Alexandru Tănase: Salariul minim al unui judecător din instanţa de fond trebuie să fie 1500 de dolari

marți, 19 octombrie 2010

Alexandru Tănase: Salariul minim al unui judecător din instanţa de fond trebuie să fie 1500 de dolari
Foto: europalibera.org

"Justiţia ieftină ne costă în final mai scump". Declaraţia aparţine ministrului Justiţiei Alexandru Tănase şi a fost lansată astăzi, 19 octombrie 2010, în cadrul unui briefing de presă privind reformele în domeniul justiţiei pe parcursul unui an de zile. În acest context, ministrul a menţionat că există un proiect care prevede creşterea salariului judecătorilor, de circa 5-6 ori. "Nu înţeleg cum poţi cu un salariu de 2-3 mii de lei să poţi rezolva un dosar ce costă 10 milioane de lei. Aceasta mai ales că toţi suntem cumetri, prieteni sau facem vin împreună la garaj", a spus Tănase. Acesta consideră că un judecător din instanţa de fond trebuie să aibă un salariu nu mai mic de 1500 de dolari şi că, astfel, va fi rezolvată problema corupţiei în justiţie.


Ministrul Tănase s-a referit la reformele instituţionale realizate în ultimul an de zile şi anume, ce ţin de avocatură, notariat şi executorii judecătoreşti. "Avocatul a fost privit în trecut ca un rău necesar, care trebuia să execute comenzile venite de sus", a declarat ministrul. El susţine că prin reforma în avocatură, aceste stereotip va dispărea cu timpul. Aceasta şi pentru că deja vor exista condiţii mai riguroase pentru accesul în meserie.

Tănase a vorbit şi despre schimbările de componenţă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. "Am reuşit să echilibrăm tendinţele din interior prin creşterea ponderii corpului de profesori. Această instituţie trebuie monitorizată în continuare, supusă unor reforme adânci, astfel ca să fie bazată pe echidistanţă şi lipsită de lobby corporatist", a explicat ministrul.

În lista realizărilor, Alexandru Tănase a menţionat renovarea celulelor din penitenciare, destituirea din funcţie a judecătorilor care au tolerat abuzurile asupra victimelor evenimentelor din 7 aprilie 2009 şi reducerea taxelor de stat pentru judecată în vederea asigurării accesului la justiţie.

"Cu riscul de a pierde votul a câteva sute de judecători trebuie să menţionez că mai mult de jumătate din magistraţi trebuie de schimbat şi de adus personal nou în domeniu, care dispune de moralitate. Dacă este imoral, judecătorul mai mult va dăuna decât va ajuta persoana care vine în faţa sa cu o problemă", a declarat ministrul Tănase.

sursa: Unimedia

0 Comments: