(video) "Minciunoși" și "nerușinați" în Alianța de guvernare

vineri, 25 martie 2011

(video)
Colaj: UNIMEDIA

Scandalul dintre liberal democrați și democrați ia amploare. Aseară, în cadrul unei emisiuni televizate de la PublikaTV, Veaceslav Ioniță (PLDM) și Adrian Candu (PDM) s-au făcut cu ou și oțet, acuzânu-se reciproc de nerușinare și de faptul că spun minciuni. 

Discuțiile aprinse au survenit atunci când aceștia discutau despre politica bugetar-fiscală, care nu a fost avizată pozitiv în comisia parlamentară de comuniști și democrați. "Guvernul face public faptul că anul acesta nu intevenim în formula de lucru. Ce se încearcă acum, în plenul Parelamentului, exact ca și anul trecut, prin comisii, fără ca să vadă toată lumea, să se bage un amendament", s-a arătat indignat Ioniță.


Potrivit lui, interesul PD se refuce la vodcă și țigări. "Marți, la grupul de lucru au fost au fost invitați doar importatorii de țigări - și noi discutăm politica bugetar-fiscală doar cu aceștia. Să vă fie rușine! Dacă am ajuns noi ca încrederea în Guvern să se oprească în vodcă și țigări, eu m-am lămurit cu așa principii și valori", a mai declarat deputatul PLDM.

De cealaltă parte, legislatorul democrat Adrian Candu a declarat că-i este rușine de un astfel de coleg ca Veaceslav Ioniță. "Ce înseamnă prin comisii și șantaj? Sunt în public și vă spun în public că PD nu are interes în accize și țigări. Acesta nu este business-ul nostru. Îmi este rușine că fac parte dintre-o Alianța din care fac parte oameni ca dvs, care mint fără nicio jenă", a declarat acesta în replică.

UNIMEDIA aminteşte că la 23 martie, în comisia parlamentară economie, buget și finanțe, proiectul de lege privind politica bugetar fiscală, propus de Guvern, nu a fost votat de către reprezentanţii PCRM şi de democratul Valeriu Guma, care declară că s-a abținut de la vot deoarece nu este de acord cu mai multe lucruri conceptuale din document.



Sursa: UNIMEDIA 
Video: PublikaTV 


0 Comments: