Iurie Leancă pleacă în Israel

sâmbătă, 18 iunie 2011

Iurie Leancă pleacă în Israel
Foto: evenimentul.md

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, va efectua o vizită oficială în Statul Israel, în perioada 20-22 iunie 2011, la invitaţia vicepremierului, ministrului israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman.


În cadrul vizitei, Iurie Leancă va fi primit de preşedintele Statului Israel, Shimon Peres, va avea convorbiri cu omologul său, Avigdor Lieberman, precum şi întrevederi cu speakerul Knessetului, Reuven Rivlin, cu preşedintele grupului parlamentar de prietenie Israel-Moldova, Lea Shemtov, şi cu Ministrul Securităţii de Stat, Dan Meridor. Şeful diplomaţiei moldoveneşti se va întâlni, de asemenea, cu  Sanctitatea Sa, Patriarhul Ierusalimului Theophilos III şi va efectua o vizită în oraşul vechi al Ierusalimului.

 Programul evenimentului mai include şi o vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului Yad Vashem, unde viceprim-ministrul Iurie Leancă va depune o coroană de flori.

 Discuţiile cu înalţii oficiali israelieni se vor axa pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale şi a perspectivelor de dezvoltare a acestora în domenii de interes reciproc. Va avea loc, totodată, un schimb de opinii în probleme de actualitate internaţională şi regională, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi Procesul de pace.

 Ministrul va acorda interviuri unor posturi de TV naţională şi agenţiilor de presă locală, şi se va întîlni cu reprezentanţii Asociaţiei evreilor originari din Moldova.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: