Expert-Grup: În ultimii ani, statul are o dependenţă narcotică faţă de resursele bancare

joi, 9 decembrie 2010

Expert-Grup: În ultimii ani, statul are o dependenţă narcotică faţă de resursele bancare
Foto: mediafax.ro

În urma recentei licitaţii săptămânale de vânzare a valorilor mobiliare de stat, Guvernul a demonstrat că, în pofida diminuării deficitului bugetar şi stabilizării finanţelor publice, apetitul acestuia pentru resursele bancare nu s-a temperat, consideră analiştii de la Expert-Grup. "Analiza evoluţiei din ultimii ani a volumului de împrumuturi guvernamentale interne relevă o dependenţă, de-a dreptul narcotică, a statului faţă de resursele bancare. Astfel, doar în primele 10 luni ale anului 2010 stocul datoriei de stat interne a crescut cu circa 200 mil. lei și a ajuns la 5304,2 mil. lei, ceea ce este cu 4% mai mult față de aceeași perioadă din 2009 și (Atenție!) cu 50,1% mai mult față de perioada respectivă a anului 2008", scrie analistul Expert-Grup, Adrian Lupuşor.


În momentul în care Guvernul se împrumută de pe piaţa internă, acesta intră într-o competiţie neechitabilă cu sectorul real pentru resursele creditoare bancare. Având în vedere faptul că Guvernul, prin definiţie, este considerat cel mai sigur debitor, băncile preferă să crediteze statul în detrimentul sectorului real. Astfel, creşterea cu 1% a volumului de VMS reduce volumul creditelor contractate de sectorul real cu circa 0,25%. Cu alte cuvinte, cele 4,8 miliarde de lei contractate de guvern în primele 10 luni din 2010, au redus cu circa 1,2 miliarde de lei creditul bancar care putea să ajungă în sectorul privat. 

Prin urmare, pe lângă multitudinea de factori care afectează accesibilitatea sectorului real la credite (rata dobânzii, cererea internă şi cererea externă), discutate pe larg în presă şi societatea civilă, nu ar trebui neglijat şi creşterea datoriei de stat interne. Mai mult decât atât, luând în consideraţie maturitatea financiară scurtă (3-6 luni) a acestor împrumuturi, acestea servesc doar pentru acoperirea unor deficite de casă şi nu la finanţarea unor proiecte investiţionale. Prin urmare, îndatorarea Guvernului pe intern implică costuri de oportunitate enorme care sunt suportate de întreaga societate.
 
Prin urmare, Guvernul ar trebui să înceapă să restrângă, gradual, dar consecvent, volumul împrumuturilor interne şi să elimine această dependenţă nocivă de resursele bancare, recomandă analiştii Expert-Grup. "Aceasta ar trebui să fie urmată de reducerea unor cheltuieli guvernamentale neprioritare. Drept rezultat, băncile vor reorienta o bună parte din resurse către sectorul real unde utilizarea acestora este, de regulă, mult mai eficientă. Astfel, Guvernul va face un pas bun în direcţia stimulării accesului sectorului real la creditele bancare, iar utilizarea banilor contribuabililor va deveni niţel mai eficientă", consideră analistul Adrian Lupuşor.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: