În primele 10 luni ale anului în Moldova au intrat prin bănci peste un miliard dolari SUA

duminică, 5 decembrie 2010

În primele 10 luni ale anului în Moldova au intrat prin bănci peste un miliard dolari SUA
Foto: moneytransferservices.files.wordpress.com

În primele 10 luni ale anului 2010 în Moldova au intrat prin intermediul băncilor 1014,64 milioane dolari SUA, transferaţi din străinătate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente. Dintre acestea 870,73 milioane dolari SUA sau aproximativ 85,82% au intrat prin Sisteme de Transfer internaţional de bani utilizate în Moldova, conform datelor publicate de Banca Naţională.


În primele 10 luni ale anului 2010, cei mai mulţi bani veniţi de peste hotare în Moldova prin sistemul bancar au fost înregistraţi în luna septembrie, când s-au făcut transferuri de 132,91 milioane de dolari SUA, ceea ce înseamnă aproximativ 13,1% din totalul transferurilor pentru primele 10 luni ale anului curent.

În luna octombrie 52,7% din transferurile de mijloace băneşti realizate prin Sistemele de Transfer Internaţional au fost în dolari SUA, 35,2% - în valuta europeană şi 10,9% - în ruble ruseşti.

UNIMEDIA menţionează că în perioada ianuarie-octombrie 2010 prin intermediul băncilor au venit în ţară cu circa 5,62% mai mulţi bani în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Cei 1014,64 milioane de dolari SUA veniţi în primele 10 luni ale anului 2010 reprezintă 85,84% din valoarea totală a transferurilor înregistrate pe întregul an 2009 (1 182,02 milioane dolari SUA).

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Daniela Dermengi


0 Comments: