Banca centrală chineză: În maximum doi ani dolarul se va prăbuşi. Şi SUA, odată cu el

miercuri, 8 decembrie 2010

Banca centrală chineză: În maximum doi ani dolarul se va prăbuşi. Şi SUA, odată cu el
Foto: stevehochman.com

Dolarul american rămâne în următoarele 12 luni o investiţie sigură pentru că pieţele globale sunt concentrate pe criza datoriilor suverane din zona euro, dar problemele fiscale ale Statelor Unite sunt mult mai grave decât cele ale Europei. Declaraţia aparţine unui oficial al Băncii centrale chineze, citat de Reuters.


Li Daoki, membru al comisiei de politică monetară a Băncii centrale, spune că preţurile obligaţiunilor americane ale SUA şi dolarul vor cădea atunci când situaţia economică a Europei se va stabiliza. 

"E clar că situaţia fiscală a Statelor Unite este mult mai gravă decât cea din Europa. În unul sau doi ani, atunci când situaţia datoriilor din Europa se va stabiliza, atenţia pieţelor financiare se va muta cu siguranţă asupra Statelor Unite. La acel moment, bondurile de trezorerie americane şi dolarul vor înregistra un declin considerabil", a adăugat Li.
 
China are o influenţă mare în performanţa activelor în dolari, notează Reuters. Ţara deţine cea mai mare rezervă valutară din lume  - 2,64 trilioane dolari  - din care se estimează că două treimi sunt în active în dolari, inclusiv bonduri americane.
 
Creşterea economică a Chinei va depăşi 9,5% în 2011 şi va rămâne la peste 9% în următoarea decadă, a spus Li, în cadrul unui forum financiar organizat la Beijing. Evoluţia pe termen lung a Chinei va depinde de continuarea investiţiilor în infrastructură, a spus acesta.
 
Sursa: money.ro


0 Comments: