Şapte obiceiuri proaste care fac burtă

joi, 16 iunie 2011

Şapte obiceiuri proaste care fac burtă
Foto: fmagazin.ro

Nu numai că este inestetică, dar grăsimea abdominală este şi foarte periculoasă pentru sănătate, avertizează specialiştii. Hipertensiunea arterială, diabetul, bolile cardiovasculare sunt doar câteva dintre riscurile la care ne expun colăceii din jurul taliei.


Iată şapte dintre cele mai dăunătoare obiceiuri care provoacă creşterea în centimetri a taliei.


Fumatul influenţează zonele în care se acumulează grăsimea. Un studiu recent condus de specialiştii britanici a arătat că fumătorii au dimensiunea taliei mai mare decât nefumătorii. Cercetări anterioare au demonstrat că grăsimea abdominală predispune la numeroase probleme de sănătate precum demenţă, cancer pancreatic, diabet, infertilitate, hipertensiune arterială şi boli cardiovasculare.

Consum excesiv de alcool afectează capacitatea ficatului de a metaboliza grăsimea. De asemenea, băturile alcoolice pot fi adevărate bombe calorice. Vinul roşu este poate cea mai bună băutură alcoolică pentru tine şi asta pentru că te ajută în lupta împotriva colăceilor.

Stresul. Studiile au descoperit că un nivel ridicat de cortizol, hormonul eliberat în situaţiile stresante, favorizează acumularea de grăsime abdominală. 

Postura greşită. Trage burta, încordează muşchii abdominali şi efectele vor fi surprinzătoare.

Nu ţii cont de regula celor 2 litri de apă pe zi. Apa joacă un rol important în procesul de slăbire şi mai ales în topirea grăsimii din jurul abdomenului. Apa creşte senzaţia de saţietate şi te ajută să mănânci mai puţin.

Nu ai un program fix de somn. Studiile au demonstrat că oboseala nu numai că ne îmbătrâneşte, dar ne şi afectează silueta. Potrivit acestora, starea de oboseală intensifică senzaţia de foame şi ne face mai vulnerabili în faţa alimentelor bogate în calorii.

Sari peste mese şi te înfometezi pentru a slăbi. Deşi este prima soluţie care îţi vine în minte când vrei să dai jos câteva kilograme, nu este deloc eficientă. Organismul va reacţiona la înfometare eliberând aşa numiţii hormoni ai stresului care transformă caloriile în grăsime.

Sursa: eva.ro


0 Comments: