marți, 24 mai 2011
Foto: cenusadi.wordpress.com
|
Reportajul despre cea mai săracă ţară de pe continentul european, adică R. Moldova, produs de jurnaliştii de la “EuroNews” ridică dubii în privinţa profesionalismului, fie a „partizanatului geopolitic” al postului considerat pan-european, obiectiv şi echidistant. “No Spring for Moldova” este fundalul conceptual pe care sunt proiectate cele mai negative şi deplorabile aspecte ale R. Moldova. Case pe cale să se risipească, oameni săraci şi flămânzi, cu viitor incert, sunt primele imagini dedicate Moldovei, aduse în atenţia publicului european. Deşi, asemenea panorame triste pot fi găsite în prezent chiar şi zonele defavorizate din unele state noi membre ale UE (România sau Bulgaria), jurnaliştii de la “prestigiosul EuroNews” au hotărât să dea pe post stereotipurilor despre Moldova la gradul superlativ şi cu cea mai negativă faţetă posibilă.
După ce Eurovisionul a fost considerat de participanţii din Moldova drept o reuşită în privinţa promovării ţării cu resurse financiare reduse, vin jurnaliştii europeni pentru a distruge în câteva clipe “mitul mioritic” dansat şi cântat de băieţii de la Zdob şi Zdub, cu energizanta (dar nu şi cea mai reuşită) piesă “So Lucky”.
Cine vrea cu orice scop să ne dezavantajeze în faţa europenilor, folosind mass-media europeană numărul unu, cu o acoperire şi vizibilitate pe întregul continent european? Prima şi unica în lista acuzaţiilor este Rusia, precum şi acoliţii săi de la Tiraspol! Şi nu numai?! Dar de ce acum şi vor mai urma alte “atacuri imagistice” împotriva Moldovei?
Continuare pe blogul lui Dionis Cenușă...
0 Comments:
Post a Comment