Presa rusă despre vizita lui McCain

duminică, 12 iunie 2011

Presa rusă despre vizita lui McCain
Foto: AFP

Presa rusă reflectă vizita senatorului american John McCain în Republica Moldova, în special poziția Partidului Comuniștilor față de acest eveniment.


„Ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a refuzat invitația în care este PCRM chemat să se întâlnească  cu fostul candidat la preşedinţie al Statelor Unite, senatorul John McCain”, scrie agenția de presă Ria Novosti.

"Preşedintele Partidului Comuniștilor, dar şi membri ai fracţiunii comuniste, nu consideră oportun să participe la întâlniri cu senatorulMcCain", a declarat reprezentantul partidului de opoziţie, Mark Tkaciuk. Potrivit acestuia, vizita oaspetelui american este o"ingerință flagrantă în treburile interne ale Republicii Moldova."

Potrivit lenta.ru, comuniştii îl consideră pe McCain părtinitor, deoarece în martie 2011, acesta a declarat că reformatorii din Republica Moldova "se luptă cuforţele interne şi externe, care doresc să arunce ţara înapoi înîntuneric. Expresia „forţele interne ale țării”, Partidul Comuniștilor, nu fără motiv, a interpretat-o ca o aluzie la ei.


Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: