marți, 24 mai 2011
Foto: Parlament.md
|
Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a participat la finala ediției a optsprezecea a Concursului “Moștenire”, care s-a desfășurat în incinta Universității de Stat din Moldova.
Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, Concursul “Moștenire“ vine din dorința firească de a crea posibilitatea pentru ca tinerii dotați din Republica Moldova să participe la o competiție în domeniul cunoașterii limbii și literaturii române și a istoriei românilor. La concurs au fost prezentate peste 190 de lucrări ale elevilor din liceele din toată țara care au concurat pentru premiul mare.
În mesajul său de felicitare Liliana Palihovici a ținut să menționeze importanța acestui concurs pentru generația tînără, care are dreptul să-și cunoască trecutul istoric și să beneficieze din plin de aceste cunoștințe. “Voi sunteți norocoșii care aveți posibilitatea să cunoașteți și să aflați adevărul istoric. În procesul integrării Republicii Moldova la Uniunea Europeană este important să cultivăm tinerilor noștri spiritul cetățeniei active. Avem nevoie de tineri culți, educați și plini de idei și inițiative frumoase pentru a renaște Republica Moldova și a o aduce pe făgașul normalității. Trebuie să munciți cât mai mult, să citiți mai mult și să fiți cetățeni demni ai Republicii Moldova“, a spus Liliana Palihovici.
La finele concursului, au foste desemnați 14 premianți, care au intrat în posesia a cite 2 premii de gradul I pentru fiecare categorie, a cîte 2 premii de gradul II, de gradul III și 8 mențiuni pentru lucrările și ideile frumoase expuse pentru concurs.
0 Comments:
Post a Comment