CEC: Numărul buletinelor nevalabile este mai mic decât la scrutinul anterior

joi, 16 iunie 2011

CEC: Numărul buletinelor nevalabile este mai mic decât la scrutinul anterior
Foto: vizitator UNIMEDIA

Deşi candidaţii liberali şi comunişti declară că la alegerile locale din acest an au fost mai multe buletine nevalabile, datele Comisiei Electorale arată altceva. CEC informează că numărul de buletine de vot declarate nevalabile la alegerile locale generale din acest an a scăzut semnificativ comparativ cu cel de la scrutinul local din 3 iunie 2007.


Instituţia a finalizat examinarea datelor referitoare la buletinele de vot declarate nevalabile de la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 şi a făcut o analiză comparativă a acestora. Reieşind din specificul alegerilor locale, în cadrul cărora alegătorul votează pe 2,3 sau 4 buletine de vot, comparaţia s-a făcut în raport cu alegerile locale din 2007.

Astfel:

La alegerea consiliilor municipale (Chişinău, Bălţi) şi raionale:

În 2007 – 4,51% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile
În 2011 – 2,73%  din buletinele de vot au fost declarate nevalabile

La alegerea consiliilor orăşeneşti (municipal Comrat), săteşti (comunale):

În 2007 – 4,27% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile
În 2011 – 3,01%  din buletinele de vot au fost declarate nevalabile

La alegerea primarilor oraşelor, municipiului Comrat, satelor (comunelor):

În 2007 – 2,35% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile
În 2011 – 1,98%  din buletinele de vot au fost declarate nevalabile

La alegerea primarului general al municipiului Chişinău:

În 2007 – 2,41% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile
În 2011 – 1,90%  din buletinele de vot au fost declarate nevalabile

La alegerea primarului municipiului Bălţi:

În 2007 – 2,08% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile
În 2011 – 1,46%  din buletinele de vot au fost declarate nevalabile

După cum se observă din datele prezentate numărul buletinelor de vot declarate nevalabile este în scădere comparativ cu alegerile locale generale din 3 iunie 2007 ceea ce înseamnă, în opinia Comisiei Electorale Centrale, o mai bună cunoaştere a procedurilor electorale de către alegători inclusiv ca rezultat al campaniilor de informare a alegătorilor desfăşurate de Comisie.

Anexat la comunicatul de presă găsiţi informaţia statistică despre buletinele de vot declarate nevalabile pe secţii de votare la alegerile locale generale din 5 iunie 2011.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: