TV Moldova 1 dă startul dezbaterilor publice privind Referendumul din 5 septembrie

joi, 12 august 2010

TV Moldova 1 dă startul dezbaterilor publice privind Referendumul din 5 septembrie
Foto: lyngsat-logo.com

Astăzi, la ora 21.50, la TV Moldova 1 începe prima rundă a dezbaterilor publice privind Referendumul Constituţional de la 5 septembrie 2010. Potrivit serviciului de presă al TRM, în cadrul acestor discuţii participanţii se vor expune pe marginea referendumului şi întrebării supuse referendumului, vor face schimb de opinii privind alte probleme de actualitate, cum ar fi criza constituţională, votarea peste hotare, modificarea Codului Electoral.


Conducerea televiziunii anunţă că dezbaterile electorale vor asigura prezenţa diferitor puncte de vedere asupra Referendumului Constituţional, oferind posibilitate partidelor politice, politicienilor să-şi expună viziunile asupra referendumului şi altor chestiuni de interes public. Dezbaterile vor cuprinde şi răspunsuri la întrebările cetăţenilor.

La Radio Moldova dezbaterile electorale vor demara la 18 august la ora 17:05.

Menţionăm că ultima zi de dezbateri electorale la radio şi televiziune este 3 septembrie.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: