(video) Dodon e gata să-l dea afară pe Tofan din fracțiunea PCRM

vineri, 17 iunie 2011

(video) Dodon e gata să-l dea afară pe Tofan din fracțiunea PCRM
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Candidatul PCRM la funcția de primar, Igor Dodon, a reacționat azi la cazul făcut public de liberali, unde se spune că Anatolie Tofan, consilier actual al PCRM, ar fi ucis o minoră acum peste 20 de ani.

Dodon a promis în fața jurnaliștilor că va investiga personal cazul lui Tofan. "Eu vă promit că voi investiga personal istoricul acestui personaj din lista noastră de consilieri. Dacă se confirmă informațiile vehiculate în presă, acest personaj nu va mai fi membru al fracțiunii PCRM din CMC", a declarat Dodon în urmă cu puțin timp.

Candidatul comunist a insistat asupra faptului că "PCRM a venit în Consiliul Municipal cu o echipă de profesioniști, care au soluții pentru mun. Chișinău".


Amintim că ieri dimineață la ora 10.00, liberalul Oleg Cernei a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat copia decizie instanței de judecată, potrivit căreia, în anul 1988, Anatolie Tofan, în vîrstă de 15 ani, a încercat să violeze în casa sa o tânără de 13 ani.

După ce minora l-a amenințat că va spune totul părinților, Tofan a luat de la bucătărie un cuțit și i-a aplicat trei lovituri în regiunea inimii și în abdomen. Potrivit lui Cernei, Larisa Mocreac a decedat pe loc, iar peste 6 zile cadavrul acesteia a fost găsit îngropat în curtea casei. Pentru crima săvârșită, Tofan a fost condamnat la 10 ani de închisoare, ispășindu-și pedeapsa într-o colonie pentru minori.

Consilierul municipal pe lista PCRM, Anatolie Tofan, a respins ieri acuzațiile Partidului Liberal, în care se spune că acum 22 de ani ar fi ucis o minoră, după care a îngropat-o în curtea propriei case. ”Acestea sunt minciuni și aberații. Voi acționa în judecată persoanele care au răspândit aceste informații”, a declarat Tofan, care s-a comportat agresiv cu presa.

Ieri seara, mama tinerei, Elena Mocreac, a susținut o conferință de presă alături de Dorin Chirtoacă, în care a confirmat că Anatol Tofan, ales la 5 iunie Consilier municipal Chișinău pe listele PCRM, i-a omorât fiica în 1988. "La 14 mai, 1988, sora lui Tofan a chemat-o pe fiica mea la el acasă să se joace. El a închis-o în casă și a vrut să o violeze, i-a făcut 3 răni, în inimă și în burtă, a omorât-o. Multe zile am căutat-o și n-am găsit-o. Peste o săptămână am aflat unde este. Așa oameni ca Anatol Tofan trebuie împușcați, dar nu consilieri să fie, este un tâlhar și un bandit, care a violat un copil de 12 ani. Merita mai mult de 10 ani pușcărie", a declarat mama decedatei.





Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: