luni, 6 decembrie 2010
![]()
Foto: captura video Youtube
|
”De nenumărate ori am auzit în ultima perioadă despre posibila coaliție a PCRM și PD - nu susțin deloc această coaliție, pentru că, reieșind din istorie, dar și din principii, aceste partide sunt incompatibile. Acolo unde există partbiletul rosu, nici nu se vorbește despre democrație. Domnule Lupu, nu mă dezamăgiți nici pe mine, nici pe cei care v-au votat!”.
Declarația a fost oferită pentru UNIMEDIA de către interpreta autohtonă, Geta Burlacu, unul dintre susținătorii activi ai Partidului Democrat în campania electorală.
Interpreta a recunoscut că a susținut formațiunea lui Marian Lupu în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie, din simplul motiv că simpatizează Partidul Democrat.
Chiar dacă înțelege că politica nu este un lucru ușor, Geta Burlacu refuză să creadă în coaliția dintre comuniști și democrați, care, în opinia ei, este ”un scenariu banal, dar și fatal, prin care au trecut deja și alți politicieni. ”Vreau să cred în democrație, progres și bunăstare”, a mai spus interpreta solicitată să comenteze posibila coaliție PCRM-PD.
UNIMEDIA amintește că Geta Burlacu, alături de alți interpreți autohtoni, cum ar fi Ion Suruceanu, Nelly Ciobanu, Olia Tira și Roman Iagupov au fost susținătorii PD în campania pentru alegerile parlamentare. Aceștia au apărut pe mai multe panouri electorale, dar și în spoturile electorale ale Partidului Democrat, îndemând oamenii să-l susțină pe Marian Lupu și formațiunea condusă de acesta.
0 Comments:
Post a Comment