duminică, 5 decembrie 2010
Foto: UNIMEDIA
|
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu susţine că vizita lui Serghei Narîşkin în Republica Moldova a fost coordonată de Ministerul de Externe al Republicii Moldova şi este una oficială. La solicitarea Publika TV, Ghimpu a declarat că nu ştie cine a fost cu iniţiativa ca oficialul rus să vină la Chişinău, spunând că solicitarea pentru întrevederea cu Narîșkin a fost făcută prin intermediul MAEIE.
Cât despre întâlnirea șefului administrației prezidențiale de la Moscova cu Marian Lupu şi Vladimir Voronin, preşedintele interimar consideră că a fost o întrevedere la nivel de partide. "Nu a fost un eveniment oficial, pentru a fi necesar să fie anunţate ora şi locaţia", a precizat șeful interimar al statului.
Mihai Ghimpu şi-a reiterat speranţa că decizia privind viitoare coaliţie de guvernare nu va fi influenţată din exterior, nici de Federaţia Rusă, dar nici de Occident. De asemenea, Ghimpu se arată încrezător în colegii săi din Alianţa pentru Integrare Europeană.
Amintim că ieri, la ora 12.00, în cadrul Reşedinţei de Stat, Serghei Narîşkin s-a întâlnit cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Ulterior, la ora 13.00, la sediul Reşedinţei ambasadorului rus la Chişinău, oficialul rus a avut o întrevedere comună cu PCRM şi PDM. Mihai Ghimpu susţine că Narîşkin nu a solicitat o întâlnire cu liderul PLDM, Vlad Filat, pentru că anterior acesta s-a întâlnit la Moscova cu omologul său, Vladimir Putin.
0 Comments:
Post a Comment