul său, reprezentantul PCRM, Sergiu Sârbu, afirmă că Voronin personal nu a adus nicio învinuire la adresa Partidului Liberal.

Tot astăzi, reprezentantul fostului procuror general, Valeriu Gurbulea, a înaintat o cerere în care solicită dezmințire din partea Partidului Liberal privind difuzarea filmului ”Adevărul despre 7 aprilie”. Cererea este identică cu cea înaintătă la ședința trecută de reprezentantul ex-directorului SIS, Artur Reșetnicov și ”faptul că nu a fost înaintată atunci, ci abia azi, ar putea constitui o încercare de a tergiversa dosarul”, este de părere reprezentantul PL, Ion Casian.

Ședința de astăzi a fost amânată pentru ziua de 25 octombrie, pe motiv că cei patru copârâți, Constantin Starâș, autorul filmului ”Atac asupra Moldovei” și posturile TV care au difuzat acest film, N4 TV, Prime TV și EuTV nu au fost citați. 

UNIMEDIA amintește că Partidul Liberal a intentat un proces în instanța de judecată împotriva liderului PCRM Vladimir Voronin, fostului procuror general, Valeriu Gurbulea, fostului director SIS, Artur Reşetnicov, şi postului de televiziune NIT. Reclamanții cer de la NIT trei milioane de lei în calitate de despăgubiri, iar de la Voronin, Gurbulea și Reșetnicov - câte un leu. 

În replică, acuzații au înaintat o cerere reconvențională, în care cer dezmințiri din partea PL privind filmul ”Adevărul despre 7 aprilie”. Mai mult, PCRM cere de la PL două milioane de lei despăgubiri morale pentru "lezarea onoarei și demnității" a lui Voronin personal și a partidului, prin difuzarea "Adevărul despre 7 aprilie". Juristul Sergiu Sârbu afirmă că astfel de dosare complicate, cu copârâți și cereri din partea ambelor părți, de obicei, se examinează timp de câțiva ani.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: