Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest vine la Chișinău

miercuri, 23 martie 2011

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest vine la Chișinău
Foto: stiri.botosani.ro

În premieră, în Chișinău va avea loc Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest. Prima ediție se va desfășura în perioada 4-9 aprilie și va constitui un eveniment cultural educaţional transfrontalier, ce va întruni  şcolile teatrale din România, Ucraina, Georgia, Belarus şi din Republica Moldova.


Scopul Festivalului constă în promovarea valorile teatrului contemporan, prin prezentarea realizărilor studenţilor din ţară şi din străinătate, în schimbul de experienţă, dezvoltarea dialogului intercultural dincolo de barierele geografice, evidenţierea tinerelor talente, obţinerea unui impact educaţional şi cultural asupra spectatorului.

Repertoriul Festivalului include genuri diverse: dramă, comedie, clounadă, spectacol de animaţie şi de umbre, utilizând variate mijloace de expresie scenică. Publicul va putea urmări numeroase spectacole, printre care : O scrisoare pierdută  după I.L.Caragiale, teatru de animaţie, Universitatea de Arte  G.Enescu, Iaşi, România, Gaiţele  de Alexandru Kiriţescu, Universitatea de Arte din Târgu – Mureş,  România, Menajeria de sticlă de Tennesee Williams, Universitatea de Stat de Teatru şi Film Shota Rustaveli , Tbilisi, Georgia, Cântareaţa cheală  de Eugene Ionesco, AMTAP, Chişinău, R. Moldova.

Spectacolele se vor juca pe scenele teatrelor profesioniste din Chişinău: Luceafărul, Licurici, Eminescu, Satiricus, Cehov, Ginta Latină, Guguţă precum şi la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. De asemenea, vor mai fi organizate ateliere de creaţie, vernisate expoziţii de fotografie şi scenografie. 

Evenimentul este organizat de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului, Institutul Cultural Român M. Eminescu din Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău și UNITEM.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: