ONG-urile: Nu vrem interese politice - vrem transparență în selectarea noului președinte al CSJ

joi, 24 martie 2011

ONG-urile: Nu vrem interese politice - vrem transparență în selectarea noului președinte al CSJ
Foto: juristi.md

„În procesul de selectarea şi desemnare a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţiei, rolul politicului trebuie să fie redus, iar selectarea trebuie să aibă loc în strictă conformitate cu legea, respectând principiile fundamentale ale democraţiei  şi statului de drept: transparenţă, responsabilitate, obiectivitate. În același timp, declaraţiile reprezentanţilor puterii denotă interesul politic privind această funcție, iar numele candidaților nu au fost făcute publice până în prezent de către Consiliul Superior al Magistraturii”, se spune într-un comunicat semnat de Asociatia pentru Democratie Participativa ADEPT siCentrul de Resurse Juridice din Moldova.


„Inițial, în concurs s-au înscris 5 candidaţi. La începutul lunii martie 2011, unul dintre candidaţi, judecătorul Mihai Poalelungi, a depus o cerere de retragere din concurs, aparent, pe motiv că nu este susţinut de către una din componenţele alianţei de guvernare. Având în vedere declaraţiile politicienilor cu privire la nesusţinerea unui candidat, s-ar putea crea impresia că selectarea va avea loc în funcţie de anumite preferinţe politice, cu scopul obţinerii controlului asupra activităţii CSJ, dar şi a majorităţii decizionale în CSM, fapt care este inadmisibil”.

Potrivit ONG-urilor, ulterior, președintele CSM, Dumitru Visternicean, și-a dat demisia în circumstanţe confuze. „Spre regret, deşi termenul limită pentru depunerea dosarelor a expirat în februarie 2011, nici până în ziua de astăzi Consiliul Superior al Magistraturii nu a făcut oficial publice numele candidaţilor înscrişi în concurs, pe pagina web a Consiliului nu au fost plasate CV-urile candidaţilor, nu este clar când va avea loc şedinţa Consiliului la care va fi luată o decizie cu privire la acest concurs şi care vor fi criteriile de selectare”, se mai spune în declarație.

Astfel, Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT și Centrul de Resurse Juridice din Moldova solicită Consiliului Superior al Magistraturii plasarea pe pagina web a CSM (şi a CSJ) a listei candidaţilor înscrişi în concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte a CSJ, a CV-urilor acestora, precum și înştiinţarea din timp a publicului despre data  şi locul şedinţei CSM, în cadrul căreia vor fi examinate candidaturile persoanelor înscrise în concurs. 

UNIMEDIA amintește că pentru funcția de președinte al CSJ concurează patru candidaţi: Constantin Gurschi, Raisa Botezatu, Ion Muruianu şi Nicolae Timofti. Ultimul a fost recent numit în postul de președinte al CSM. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat public că actualul șef al CSJ, Ion Muruianu, nu are nicio șansă să-și păstreze funcția, în timp ce președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a spus că Muruianu este un candidat „destoinic”.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: