Misiune economică „Moldova Prezintă” în Olanda

miercuri, 20 octombrie 2010

Misiune economică „Moldova Prezintă” în Olanda
Foto: imago.md

În perioada 8-11 noiembrie, la Rotterdam (Olanda), va fi organizată o misiune de afaceri cu genericul "Moldova prezintă". Obiectivul misiunii economice este promovarea imaginii Republicii Moldova şi a potenţialului său economic, precum şi evidenţierea oportunităţilor de afaceri pentru potenţialii investitori olandezi. "Moldova Prezintă" este organizată de Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO), în comun cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene.


În cadrul misiunii economice, reprezentanţii MIEPO vor prezenta condiţiile de derulare a afacerilor în Moldova, oportunităţile investiţionale, precum şi facilităţile pe care le oferă statul investitorilor străini. O atenţie deosebită se va acorda sectoarelor prioritare ale Moldovei, şi anume agro-alimentar şi vitivinicol.

Programul misiunii economice prevede şi desfăşurarea unui For al oamenilor de afaceri din Moldova, Olanda şi Belgia. Totodată,  va avea loc o întrevedere cu reprezentanţii Agenţiei Olandeze pentru Afaceri şi Cooperare Internaţională. Această organizaţie, sub egida Ministerului Economiei al Olandei, oferă granturi în valoare de până la 750 000 Euro companiilor ce doresc să lanseze proiecte inovatoare, de care pot beneficia şi întreprinderile din Moldova.

“Prin organizarea acestui eveniment, ne propunem consolidarea relaţiilor comercial-economice între Moldova şi Olanda, stabilirea relaţiilor de parteneriat între oamenii de afaceri din ambele ţări, şi, nu în ultimul rând, promovarea imaginii Republicii Moldova ca destinaţie atractivă pentru investiţiile străine”, susţine directorul MIEPO, Andrei Timuş.

Misiunea economică „Moldova Prezintă” se va desfăşura în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova din Regatul Belgiei, CCI Rotterdam şi CCI Antwerpen.

sursa: Unimedia

0 Comments: