marți, 22 martie 2011
|
Nokia a început dezvoltarea primelor smartphone-uri bazate pe software-ul Microsoft, ca urmare a parteneriatului anunţat de companie luna trecută. Informaţia vine chiar de la şeful grupului finlandez Nokia, Stephen Elop.
Preşedintele Nokia a declarat că telefoanele Nokia bazate pe platforma Windows vor fi disponibile începand cu 2012, deşi Elop a susţinut că îşi propune să lanseze un astfel de dispozitiv până la sfârşitul acestui an.
Înţelegerea dintre Nokia şi Microsoft nu a fost încă finalizată, acest lucru urmând să se întâmple în următoarele două luni.
Elop, care a renunţat la poziţia de CEO Microsoft, pentru a se alătura Nokia în septembrie anul trecut, a negat, de asemenea, zvonurile potrivit cărora Microsoft ar putea încerca să cumpere Nokia. El a spus că o astfel de achiziţie ar fi nefavorabilă, întrucât ar aduce cu sine perioade lungi de investigaţii anti-trust, o dezordine imensă şi întârzieri.
Aproape jumătate din veniturile Nokia sunt generate de telefoanele mobile low-end, populare în pieţele mai puţin dezvoltate. Odată cu lansarea iPhone, compania a încercat să îşi impună brand-ul şi în SUA.
Nokia a luat în calcul şi varianta unui parteneriat cu Google, dar a decis că ar fi prea dificil să diferenţieze smartphone-urile sale de multitudinea de alte dispozitive Android, fabricate de producători precum Samsung şi HTC.
0 Comments:
Post a Comment