miercuri, 23 martie 2011
![]()
Foto: UNIMEDIA
|
Chiar dacă Guvernul asigură că a trecut „cu brio” de vizita vicepreședintelui SUA, Joe Biden, la capitolul „cheltuieli” pentru întâmpinarea înaltului oficial american Executivul are probleme. În cadrul ședinței de astăzi a cabinetului de miniștri, premierul Vlad Filat a solicitat amânarea adoptării hotărârii privind alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă, menite să acopere costul cheltuielilor pentru vizita lui Biden la Chișinău.
„Rugămintea este să trecem acest subiect pentru ședința următoare, avem să mai clarificăm niște lucruri ce țin de alocarea resurselor financiare din fondul de rezervă”, a declarat Filat.
Aminitim că, în conformitate cu proiectul de hotărâre, Ministerul Finanțelor urmează să aloce Cancelariei de Stat cca 750 mii lei din fondul de rezervă al Guvernului. Banii cheltuiți se referă la aspectul protocolar și cel de asigurare a securității oaspetelui.
În total, costul vizitei vicepreședintelui american se estimează la cca 1,3 milioane de lei. Primăria municipiului Chișinău a alocat în acest sens peste jumătate de milion de lei, bani destinați pentru confecţionarea şi instalarea panourilor de publicitate, confecţionarea şi arborarea drapelelor de Stat ale Republicii Moldova şi SUA, asfaltarea străzilor și salubrizarea teritoriului.
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a vizitat Republica Moldova la 11 martie curent.
0 Comments:
Post a Comment