După ce au fost anterior returnate din Turcia, două tinere și-au falsificat actele, pentru a pleca a doua oară la muncă în Istanbul

miercuri, 20 octombrie 2010

După ce au fost anterior returnate din Turcia, două tinere și-au falsificat actele, pentru a pleca a doua oară la muncă în Istanbul
Foto: jurnalul.ro

Două tinere care doreau să ajungă în Turcia pentru a se angaja la muncă au fost depistate de inspectorii de frontieră cu paşapoarte false, ascunse în pereţii dubli a poșetelor. Anterior, fetele au muncit ilegal în Turcia, dar au fost returnate, ceea ce le-a determinat să obțină acte contrafăcute pentru prețul de 3 mii euro fiecare.


Oxana G., în vîrstă de 29 ani şi Natalia M., de 25 ani au fost reținute în punctul de trecere Chişinău-Aeroport. În timpul controlului actelor, fetele care intenţionau să iasă din ţară cu ruta aeriană Chişinău-Istanbul, au prezentat spre control paşapoarte eliberate de autorităţile competente ale raioanelor Căuşeni şi Glodeni. 

Fiind interogate, declarațiile tinerelor au trezit suspiciuni inspectorilor de frontieră , care au controlat gențile fetelor. Astfel, grănicerii au descoperit în cele două genţi pereţi dubli, special confecţionaţi, unde au fost dosite alte două paşapoarte, în care erau aplicate fotografiile fetelor, dar cu alte date personale.

În cadrul cercetărilor  a fost stabilit că anterior persoanele reţinute au fost returnate din Turcia, unde au muncit ilegal, fapt ce a determinat suspendarea dreptului de folosinţă a propriilor documente.

Tinerele şi-au perfectat acte noi, în baza cărora intenţionau să iasă legal din ţară, dar și acte false, pentru a intra pe teritoriul Turciei, de unde au fost deportate acum câteva luni. Pentru paşapoartele contrafăcute tinerele au achitat câte 3 mii dolari fiecare.

Tinerele au fost deferite organelor de drept  în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: