Toate exemplarele BMW M3 Frozen Black, vândute în 22 minute

sâmbătă, 18 iunie 2011

Toate exemplarele BMW M3 Frozen Black, vândute în 22 minute

BMW a anunţat că toate exemplarele M3 Frozen Black au fost rezervate în timp record. Constructorul german a oferit această ediţie specială a lui M3 pe piaţa din Statele Unite ale Americii, unde avea un preţ de 79.650 de dolari. BMW a construit doar 20 de exemplare, toate la fel, iar acestea s-au vândut la 22 minute de la deschiderea liniilor telefonice pentru rezervări. Cei de la BMW au mai reuşit o performanţă similară cu altă ediţie limitată a lui M3, Frozen Grey, care s-a vândut în doar 12 minute.


Frozen Black reprezintă denumirea nuanţei de vopsea, dar modelul primeşte şi o serie de accesorii, care fac lista de dotări cu adevărat interesantă – de parcă ar mai conta atât de mult dotările unui asemenea model.

 Primul pas este reprezentat de jantele GTS de 19 inch realizate din aliaj uşor şi vopsite în negru. Apoi, observăm etrierele vopsite în roşu, cusăturile cu roşu ale tapiţeriei negre şi accentele din fibră de carbon de la interior. La nivelul modificărilor mecanice, modelul are o suspensie cu o gardă la sol redusă cu 10 milimetri. Sistemul EDC/DSC a fost reprogramat pentru a oferi un plus de sportivitate, spun cei de la BMW.

 

Motorul este standard, oferind tot 414 CP din cei 4.0 litri (versiunea americană a lui M3 trebuie să respecte norme de poluare mai stricte) şi este oferit împreună cu transmisia M DCT.

Modelul este echipat şi cu sistem de navigaţie, BMW Assist cu Bluetooth, scaune faţă electrice, Pachetul Premium 2, Pachetul de Competiţie, comenzi audio, mufă iPod, adaptor USB, scaune faţă încălzite, radio prin satelit cu abonament pe un an inclus şi sistem audio BMW Individual Enhanced.






0 Comments: