Rusia eşuează în semnarea unui important contract de livrare a gazului cu China

vineri, 17 iunie 2011

Rusia eşuează în semnarea unui important contract de livrare a gazului cu China

Rusia şi China nu vor semna la Forumul economic de la Sankt Petersburg imensul contract privind livrarea gazului rusesc pentru următorii 30 de ani, contrar obiectivului fixat de gigantul rus Gazprom, relatează vineri RIA Novosti.


"Nu vom semna nimic", a recunoscut vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev. 

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit joi la Moscova cu omologul său chinez Hu Jintao, în contextul în care cele două ţări negociază de ani de zile un contract care prevede livrarea de gaz rusesc Chinei - aproximativ 70 de miliarde de metri cubi anual în următoarele trei decenii. 

Liderul de la Kremlin a afirmat că acest contract este unul "strategic" pentru cele două state şi că documentul "este în curs de finalizare". 

Moscova şi Beijingul şi-au propus recent să semneze acordul privind livrarea gazului cu prilejul Forumului de la Sankt Petersburg, la care participă Dmitri Medvedev şi Hu Jintao, dar părţile nu au putut conveni preţul gazului.

Sursa: agerpres.ro


0 Comments: