Cetăţenii cu drept de vot pot depune declaraţia de şedere până pe 28 octombrie

marți, 19 octombrie 2010

Cetăţenii cu drept de vot pot depune declaraţia de şedere până pe 28 octombrie
Foto: antena3.ro

Persoanele cu drept de vot, care după ultima participare la alegeri, şi-au schimbat locul de şedere sunt în drept să-şi declare locul nou de şedere la organul administraţiei publice locale pentru a putea fi înscrise în lista de alegători la secţia de votare corespunzător locului şederii. Termenul limită pentru depunerea declaraţiei este data de 28 octombrie.


Cetăţenii cu drept de vot, dar care nu dispun de viză de domiciliu sau reşedinţă în municipiul Chişinău însă vor să voteze în capitală, pot depune declaraţie de şedere la pretura de sector, în raza căreia solicitantul consideră că se va afla la data de 28 noiembrie. 

În cazul când persoana nu reuşeşte să depună declaraţia pentru drept de vot până la data stabilită, dar doreşte să voteze la Chişinău, va trebui să se deplaseze în localitatea unde are viză de domiciliu/reşedinţă, până la 27 noiembrie 2010 inclusiv, pentru a solicita un certificat pentru drept de vot. Cu respectivul act, cetăţeanul îşi poate exercita dreptul de a alege la orice secţie de votare deschisă pe teritoriul R. Moldova.

Declaraţiile depuse anterior pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 nu sunt valabile, deoarece acest document este de unică folosinţă.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: