În Ialoveni au fost deschise două case comunitare "de lux" pentru 34 de fete din orfelinate: "Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge într-o familie unde cineva mă va iubi". VEZI FOTO

joi, 21 octombrie 2010

În Ialoveni au fost deschise două case comunitare

34 de fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, care au crescut şi învăţat în orfelinate, dar care vor "să ajungă cineva în viaţă" şi-au găsit acum o familie. Două case comunitare au fost deschise azi, 21 octombrie, în oraşul Ialoveni, de către Fundaţia de caritate "Casa Stela" finanţată de Statele Unite ale Americii, care au scopul de a reintegra în societate copiii din familiile social-vulnerabile, abandonaţi sau orfani.

Este vorba de două case, în stil american, în care pot locui 17 şi respectiv 21 de fete, care sunt dotate cu tot necesarul: o cameră de zi cât tot etajul I al casei, bucătărie, sugraferie, baie în fiecare dormitor, sală de sport, terasă.


Domnişoarele au şi părinţi, o familie care locuieşte cu ele şi cu care fac diferite activităţi împreună, se ocupă de îngrijirea casei.  "Este o familie pe care nu am avut-o niciodată, şi nici nu m-am gândit că o voi avea. Acum am surori şi părinţi care ne iubesc", spune Maia de 15 ani.

Fetele vor să facă studii, "să ajungă cineva în viaţă", să aibă un trai decent, să poată şi ele la rândul lor ajuta copiii orfani. "Vreau să ajut multe fete aşa cum m-au ajutat şi pe mine, vreau să am o casă mare şi să adopt copii. Mă întorc la orfelinatul unde am crescut şi petrec timpul cu copiii de acolo. E foarte greu când nu vine nimeni  să stea cu tine, eu am trecut prin aşa ceva",  mai spun tinerele.

Gheorghe Antoniu, preşedintele "Casa Stela", a declarat că fetele pot beneficia de o atmosferă familială, cu tată şi mamă. "Nu există între ele nici un fel de contradicţii pentru că, până la urmă, toate au aceleaşi istorii", a menţionat Antoniu.

4 din cele 34 de tinere sunt orfane, iar celelalte au doar unul dintre părinţi, dar care nu are posibilitatea de a le întreţine. "Mama nu mă dădea la şcoală şi m-a trimis la orfelinat", a mărturisit Tatiana. Mai mult,  "Casa Stela" le oferă posibilitatea de a-şi vizita părinţii o dată în lună.

La casele comunitare fetele au posibilitatea să stea până la sfârşitul studiilor, atunci când îşi vor putea găsi drumul în viaţă.

La eveniment a fost prezent şi prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, împreună cu ambasadorul SUA în Moldova,  Asif Chaudhry.











sursa: Unimedia

0 Comments: